Amenzi de peste 100.000 de lei aplicate de ITM luna trecută

Amenzi de peste 100.000 de lei aplicate de ITM luna trecută

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a aplicat amenzi în valoare totală de peste 100.000 de lei, în cursul lunii iunie, în urma verificării a 95 de angajatori din județul Botoșani, se arată într-un comunicat remis, marți, de instituție.

Potrivit sursei citate, în domeniul relațiilor de muncă, au fost constatate 65 de deficiențe, pentru care au fost dispuse tot atâtea măsuri și au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, trei au fost amenzi în valoare de 81.500 de lei.

„Totodată au fost preluate la sediul inspectoratului de muncă, un număr de 205 registre electronice de evidență a salariaților”, precizează ITM.

În domeniul securitate și sănătate în muncă, au fost efectuate controale la un număr de 46 de agenți economici, fiind astfel constatate 85 de neconformități. Inspectorii au dispus 94 de măsuri și au aplicat trei amenzi în valoare de 25.000 de lei, respectiv 82 de avertismente.

În perioada de referință, șase evenimente au fost comunicate cinci evenimente, cinci dintre acestea soldându-se în accidentarea unor angajați.

Cele mai des întâlnite deficiențe în cadrul acțiunilor de control au fost: lipsa verificării periodice a echipamentelor de muncă in conformitate cu reglementările tehnice din domeniu; neasigurarea verificării de către angajator a aplicării prevederilor legale SSM, inclusiv la utilizarea echipamentului individual de protecție; lipsa evaluării riscurilor de accidentare și de îmbolnăvire profesională; neinstruirea lucrătorilor la angajare; lipsa planul de prevenire și protecție; neasigurarea efectuării examenului medical de către lucrători, conform ITM.

 

Spune-ne opinia ta