Zilele Nordului. Un festival care investeşte în oameni
Stiri Botosani Monday, 11 August 2014 CulturăOrganizat de către Asociația Nord, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Darabani, şi co-finanțat prin programul Tineret în Acțiune, evenimentul s-a dorit de la început a fi un festival de muzică, arte și călătorii găzduit la Darabani, pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova, cu scopul de a aduna laolaltă artiști și turiști din România, Basarabia și Bucovina de Nord, contribuind astfel la revitalizarea urbană, socială și culturală a acestei regiuni și la promovarea ei în rândul românilor de pretutindeni.
Dincolo de acţiunile culturale programate şi destinate publicului (lansări de carte, conferinţe, ateliere), Zilele Nordului au avut şi un rol constructiv, practic, de repunere pe harta oraşului Darabani a unor obiective care vor intra în circuitul turistic al zonei. Este vorba despre Poiana celor Patru Stejari ai lui Ștefan cel Mare, monument istoric, dar şi deschiderea Muzeului Nordului de la conacul Balș.
Oraşul a căpătat, încă din prima zi de festival, un aer cultural, fiind presărat cu expoziții de fotografie în numeroase locuri, mai mult sau mai puţin convenţionale (Primărie, Casa de Cultură, Biblioteca orășenească și terasa Koket sau parcul din mijlocul oraşului).
Elementul de noutate al festivalului a fost organizarea de ateliere ateliere creative, cu traineri din domenii diferite (fotografie, cinematografie, pictură, dezvoltare personală, comunicare, arhitectură). Zeci de tineri au participat, timp de câteva ore, la discuţii şi aplicaţii practice, multe dintre ele atingând simţitor stadiul profesionalismului.
Concertele din Poiana Teioasa au reunit, timp de trei seri, sute de iubitori ai muzicii rock, trupele participante bucurându-se de un real succes în rândul tinerilor: Pretty Visitors, The Brad Pits, The Kryptonite Sparkes, Pinholes și Vița de Vie fiind trupele care au evoluat în prima seară.
Sâmbătă dimineaţa, la ora 11.00, după inaugurarea Muzeului Nordului, a fost lansat volumul "Poeți botoșăneni de azi", de Victor Teișanu, în prezența scriitorilor botoşăneni, dar şi a zeci de dărăbăneni, şi nu numai. Poeţii Dumitru Ţiganiuc şi Lucia Olaru Nenati au prezentat volumul semnat de Victor Teişanu, punctând pe latura critic-generoasă a autorului, dar şi pe utilitatea şi necesitatea acestui demers literar. Dintre poeţii botoşăneni, au fost prezenţi la Darabani Dumitru Necşanu, Cristina Prisacaru Şoptelea, Nicolae Corlat, Vlad Scutelnicu.
Casa de cultură a găzduit sâmbătă, de la ora 16.00, spectacolul de teatru "Zmeiada Spațială 2.0", iar de la 17.30, în Poiana Teioasa, au concertat Xenon, Outstorm, Toy Machines, Paralela 47 și Mevv.
Ziua de duminică a stat sub semnul comunicării, al atitudinii, prin dezbaterea "De la era egoului la era frăției", Nicolae R. Dărămuș reuşind o excelentă invitaţie la meditaţie, la implicare şi, mai ales, la conştientizarea acţiunilor şi a consecinţelor care decurg din acestea.
La ora 13.00 a avut loc vernisajul expoziției "Artă naivă" (al Şcolii Populare de Artă) în Parcul central, iar "Hora de la Darabani" a adunat în Poiana Teioasa iubitori ai muzicii populare. Seara s-a terminat cu concertele susținute de Inside, Basska, N.O.R. și Veriga.
Corneliu Aroşoaie: "Ne-a încântat tot ce s-a întâmplat aici"
Primarul Corneliu Aroşoaie a apreciat evenimentul ca fiind unul reuşit, în ciuda reticenţelor şi a rezervelor pe care administraţia locală le-a manifestat la început. Organizarea, prezenţa publicului dărăbănean şi, mai ales, atragerea turiştilor din alte zone ale judeţului şi ale ţării, l-au determinat să declare că ediţia a doua a festivalului Zilele Nordului se va bucura mai mult de sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Darabani.
"Anul acesta nu suntem noi, Primăria sau Consiliul Local, autorii principali. Fraţii Ştefan şi Alexandru Teişanu, fiind din Darabani, au venit anul trecut şi mi-au prezentat cam cum văd ei un eveniment de acest gen. Le-am spus atunci să facem un eveniment care să cuprindă şi zilele oraşului. Ei au fost retincenţi, au venit după o perioadă, mi-au explicat încă o dată şi am înţeles că ceea ce au dorit - şi le-a şi ieşit - a fost de o cu totul altă factură, un eveniment care include atât artă, cultură, cât şi muzica de diferite genuri, în special muzica pop-rock pentru tineret", a spus primarul oraşului Darabani, Corneliu Aroşoaie.
Edilul a recunoscut că a aşteptat cu emoţii această primă ediţie, însă impactul asupra comunităţii şi aprecierea de care s-a bucurat evenimentul l-au convins că Zilele Nordului pot deveni un act cultural de excepţie, care să aşeze Darabaniul pe harta festivalurilor româneşti de prestigiu.
"Vă spun sincer, la început aveam şi eu, şi ei, emoţii. A decurs normal. Ne-a încântat tot ce s-a întâmplat aici. Am avut deja o întâlnire cu Ştefan Teişanu şi am stabilit ca pentru la anul să luăm măsuri din timp şi noi, cei de la Consiliul Local, cu Primăria, să prindem şi în buget bani pentru aşa ceva. Ne dorim ca la ediţiile următoare să vină cât mai mulţi oameni, deşi şi anul acesta am avut oameni din ţară, de peste tot", spune primarul oraşului Darabani, care recunoaşte faptul că Zilele Nordului a fost un eveniment care a spart tiparele, a adus o categorie de public pe care evenimentele obişnuite nu reuşeau să o atragă până acum. Cu toate acestea, nu se va renunţa nici la muzica populară, însă numele selectate vor rămâne la un standard ridicat.
"Am ieşit din tiparul de muzică tradiţională, populară, şi cu sărmăluţele. A fost de o cu totul altă factură, în special pentru tineretul dornic de a cunoaşte şi altceva decât era până acum. Cu toate acestea, şi muzica populară a avut rostul ei, în afară de ce am avut în program vom mai aduce şi formaţii pentru categoria de 40-50 de ani, să poată beneficia de muzica lor. Vom aduce şi pentru ei, să împăcăm tot publicul", a încheiat Corneliu Aroşoaie.
Alexandru Teişanu: "Suntem foarte mulţumiţi de publicul care a fost, pentru o primă ediţie, într-un mic orăşel al ţării"
Pentru ediţia de anul viitor, organizatorii promit un nivel cel puţin egal cu cel al ediţiei întâi, sperând într-un buget mai mare, care să permită îmbunătăţirea tuturor aspectelor care ţin de reuşita unui eveniment de anvergură.
"Festivalul de anul acesta a desluşit pentru noi câteva mistere... Suntem foarte bucuroşi că am găsit aici înţelegere şi sprijin, atât cât se putea, din partea autorităţilor. Oamenii au reacţionat bine şi suntem foarte mulţumiţi de publicul care a fost pentru o primă ediţie într-un mic orăşel al ţării. Au fost mulţi oameni din afară, am văzut maşini de Iaşi, Vaslui, Cluj, Suceava. Vrem să ducem acest festival în continuare, oricât de dificil ne va fi. Cu siguranţă ne vom revedea la ediţia numărul doi. Sperăm să creştem bugetul pentru a putea aduce artişti cât mai importanţi care, la rândul lor, să atragă public cât mai variat. Noi am făcut cum ne-am priceput noi mai bine. Sper că partenerii noştri au înţeles şi vor rămâne alături de noi în continuare şi la anul va fi mai uşor să comunicăm şi cu cei care anul acesta ne-au încurajat, dar au ales să nu se implice mai mult. Doar cu concursul mai multor oameni vom reuşi mai mult. Ne-am bucurat si de vreme bună", a spus Alexandru Teişanu, unul dintre organizatori.
Alexandru Teişanu a punctat, de asemenea, importanţa pe care a avut-o în reuşita evenimentului implicarea voluntarilor, a căror activitate a fost apreciată şi de către participanţii la acţiunile festivalului.
"Mulţumesc foarte mult voluntarilor. Ei sunt, probabil, 50 la sută din reuşita acestui festival. Au răspuns exemplar, extraordinar, şi nu numai prin prezenţă, ci prin asumarea responsabilităţilor. Am avut 45 de voluntari înscrişi în primele zile, apoi au mai venit, în total aproximativ 60 de voluntari. În principal sunt elevi ai liceului din Darabani, dar şi studenţi din Darabani, din Dorohoi, chiar şi din Iaşi. Au înţeles ce au de făcut, şi pot să spun că s-au ridicat sau chiar au depăşit nivelul voluntarilor cu care lucrăm noi în Cluj", a spus Alexandru Teişanu.
Concluziile, încheie Alexandru Teişanu, vor fi trase în zilele următoare, după ce şi ultimii invitaţi vor pleca spre casele lor.
Vom reveni cu materiale ce vor ilustra principalele evenimente ale festivalului Zilele Nordului.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!
Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...
13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!
România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...
Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!
Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.29 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici