Zgomotul arata o lipsa a harului, iar linistea este un rod al prezentei lui Dumnezeu. O viata zgomotoasa este una petrecuta in afara lui Dumnezeu, in timp ce omul in care se salasluieste harul devine izvor de pace, odihna si liniste, atat lui, cat si celor de langa el.
"Va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor". Astazi s-au implinit cuvintele Sfantului Antonie cel Mare, cand omul care isi doreste liniste si odihna in jurul lui este vazut fie ca depresiv, fie avand nervii extrem de solicitati.
Cat de greu mai poate fi gasit un loc linistit. Tipete ale celor ce se cred singuri pe strada, injuraturi in trafic, frane, claxoane, macarale, motoare, betoane sparte si zidite la loc, tramvaie, reclame audio pe strazi si prin autobuze, boxe tot mai imputernicite, sunete tot mai multe si mai tari.
Atat de tare fuge omul de liniste si de sine insusi, incat pana si in liftul de la serviciu am intalnit incorporat un radio, ca nu cumva cele cateva secunde dintre etaje sa le petreaca omul cu sine. Sa nu mai vorbesc de noile cabine de dus cu radio si mp3. Oare ce va urma ?!
Omului ii este frica de de a ramane singur cu sine insusi, caci ii este frica de ce ar gasi sau nu in inima lui. Saracia din mintea si inima omului de astazi se vede abia atunci cand ii iei totul de langa el, cand il lasi doar cu el insusi. Abia atunci el are sansa sa se vada pe el insusi, asa cum este el de fapt.
Diavolul si lumea nu-l lasa pe om sa petreaca in liniste din teama ca acesta sa nu-si dea seama de lipsa de valoare a acestei lumi, ca nu cumva el sa constientizeze dependenta lui de stupefiantele zilnice, precum ziare, stiri, televizor, persoane publice, sport, telefon, etc. "Stricatu-s-au oamenii si urati s-au facut intru indeletnicirile lor." (Psalm 13, 1)
De ce au fugit sfintii din sate si orase ?
"Oamenii care doresc linistea parasesc orasele si imbratiseaza pustia. (…) Adeseori m-am rugat sa nu mai fie nevoie de manastiri. As dori sa fie in lume atat de mare intelegere si buna randuiala, incat nimeni sa nu mai simta nevoia sa fuga in pustie. (…) Ma rog sa ne bucuram de o pace atat de adanca in lume (…) incat nu numai sa nu fie nevoie ca locuitorii oraselor si ai satelor sa ia drumul muntilor, dar chiar si cei ce locuiesc de mult timp, ca niste surghiuniti, in pustiu si in munti, sa se intoarca din nou in orasele si satele lor." (Sfantul Ioan Gura de Aur).
Daca sfintii acelor vremuri au fugit in pustie pentru ca in lume nu mai era liniste - intr-o vreme in care nu era curent electric, motoare, boxe, industrie -, oare ce ar trebui sa facem noi ?!
Nu spun ca trebuie sa fugim in pustie, insa ar trebui sa tanjim dupa liniste si tacere. Dorul fata de o vietuire linistita, parasita de viteza si zgomotul societatii contemporane, este un dor ce se va naste, mai devreme sau mai tarziu, in sufletul fiecarui crestin.
Tacerea si petrecerea in liniste este o asceza contemporana
Tacerea si petrecerea in tacere este o asceza ce poate parea multora drept nebunie sau ceva copilaresc. Paul Evdokimov spune acesta, zicand astfel: "Tebaida eroica impunea posturi extreme si nevointe; astazi, batalia se deplaseaza insa pe alte pozitii (…) eliberarea de orice nevoie de dopaj: viteza, zgomot, excitante, alcooluri de tot felul. Asceza ar fi mai degraba odihna impusa, disciplina calmului si a tacerii (…) in care omul regaseste facultatea de a se opri pentru rugaciune si contemplare, chiar si in inima tuturor zgomotelor lumii."
Si parintele Alexander Schmemann observa aceasta teama a omului de a petrece in liniste: "Nevoia permanenta de muzica descopera incapacitatea omului modern de a se bucura de liniste, de a o intelege nu ca pe ceva negativ, ca pe o simpla absenta, ci tocmai ca pe o prezenta si ca pe o conditie pentru orice prezenta reala."
(Teodor Danalache)
