Zeci de artiști plastici din țară și de peste hotare expun la Salonului Internațional de Artă Naivă „Gheorghe Sturza” de la Botoșani! (foto)

Vineri, 20 septembrie 2024, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a avut loc vernisajul Salonului Internațional de Artă Naivă „Gheorghe Sturza”, ajuns la cea de-a XI-a ediție.

Salonul Internațional de Artă Naivă „Gheorghe Sturza” se bucură de o recunoaștere tot mai largă pe scena artistică internațională, reușind să atragă an de an artiști de renume și talente emergente. Curatorii evenimentului au pus un accent deosebit pe diversitatea și autenticitatea lucrărilor expuse, oferind publicului o incursiune în universul artei naive, caracterizată prin simplitatea formelor, cromatica vibrantă și expresivitatea profundă.Arta naivă se distinge prin spontaneitatea și sinceritatea sa, lipsa convențiilor academice și relația directă pe care o stabilește cu privitorul. Prin intermediul acestei expoziții, publicul are ocazia să descopere o varietate de perspective culturale și emoționale, fiecare lucrare spunând o poveste unică, autentică, dincolo de granițele geografice.

 

În cadrul acestei expoziții au participat anul acesta 56 de artiști plastici din 9 țărI: Brazilia, Finlanda, Franța, Israel, Italia, Polonia, Portugalia, România și Ungaria.

Holul Casei Văsescu va găzdui expoziția până pe data de 20 octombrie. Expoziția poate fi vizitată între orele 8:00-16:30, iar vinerea în intervalul orar  8:00-14:00.                Anul acesta au răspuns invitației 56 de artiști naivi din țară și străinătate:

- BRAZILIA - Beto NASCIMENTO;

- FINLANDA - Kikka NYRÉN;

- FRANȚA - Bron ODILE;

- ISRAEL - Auni EDRIS,Elena ERYOMINE, Michal ESHET, Noemi ESHET-ROSENZWEIG, Rachel FRANK, Ruthy GOLD, Miri GOLDSHMIDT, Ayelet HOCH,Howayda IBRAHIM-ZAITOUN, Ida LOMIANSKI, Hevrona MALKI,  Batia MITRANI, Hayim OTSARYA, Natalie PELED, Moran SHAMBAR, Noga SHAVIT, Roni SHEMESH, Dvora SIVAN;

- ITALIA - Guido VEDOVATO;

- POLONIA - Barbara JOZEFOWICZ;

- PORTUGALIA - Maria TEREZA;

- ROMÂNIA - Gabriela BĂLOIU, Florin BEJINARI, Aurica BOBOESCU, Oana CĂTĂNOIU, Anișoara CIOBANU,  Gheorghe CIOBANU, Lucica CIOBANU, Ruxanda CIUPERCĂ, Mihai DASCĂLU, Ana Viorica FARKAȘ, Anastasia GÎRNEAȚĂ, Ana GRUNZU, Cristian HÂRTIE, Lina HORTOLOMEI, Toader IGNĂTESCU, Maricela ISTRATE, Maria LUPU, Rita MAXIM, Ioan MĂRIC, Eugenia NECHITA, Anda PETRACHE, Genoveva POPA, Calistrat ROBU, Paul Răzvan ROBU, Nicolae ȘERBAN, Dumitru ȘTEFĂNESCU, Elena ȘTEFĂNESCU, Costel  TĂNASE, Paulina TUFESCU, Tatiana ȚIBRU, Maria VINTILĂ;

- UNGARIA - Zsóka MÁNDOKI HALÁSZ.









 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...