Weekend ”dramatic” la Botoșani, actorii din București au ridicat publicul în picioare! (Foto)

Șapte actori, protagoniștii unei comedii de succes, au bucurat duminică seara iubitorii Thaliei veniți în sala Casei Sindicatelor din Botoșani.

La aproape doi ani de la premieră, spectacolul ”Dă-i bătaie!” a ajuns și la Botoșani.

 Sala Casei Sindicatelor, în care sunetul gongului anunța începerea spectacolului, s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei veniți să vadă o comedie de succes într-o distribuție de excepție.

”Dă-i bătaie!” este o comedie de actualitate care abordează teme ce țin de realitatea imediată: relații de comunicare în medii diverse (familial, educațional, politic, audio-vizual), manipulare prin mijloace moderne, intoleranță, fiind destinată atât unui public tânăr (elevi, studenți), cât și celui adult.

 

Situații controversate, intrigi politice, jocuri de culise, tabuuri demontate, ping-ponguri acuzatoare, toate presărate cu replici comice, au alcătuit un spectacol dinamic în șapte acte jucate într-un ritm alert care a indus spectatorului senzația unui parcurs filmic întrerupt doar de necesarele pauze-intermezzo muzicale menținând intensitatea trăirilor la cote înalte.

Politicieni corupți și oportuniști, o familie cu probleme, un educator singur, neadaptat, oameni de televiziune lipsiți de orice scrupule au creat o lume în care nimic nu e ce pare, fețele din spatele măștilor devenind vizibile într-un ”breaking news” care oferă un final surprinzător, deschizând publicului calea unei introspecții.

Au primit aplauze la scenă deschisă: Marius Manole în rolul ”Învățătorul”, Mirela Oprișor și Șerban Pavlu - ”Părinții”, Medeea Marinescu și Vlad Zamfirescu - ”Politicienii”, Diana Roman și Andi Vasluianu ”Oamenii de televiziune”, publicul apreciind prestația actoricească atât la final, cât și în timpul spectacolului, marcând cu aplauze momentele de performanță artistică și umor.

La final a fost anunțat câștigătorul tombolei având ca premiu o invitație la spectacolul ”De toți pereții” (programat la Botoșani anul viitor), reprezentație în regia aceluiași Vlad Zamfirescu pe textul lui Alexandru Popa - dramaturg și scenarist de film - ale cărui producții teatrale, ”Secretul fericirii”, ”Pe o pânză de păianjen” și cinematografice ”Secretul fericirii”, ”Marocco” au fost văzute la Botoșani. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În acest weekend se trece la ora de iarnă, anunțul CFR Călători despre curse!

astăzi, 12:45

Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează publicul călător că, în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026, se va trece de la ora oficială de v...

Inundațiile pot apărea rapid. Pregătirea autorităților face diferența! (Foto)

astăzi, 12:01

Inundațiile pot afecta locuințe, drumuri și terenuri agricole, iar intervenția eficientă depinde de pregătirea din timp, colaborarea dintre instituții și capacitatea de reacție a autorități...

Ploi și vânt puternic în toată țara, ce mai anunță meteorologii!

astăzi, 11:06

În perioada 22 octombrie, de la ora 10:00 până pe 23 octombrie, ora 21:00, meteorologii anunță ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului în toată țara. &...