Ierusalimul era in sarbatoare, iudei din toate colturile lumii veneau la templu. Nici foisoarele Betezdei nu erau scutite de forfota. Unii aveau cunostinte printre bolnavi, altii le imparteau ajutoare, altii umblau printre ei din simpla curiozitate, sau - cine stie? - nutrind dorinta secreta de a fi martorii unei minuni. Se stia ca ingerul Domnului se pogora "din cand in cand", adica prin surpriza, la un timp nedeterminat, ceva in genul a ceea ce stim noi acum despre Parusie, adica despre a doua venire a Domnului.
Iata ca din multimea miscatoare Se desprinde Iisus, care Se opreste langa paraliticul nostru si-i pune o intrebare retorica: "Vrei sa te faci sanatos?". O intrebare retorica e oarecum de prisos, deoarece in ea se afla si raspunsul. Replica ar fi fost: - Auzi colo, oare nu pentru asta stau eu aici de treizeci si opt de ani, adica de o viata de om?... In fapt, intrebarea lui Iisus urmareste nu raspunsul deja stiut, ci marturisirea motivatiei lui: De ce, dupa atata amar de vreme, nu te-ai facut sanatos? Paraliticul il intuieste si motiveaza: "Doamne, om nu am ca sa ma arunce in scaldatoare cand se tulbura apa; ca pana merg eu, altul se coboara inaintea mea".
De aici trebuie sa desprindem doua lucruri. Mai intai, acest loc de suferinta presupunea o permanenta stare de veghe, ziua si noaptea, pentru ca bolnavul sa nu rateze momentul oportun. In al doilea rand, fiecare suferind avea alaturi unul, doi sau mai multi oameni, fie rude, fie prieteni, fie voluntari anonimi, care il asistau, permanent sau prin rotatie, si care il aruncau in apa exact cand trebuia. Ei bine, paraliticul nostru nu avea pe nimeni. Nu cunoastem cauza. Poate ca nu era localnic, poate ca venise de undeva de departe, poate ca nu avea rude si nici prieteni, si nici ca cineva dintre pelerinii Ierusalimului se indurase sa stea cu el macar o zi, macar un ceas. Personalul de serviciu al asezamantului - de obicei, platit - se simtea obligat doar sa-i aduca hrana si, eventual, sa-i schimbe asternutul de pe targa. "Restul" nu privea pe nimeni, il privea doar pe el. Iar el isi traise treizeci si opt de ani din viata asteptand, asteptand, asteptand... Asteptarea insa presupune, neaparat, speranta. Nimic nu se intampla cu el in Betezda, dar el continua sa spere. Mai mult, parea impacat cu gandul ca, chiar daca speranta i se va dovedi zadarnica si ca minunea, pana la urma, nu se va petrece, el si-a facut datoria de a spera. Este ca si cum, in zilele noastre, cineva a jucat toata viata la loterie fara sa fi castigat vreodata, dar moare cu gandul ca, cel putin, a incercat.
Iata insa ca Dumnezeu ii deschide omului o cale chiar si atunci - si mai ales atunci - cand se pare ca speranta a devenit un simplu joc de-a v’ati ascuns. Ce-i trebuia omului nostru din Betezda?: Un om. Un singur om din miliardele pamantului. Si daca nu a venit omul, iata ca vine Fiul Omului. Vine ca din senin, si nu-l intreaba: - Vrei sa te ajut? -, ci: "Vrei sa te faci sanatos?". Direct la tinta. Si-i porunceste sa se ridice, sa-si ia targa si sa umble. Aceasta, in plina zi a Sabatului. Minunea s’a petrecut. Nu prin inger, ci prin Cel care-i facuse pe ingeri. Pe asta o stim noi. Dar omul nostru n’o stia. Nu stia nici macar numele Celui ce-l vindecase. Acesta se strecurase prin multime si Se facuse nevazut. Il vor identifica, putin mai tarziu, Iudeii, care stiau ca singurul om care infrunta Sabatul era Iisus. Atunci va sti si fostul paralitic Cui anume trebuie sa-I multumeasca.
Ei bine, iubitul meu frate, cand ai nevoie de un om si omul nu vine, sa stii ca in locul lui vine Dumnezeu. Si cand il cauti pe Dumnezeu si El nu ti Se arata, sa stii ca El te asteapta. Suferindul din Ierusalim isi astepta doar vindecarea trupului, dar iata ca prin ea i s’au deschis bratele lui Iisus. De aceea, iubitii mei, oricand esti singur, nu dispera, ci continua sa astepti, ca intr’o buna zi vine Dumnezeu la tine; chiar daca tu nu-L cauti, El tot vine. Iar daca mergi tu si gasesti pe un altul in singuratate, asuma-ti rolul lui Iisus si fii teofor sau hristofor, purtator de Hristos, imita-L pe Iisus si intreaba-l daca vrea sa devina sanatos sau, daca tu nu ai puterea sa-l faci sanatos sau sa-i deschizi drumul catre un doctor, spune-i o vorba buna de incurajare, pune-i o mana calda pe frunte, uita-te in ochii lui si fa-l sa simta ca are in tine un prieten, ca nu este singur, si cu aceasta tot ai facut o fapta buna.
+ Bartolomeu Anania
crestinortodox.ro