"De multe ori pierdem toată osteneala noastră și toată fapta bună, dacă nu păzim acestea două: mintea și limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gând, și toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă.
Sfântul Isaac Sirianul zice: Limba omului drept este scaunul Împăratului Hristos, iar limba celui rău este căruța dracilor. Și iată pentru ce: omul drept totdeauna vorbește și totdeauna tace. Cum? Vorbește numai cele spre zidire și spre întemeiere, dar tace dinspre cele rele. Cineva spunea că greșeala cu limba este mică; Doamne ferește, nu-i mică! Dacă și păcatele cu gândul sunt mari, apoi cu limba sunt mai mari.
Unul spune o minciună în marginea asta de sat. Du-te și o ascultă în cealaltă margine cât au mai mărit-o oamenii, ba au creat și altele dintr-însa și se vatămă atâta lume, atâtea suflete. Așadar, mare lucru este să-și stăpânească omul mintea și gândurile, dar nu mică lucrare este și aceasta, în a-și stăpâni omul limba.
Cuvintele noastre sunt ca sămânța de scai. Dacă sunt rele, pe unde nu au ajuns? Au făcut sămânță, au prins rădăcină și s-a umplut lumea de cuvinte rele. După cum nu poți aduna sămânța înapoi după ce ai semănat-o, așa nu putem să adunăm răutatea și păcatul pe care le-am semănat noi prin limbă. Zice Mântuitorul că "din prisosința inimii grăiește gura". Și Solomon scrie: Mai bine este a cădea de la loc înalt, decât a cădea prin limbă.
Cine-și păzește limba sa, are mare liniște sufletească. Limba este făcută de Dumnezeu să vorbească numai cele bune și cele de trebuință. Că nu ne-a făcut Dumnezeu să fim muți. Dar când vin cele rele, oprește-te, pentru că prin cele ce am vorbit, ne legăm înaintea lui Dumnezeu cu limba noastră".
(Extras din "Ne vorbește Părintele Cleopa", vol. 10, ed. îngrijită de Arhim. Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 2000)
