"De multe ori pierdem toată osteneala noastră È™i toată fapta bună, dacă nu păzim acestea două: mintea È™i limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gând, È™i toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă.
Sfântul Isaac Sirianul zice: Limba omului drept este scaunul Împăratului Hristos, iar limba celui rău este căruÈ›a dracilor. Și iată pentru ce: omul drept totdeauna vorbeÈ™te È™i totdeauna tace. Cum? VorbeÈ™te numai cele spre zidire È™i spre întemeiere, dar tace dinspre cele rele. Cineva spunea că greÈ™eala cu limba este mică; Doamne fereÈ™te, nu-i mică! Dacă È™i păcatele cu gândul sunt mari, apoi cu limba sunt mai mari.
Unul spune o minciună în marginea asta de sat. Du-te È™i o ascultă în cealaltă margine cât au mai mărit-o oamenii, ba au creat È™i altele dintr-însa È™i se vatămă atâta lume, atâtea suflete. AÈ™adar, mare lucru este să-È™i stăpânească omul mintea È™i gândurile, dar nu mică lucrare este È™i aceasta, în a-È™i stăpâni omul limba.
Cuvintele noastre sunt ca sămânÈ›a de scai. Dacă sunt rele, pe unde nu au ajuns? Au făcut sămânță, au prins rădăcină È™i s-a umplut lumea de cuvinte rele. După cum nu poÈ›i aduna sămânÈ›a înapoi după ce ai semănat-o, aÈ™a nu putem să adunăm răutatea È™i păcatul pe care le-am semănat noi prin limbă. Zice Mântuitorul că "din prisosinÈ›a inimii grăieÈ™te gura". Și Solomon scrie: Mai bine este a cădea de la loc înalt, decât a cădea prin limbă.
Cine-È™i păzeÈ™te limba sa, are mare liniÈ™te sufletească. Limba este făcută de Dumnezeu să vorbească numai cele bune È™i cele de trebuință. Că nu ne-a făcut Dumnezeu să fim muÈ›i. Dar când vin cele rele, opreÈ™te-te, pentru că prin cele ce am vorbit, ne legăm înaintea lui Dumnezeu cu limba noastră".
(Extras din "Ne vorbeÈ™te Părintele Cleopa", vol. 10, ed. îngrijită de Arhim. Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 2000)
