"Mă întrebaÅ£i despre credinţă ÅŸi expresia ei lirică? Despre artă ÅŸi credinţă?… Vă voi răspunde că în ce priveÅŸte înotul, cu cât gesturile în apă sunt mai mari ÅŸi mai gălăgioase, cu atât înotătorul e mai slab, mai nesigur, aproape de înecare. NeÅŸtiutorii, începătorii fac cele mai dezordonate, zgomotoase ÅŸi grandilocvente gesturi cu braÅ£ele ÅŸi picioarele… Înotul perfect se face fără opintiri, e ne-simÅ£it… PluteÅŸti, aproape cufundat întreg în apă, abia miÅŸcând… Astfel e înotul de fond, înotul serios, în mare ÅŸi ocean.

CredinÅ£a cea adevărată e aÅŸijderea acestui instinct de tăcută ÅŸi lină plutire, e la fel cu acea nesfielnică predare în puterea apelor, de cufundare ÅŸi ameninÅ£are, graÅ£ie harului unei respiraÅ£ii tainice, graÅ£ie unei inspiraÅ£ii de aer pe care-l sorbi o clipă, de sus, ca să-l duci cu tine la fund… CredinÅ£a e un instinct de ritm ÅŸi orientare care nu se poate deÅŸuruba în cuvinte, oricât de măiestre".

(Vasile Voiculescu – Gânduri albe, Editura Cartea Românească, 1986)

CITEȘTE ȘI: "Câte zile libere mai au românii în 2025. AngajaÈ›ii mai au un weekend prelungit pÃ..."