Vlad Ivanov și Șerban Lazarovici la Botoșani. ”Metronom” sau despre exorcizarea durerilor sufletești printr-un act artistic

Duminică la amiază, zeci de botoșăneni au venit la întâlnirea cu doi actori care, în urmă cu doi ani, pășeau pe covorul roșu la Cannes, unde filmul în care jucau câștiga unul dintre cele mai râvnite premii ale competiției.  

Vlad Ivanov și Șerban Lazarovici la Botoșani. ”Metronom” sau despre exorcizarea durerilor sufletești printr-un act artistic

 Șerban Lazarovici și Vlad Ivanov  

Vlad Ivanov și Șerban Lazarovici au fost prezenți la proiecția specială a filmului ”Metronom”, pelicula premiată în 2022 la Festivalul de la Cannes.   

Evenimentul, care s-a desfășurat în Sala Eminescu a Complexului Rapsodia din Botoșani, a fost organizat de Comunitatea rușilor lipoveni din Botoșani (reprezentată de Ovidiu Ivanov), împreună cu Uniunea Armenilor din România (reprezentată de Cristi Lazarovici).



Considerați de către organizatori adevărați ”promotori” ai României în străinătate, prin rolurile pe care le interpretează în filme, cei doi actori au interacționat cu publicul prezent atât înaintea, cât și după proiecția filmului ”Metronom”, în regia lui Alexandru Belc.

Acțiunea filmului se petrece în 1972, în România. Doi liceeni (interpretați de tinerii actori Șerban Lazarovici și Mara Bugarin) se iubesc și scriu scrisori la emisiunea ”Metronom” de la Europa Liberă. Când el primește aprobarea să plece definitiv din țară, împreună cu familia, ei știu că trebuie să se despartă, dar nu se așteptau ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viață. Cei doi actori botoșăneni, din două generații diferite, au fost distribuiți în rolurile principale ale filmului selectat la Festivalul de la Cannes în 2022, unde a avut loc premiera mondială, în secțiunea Un Certain Regard. Pelicula lui Belc a fost distinsă cu Premiul pentru cea mai bună regie.

Actori din generații diferite, într-un film despre comunism

După vizionarea filmului, o botoșăneancă din public a dorit să afle cât de simplu sau de complicat a fost pentru Vlad Ivanov să interpreteze ”atât de realist rolul colonelului Biriș, în fața unei tinere care nu a trăit acea perioadă”.

Dezvăluind aspecte de ”după cortină”, Vlad Ivanov a mărturisit că, înainte de filmarea uneia dintre cele mai importante scene din ”Metronom”, a avut o discuție cu tânăra actriță Mara Bugarin, aflată în primul său rol principal.

”Am avut mare grijă pentru că ei sunt mult mai tineri decât mine. Mara Bugarin era la primul ei film, și în rol principal, avea o sarcină foarte grea. Mai ales că nu a trăit în acea perioadă. M-am gândit mult cum să abordez lucrul cu ea. I-am spus: Sunt un colonel de securitate, va trebui să joc o scenă foarte dură. Eu mă cunosc foarte bine ca actor, mă voi schimba foarte tare, îți va fi frică, dar vreau să nu te sperii, eu sunt total în control. Chiar dacă țip la tine, chiar dacă urlu, să știi că sunt eu, Vlad Ivanov, care joacă un rol. Am separat actorul de personaj. Am avut mare grijă. (…) Toată lauda pentru Mara Bugarin, a făcut un rol minunat, este o profesionistă absolut extraordinară, la fel ca Șerban Lazarovici”, a spus Vlad Ivanov.

Prilej pentru actorul botoșănean să rememoreze amintiri din propria copilărie sub comunism când, chiar dacă nu ei duceau grija zilei de mâine, copiii simțeau presiunea sub care trăiau părinții lor.

”Noi, generația decrețeilor, chiar dacă părinții noștri au purtat pe umerii lor toată greutatea acelor vremuri, noi ne mai jucam prin parcări sau prin cimitir și auzeam: vezi că s-a adus unt sau ulei, mergi și stai în spatele alimentării… Ne rupeam din timpul nostru de joacă și mergeam la cozi. Eram tineri, nu conștientizam ce monstru există în spate. Părinții noștri purtau grija zilei de mâine. Dar generația lui Șerban nu a trăit acea perioadă, de aceea le-a fost destul de greu să joace. Dar regizorul Alexandru Belc a avut o mare perioadă de timp petrecută cu ei…”, a dezvăluit Vlad Ivanov.

Fapt confirmat imediat de tânărul său coleg său de platou, Șerban Lazarovici.

”Alexandru Belc a stat cu noi, ne-a arătat diferite materiale video despre poeziile patriotice, despre marile serbări din acea perioadă, ne-a arătat cam cum ar trebui să ne comportăm noi în societate în perioada respectivă. Nu am avut un timp foarte mult de pregătire înaintea filmărilor, astfel încât procesul nostru de contextualizare a fost unul din mers, în timpul filmărilor. Alexandru Belc ne explica mereu cum ar trebui să ne simțim, cât de liberi ar trebui să ne facă genul acela de petreceri”, a mărturisit Șerban Lazarovici.

Legat de filmul ”Metronom”, Vlad Ivanov a precizat, pentru publicul din sală, că titlul face referire la emisiunea pe care Cornel Chiriac o realiza la Europa Liberă în acele vremuri. ”Cornel Chiriac a murit în condiții extrem de suspecte, moartea lui fiind atribuită tot Securității”.

”Vreau să salvez aceste personaje, sunt niște produse ale unei societăți bolnave!”

Este de notorietate faptul că, de cele mai multe ori, Vlad Ivanov este distribuit în roluri negative. Cu toate acestea, actorul spune că de fiecare dată încearcă, prin măiestrie artistică, să își ”salveze” personajele.

”Mai toți regizorii mă distribuie în roluri catalogate ca fiind negative, cu toate că nu îmi place acest termen, pentru că eu nu le privesc ca pe niște personaje negative. Întotdeauna încerc să salvez aceste personaje, încerc să înțeleg ce s-a întâmplat cu viața lor de au ajuns în acest punct. Și mereu încerc să îmi imaginez, ca actor, ce viață au avut. Dar eu trebuie să fac această poveste credibilă, ca dvs., spectatorii, să mă credeți. Nu mă atrag deloc personajele care sunt extrem de liniare. Îmi place ca personajul pe care urmează să îl interpretez să aibă o sinusoidă extrem de complicată. Da, vreau să salvez aceste personaje pentru că, îmi dau seama, sunt niște produse ale unei societăți bolnave”, a spus Vlad Ivanov.



După 1989, s-a iscat un adevărat curent în cinematografia românească prin abordarea filmelor care au ca subiect comunismul. Cu toate acestea, spune Vlad Ivanov, nu putem vorbi despre ”a scoate de sub preș lucruri urâte despre România”, așa cum s-a auzit în dese rânduri. 

”A existat o dorință de a spune ceva, chiar dacă unii au reproșat: da, ați scos de sub preș foarte multe lucruri urâte! A fost felul și nevoia mare a scenariștilor, a regizorilor, de a exorciza aceste dureri sufletești printr-un act artistic”, a spus actorul Vlad Ivanov.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Artistul din Botoșani îndrăgostit de pământ: Olimpic la Liceul de Artă, șef de promoție la Agricultură! (Foto)

Monday, 18 November 2024

Fost elev al Liceului de Artă din Botoșani, olimpic la clarinet, apoi student la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iași. Pasionat de studiu, de frumosul vieții, a uimit printr-...

Îl pomenim astăzi pe preotul botoșănean care l-a impresionat pe neurologul Dumitru-Constantin Dulcan. ”O voce parcă anume dedicată îngerilor”

Monday, 18 November 2024

Născut pe 22 ianuarie 1937, s-a stins în 18 noiembrie 2022. A fost preot paroh al Bisericii ”Nașterea Maicii Domnului” Trestiana, Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani. &rdq...

Elena Cardaș – 65. Un destin cu multe vieți sau inima care bate (și) pentru ceilalți! (Foto)

Friday, 15 November 2024

Despre supraviețuire nu se poate scrie decât atunci când te afli la limita cerului. Despre viețuire înveți atunci când singurătatea îți modelează zilele, făcâ...