Viforul lui Marius Rogojinschi insufleteste Cetatea de Scaun a Sucevei!
Stiri Botosani Tuesday, 18 August 2009 CulturăCreat pe masura istorica a scrierilor lui Barbu Stefanescu Delavrancea, spectacolul Viforul, in regia lui Marius Rogojinschi, a readus in actualitate framantarile unui ev sangeros, un personaj – Stefanita Voda, urmarit si invins de umbra lui Stefan cel Mare, dar si cohorta de tradatori, neaveniti, parveniti ai Curtii, in vesnica lupta nedreapta cu pastratorii si tematorii de Dumnezeu.
Ioan Cretescu si-a dus cu demnitate rolul, in ciuda insemnului negativ pe care Stefanita-Voda il poarta de-a lungul spectacolului si de-a latul Cetatii, personajul starnind din partea publicului sentimente dintre cele mai diverse, de la compasiune la dispret, de la mila la revolta absoluta. Energic si dominator, Ioan Cretescu pare ca isi chinuieste propriul personaj tocmai prin cruzimea cu care se lasa descoperit in fata publicului, obligandu-si spectatorii sa asiste la intrigi, tradari, lasitati si crime.
Antiteza, sau poate ca tocmai cea care accentueaza necrutator firea lui Stefanita, este sotia domnitorului, Doamna Tana, interpretata de Gina Patrascu. Prin discretie si stapanire de sine, prestanta si delicatete, Gina Patrascu reuseste sa faca fata fortei cu care Ioan Cretescu stapaneste artistic scena.
Trecerea, spre final, de la personajul domnesc, inalt spiritualiceste, la frivolitatea femeii care renunta la suprem pentru usuratatea vietii pamantesti, numai astfel putand sa isi cucereasca sotul pentru a-i da lovitura de gratie, ii reuseste pe deplin Ginei Patrascu.
Clipa ultima, cea a mortii lui Stefanita Voda, de un tragic prin excelenta teatral, in spatiul Cetatii Sucevei, ofera o dureroasa lectie de istorie. Doamna Tarii, intre sot si neamul sau, alege sa isi salveze Tara si supusii bine-credinciosi.
Gingasia cu care isi imbratiseaza sotul, sarutandu-i obrazul foarte aproape de buzele otravite, bratele care aproape ca sunt gata sa preia din incrancenarea ultima a mortii, dar mai ales adancimea spirituala pe care Gina Patrascu o transmite, aduc in finalul Viforului o apasatoare tacere peste secole.
In umbra lui Stefanita, dar totusi desprins moraliceste de el, Moghila se construieste pe supletea trupeasca a lui Sorin Ciofu, se strecoara artistic printre intamplarile istoriei si comploteaza, desi cu rare momente de moralitate, fara scrupule, intru linistea domnului.
Interpretarea lui Sorin Ciofu echilibreaza si sensibilizeaza pe alocuri duritatea cu care Ioan Cretescu isi sustine personajul, Moghila tragand dupa sine si provocand si momentele de maxima atractie oferite cu darnicie de Mogardici, interpretat cu farmec de Radu Dragos.
Radu Dragos pare sa fi fie, aici, sacul care si-a gasit peticul. Prin expresivitate, sustinere vocala si mimica de exceptie, Mogardici a constituit deliciul spectatorilor.
In rolul boierilor se disting Florin Aionitoaei, dar si Cezar Amitroaei si Bogdan Muncaciu, cei trei preschimband deseori registrul si oferind publicului cealalta fata a Cetatii de Scaun a Sucevei, cea amintind de Stefan cel Mare.
Nu poate fi ignorat Contele Irmsky, Cristina Ciofu dispunand de toate ingredientele necesare pentru ca personajul sau sa poata nauci pe oricine, chiar si pe domnitorul tarii.
Spectaculozitatea, autenticitatea zidurilor si succesiunea rapida a evenimentelor care se petrec, timp de peste o ora, in Cetatea de Scaun a Sucevei, merita aplauzele publicului. Marius Rogojinschi a reusit un spectacol complex care, chiar daca este perfectibil, straluceste si zguduie.
Accentuarile pe latura crestina a textului, momentele de maxima tensiune in care personajele introduc in scena rugaciunile sau meditatiile familiare oricaruia dintre spectatori se concentreaza in cateva momente regizorale de exceptie!
Aflat la prima reprezentatie, spectacolul Viforul are nevoie de o perioada de adaptare la actorii pe care ii imbraca artistic, pentru ca apoi sa se sudeze si sa elimine putinele momente de neimplinire, momente care se datoreaza, negresit, emotiilor specifice premierelor.
Viforul botosanean insufleteste Cetatea de Scaun a Sucevei trei zile la rand, marcand inceputul Festivalului de Arta Medievala.
Dupa cele trei spectacole, actorii Teatrului Mihai Eminescu vor juca, in acelasi spatiu, spectacolul Apus de Soare, in regia aceluiasi Marius Rogojinschi, reprezentatie care a avut premiera in 2008, tot la Suceava.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Valeriu Iftime: „Mă bucur că am reușit să contribui la sprijinirea unei familii pentru care orice ajutor face diferența”! (Video)
„Tot ce le-a mai rămas este o comunitate unită, care nu vrea să rămână indiferentă la durerea lor și face tot posibilul să dea o mână de ajutor. Tot ceea ce vedeți &icir...
Sindicatul Solidaritatea Sanitară Botoșani, nemulțumit de sporul pentru activitatea desfășurată în zilele libere și sărbători legale!
Prin acțiunile desfășurate în acea perioadă s-a reușit eliminarea unei serii de pierderi. De partea pozitivă poate fi reținut faptul că angajații din sănătate au în continuar...
Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău va asigura ordinea publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și CFR Cluj!
Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor constitui un dispozitiv integrat de ordine și siguranță publică împreu...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.58 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici