VIDEO Slujbă de pomenire la mormântul lui Mihai Eminescu, la 129 de ani de la trecerea la cele veșnice!

La împlinirea a 129 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, vineri, 15 iunie, la mormântul lui Mihai Eminescu din Cimitirul Bellu a fost oficiată o slujbă de pomenire. 

Slujba de pomenire a fost săvârșită  de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, episcop-vicar patriarhal, care a adresat  și un cuvânt de în­vățătură  persoanelor prezente la acest moment de rugăciune și re­cu­noștință.  Pomenirea poetului s-a făcut și la Catedrala Patriarhală din București, unde s-a făcut slujba parastasului.

 

„Deși a  murit cu 29 de ani înainte de marele eveniment de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, Mihai Eminescu, cu spiritul său profetic, a întrezărit acest moment și a luptat, în scurta și zbuciumata sa viață, pentru împlinirea lui. În 1883, Eminescu a scris celebra „Doină”. Această poezie, născută din suferința poetului, provocată de dezbinarea și neunirea românilor. S-a stins la 15 iunie 1889, cu speranța că românii, într-o bună zi, se vor regăsi în granițele aceluiași stat. Ne gândim cu recunoștință în acest An Centenar la poetul nostru național,  pentru că el, alături de Ioan Slavici, este inițiatorul acestui proiect care, anul acesta, în 25 noiembrie, va fi sfințit în mod simbolic, și-anume înălțarea unei Catedrale Naționale, a unei Catedrale a Neamului”, a spus  Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, episcop-vicar patriarhal în cuvântul rostit după slujba de pomenire", a adăugat PS Varlaam Ploieșteanul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...