Duminica Vamesului si a Fariseului (a 33-a dupa Rusalii )
Dumnezeule, milostiv fi mie, pacatosului ! (Luca 18, 13)
Fratilor,
De astazi inainte, Sfanta Biserica ne porunceste si ne invata sa incepem pregatirea duhovniceasca pentru ziua cea mare, pentru sarbatoarea sarbatorilor, pentru Sfanta Inviere.
Pregatirea aceasta o putem face: prin pocainta si infranare, prin post si rugaciune. Prin pocainta pentru pacatele trecutului, prin post si rugaciune si prin infranare de la toate cele rele, pentru viata prezenta si viitoare.
Nimeni nu poate spune ca n-are nevoie de pocainta, pentru ca nimeni nu poate spune ca este fara pacat.
Pocainta, fara indoiala, o putem face dupa orice greseala si pacat savarsit, ca nici cugetul sa nu ne mustre, nici inima sa nu ni se impietreasca. Pocainta suntem datori sa o facem mai ales in timpul Sfantului si Marelui Post, care este timp de doliu, pentru Sfintele si infricosatele Patimi si moartea pe cruce a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pentru pacatele si faradelegile noastre, pentru mantuirea si fericirea sufletelor noastre.
In timpul acestui Sfant si Mare Post, biserica se imbraca in vesminte de doliu, in cursul saptamanii; Sfintele Slujbe sunt mai tainice, cantarile mai jalnice si mai induiosatoare, rugaciunile si citirile mai lungi si toate impreunate cu multe metanii mari la pamant.
Pocainta si infranarea, postul si rugaciunea, chiar pentru multi dintre bunii crestini, sunt ca niste doctorii amare si gretoase. Cu mare greutate se hotaresc sa le ia, desi cred in puterea lor vindecatoare si binefacatoare.
Iata pentru ce Sfanta Biserica, incepand de astazi, cu trei saptamani inainte de inceperea Sfantului si Marelui Post, cauta sa ne obisnuiasca cu aceste sfinte si binefacatoare doctorii, indemnandu-ne sa cerem mila milostivirii lui Dumnezeu si a Maicii Domnului, pentru a ne invrednici sa le primim cu bunavointa, nu cu sila, spre a ne fi de folos la mantuirea si fericirea sufletelor.
Incepand de astazi, iata cum ne invata Sfanta Biserica sa ne rugam in toate duminicile urmatoare: Usile pocaintei deschide-mi, Datatorule de Viata, ca maneca duhul meu la biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci, ca un indurat, curateste-l pe el, cu mila milostivirii Tale!
Cararile mantuirii indrepteaza-mi, de Dumnezeu Nascatoare, caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevim viata mea toata am cheltuit. Cu rugaciunile Tale, izbaveste-ma de toata necuratia.
Si apoi: La multimea faptelor mele celor rele cugetand eu, ticalosul, ma cutremur de infricosata ziua judecatii; ci, indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: "Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta".
In fiecare duminica, apoi, ne prezinta prin cantarile si Sfanta Evanghelie pilde cu invataturi care de care mai convingatoare, de a nu respinge, ci de a primi din toata inima, calea pocaintei, a mantuirii si fericirii sufletelor noastre. Astazi, asadar, ne infatiseaza pilda vamesului si a fariseului.
Sa vedem ce invataturi se desprind din aceasta pilda si pentru ce incepe tocmai cu ea.
Doi oameni s-au suit la templu ca sa se roage: unul era fariseu si altul vames. Fariseul era tipul oamenilor cinstiti, care nu sunt hrapareti, nedrepti, desfranati si pacatosi; care fac milostenie, care postesc si se roaga. Asa era fariseul din Sfanta Evanghelie de astazi. Vamesul era un functionar; un incasator de dari catre stat. Clasa aceasta de oameni era cea mai urata si dispretuita pe vremea Mantuitorului, pentru ca mai toti vamesii erau rai, nedrepti, inselatori, lacomi si hrapareti. Din aceasta pricina, cuvantul de vames se confunda cu cel de pacatos. Vamesul deci este tipul omului incarcat de pacate.
Acesti doi oameni, care se deosebeau cu totul unul de altul, mergeau pe acelasi drum la templu si cu acelasi scop, sa se roage. Ei bine, rugaciunea fariseului celui cinstit si cu atatea fapte bune a fost respinsa, pe cand rugaciunea vamesului celui incarcat de pacate a fost bine primita de Dumnezeu. Fariseul a plecat de la templu mai pacatos de cum venise, iar vamesul mai drept, mai luminat si usurat de pacate.
Pricina cred c-o intelegeti fiecare: este mandria. Fariseul intrase in templu tantos, ingamfat, dispretuind pe ceilalti, pana a ajuns la Sfantul Altar.
Acolo, fara a se aseza in genunchi, ramanand in picioare, cu tinuta semeata si cu ochii ridicati, la cer se ruga. Dar se ruga el oare? Nu, caci nimic nu cerea lui Dumnezeu. Si daca-i multumea, nu facea aceasta din datorie, ci numai ca sa-si insire lista pretinselor lui calitati, pentru ca sa-si atraga lauda si admiratia lumii. Fariseul era mandru si fatarnic.
Vamesul intrand in templu, a ramas mai la usa. Si acolo, simtindu-se impovarat de multimea pacatelor, se credea cu totul nevrednic de a ridica ochii catre cer, ci, in genunchi, cu capul plecat, isi batea pieptul, isi recunostea pacatosenia si se ruga. Da, el intr-adevar se ruga caci cerea mila de la Dumnezeu: Dumnezeule milostiv, fi mie pacatosului! Vamesul era sincer, era smerit si pocait.
Fratilor,
Mandria este cel dintai dintre pacatele de moarte. Este cel mai urat nu numai lui Dumnezeu, ci si oamenilor. Este obarsia, este mama tuturor pacatelor. Din pricina acesteia, ingeri luminati au devenit diavoli intunecati. Din pricina acesteia, primii nostri parinti au fost scosi din raiul pamantesc. Din pricina acesteia, s-au intamplat si se intampla atatea rele si nenorociri in lume. Mandria rascoala popor impotriva altui popor, clasa impotriva altei clase de oameni; frate impotriva fratelui, fiu impotriva tatalui. Caci mandria naste egoismul, neascultarea, ambitia, incapatanarea, dispretul fata de aproapele, invidia, ura si alte multe rele, care, daca pun stapanire pe sufletul cuiva, il fac din om neom; il fac fiara salbatica, incat calca in picioare orice lege, tot ce e mai curat si mai sfant.
Dar mandria razvrateste, rascoala pe om nu numai impotriva omului, dar si impotriva lui Dumnezeu, pe a carui lege o calca in picioare nu numai cu dispretul unui indiferent, dar cu razbunarea unui nelegiuit.
Iata pentru ce Sfanta Biserica incepe pregatirea noastra cu pilda fariseului. Ca adica, daca dupa trei saptamani incepem timpul de pocainta si infranare, de post si rugaciune, de curatire sufleteasca, pentru a sarbatorii cu adevarat crestineste Sfintele Patimi si Sfanta inviere, cand tot crestinul este dator ca macar atunci sa se invredniceasca sa ia Sfanta Cuminecatura, sa luam aminte, din pilda fariseului, ca toate aceste virtuti: pocainta, in-franarea, postul, rugaciunea, venirea la Sfanta Biserica, impartasirea cu Sfintele Taine, milostenia si orice alte fapte bune vom savarsi in acest timp de pocainta, de nici un folos nu ne vor fi, daca ele vor fi atinse de otrava acestui mare pacat care este mandria. Dumnezeu, mandrilor le sta impotriva. A pus aceasta pilda astazi pentru ca, daca voim sa ne po-caim si sa ne curatim simtirile de toata rautatea si nedrepta-tea, sa incepem curatirea raului de la radacina. Daca radacina, mandria, este secatuita, pomul ei nu mai poate da roade.
Sa dezbracam sufletele si inimile noastre de aceasta haina urata si respingatoare si sa le imbracam in haina cea frumoasa a smereniei, ca sa fim placuti oamenilor, dar mai ales lui Dumnezeu. Caci daca mandria este inceputul tuturor rautatilor, smerenia, dimpotriva, este pamantul binecuvantat de Dumnezeu, din care rasar toate bunatatile. Este aroma dumnezeiasca prin care toate faptele noastre bune, toate virtutile capata adevarata lor valoare si prin smerenie se intareste si se ridica pana la cer vrednicia noastra de crestini adevarati.
"Doamne Dumnezeul parintilor nostri, Tu stii daca si in ce masura, in viata noastra de pana astazi, am fost cinstiti sau nu, daca am fost sau nu si noi hrapareti, nedrepti, desfranati si pacatosi; daca am facut milostenie, daca am postit si ne-am rugat sau nu.
Totusi, am venit astazi la Biserica Slavei Tale. Si am venit nu cu tinuta fariseului, caci, poate, nimic bun n-am facut, ci cu tinuta vamesului pacatos. Am venit sa ne smerim, sa ne rugam, sa cerem mila milostivirii Tale si a Maicii Tale. Caci recunoastem si marturisim, Doamne, ca pentru multimea pacatelor noastre si pentru dreptatea Ta ai trimis asupra-ne si asupra tarii noastre atatea dureroase incercari, din care intelegem marea Ta milostivire care cauta sa ne opreasca pe marginea prapastiei pacatelor. Deci, in genunchi si cu capetele plecate, strigam si noi ca si vamesul pacatos: Milostiv fii noua pacatosilor". Parinte bun si milostiv, iarta pe fiii Tai nerecunoscatori si rai! Asculta si implineste rugaciunile noastre. Caci ne smerim, Doamne, si vrem sa ne pocaim si sa ne indreptam.
Ajuta-ne ca pocainta si indreptarea noastra macar acum, in ceasul al unsprezecelea, sa fie sincere si hotarate. Ajuta-ne sa ne curatim simtirile, sa ne spalam sufletele si inimile, prin botezul spovedaniei, sa scoatem din ele, prin marturisire sincera si deplina, toata mandria, sub toate formele ei, egoismul, invidia, mania, ura, razbunarea si lacomia, toata rautatea si nedreptatea care ne-au departat si ne departeaza de Tine si care ne-au atras asupra-ne mania si pedeapsa Ta !
Si astfel, cu inimile curate si smerite, iertati de Tine si impacati cu Tine, sa ne si unim cu Tine prin Sfanta impartasanie, si sa fim ocrotiti si acum, si in viitor de toate uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti, sa fim ocrotiti de razboi, de cutremure, de seceta, de foamete, de razboiul cel dintre noi si toata intamplarea cea rea si astfel sa traim in pace si buna intelegere si acum si in vecii vecilor". Amin !
Pr. Nicolae Runceanu