"Eu propun un troc, pentru toti cei care spun: "Dar ia o groza de bani pe copilul ala, uite, are o gramada de facilitati!".
Dar hai, stai tu pe la usile psihologului, neuropsihiatrului, neurologului, medicului de familie, terapeutului etc. zile intregi, uda perna in fiecare noapte gandindu-te la ce vei face maine, priveste-ti copilul cum se autostimuleaza, devino imun la reactia majoritatii romanilor, negativa de regula, cand intra in contact cu "handicapatul". Accepta stigmatul, lupta-te cu propriile tale neputinte si frici, fii curajos in fiecare zi si gaseste putere sa mergi mai departe.
Fa fata cu brio grijilor cotidiene, gaseste solutii financiare pentru terapie, daca e posibil vreo 2000 de euro pe luna de copil.
Mergi si te relaxeaza, prin programele oferite de stat, in locuri unde este personal vesnic indispus si iritat, cea mai proasta mancare - de regula reciclata si putina -, mizerie, lipsa de specialisti si activitati de gen, izolat de ceilalti astfel incat sa nu le deranjezi linistea si privirea...
Renunta la Pasti, Craciun, vizite la prieteni, iesiri, gratare, fa-ti program pe ore, ca la cazarma.
Rezista la privirile "ucigatoare" ale doamnelor "stilate" care au impresia ca nu ai fost in stare sa-ti educi copilul, cand ai nesansa ca acesta sa-ti faca vreo criza in mijlocul oamenilor... Explica-te in fata lor ca sa-ti poata spune ca ai multe pacate si esti blestemat...
Minuneaza-te atunci cand unii oameni se plang ca au necazuri , gen- "n-am fost la mall astazi"...
Frange-te in fata altarului si roaga-te sa fie mai bine, crezand ca si Dumnezeu te-a uitat... Fii brav si rezista evaluarilor din fiecare an ca sa-ti meriti banii, sa nu cumva sa fi fugit nemernicul asta de autism...
Sacrifica-te si uita de tine si adu-ti aminte doar cand cazi din picioare si realizezi ca toate analizele iti ies prost..
Indrazneste sa visezi la ziua de maine... Ingroapa-ti copilul la care ai visat si accepta-l pe acesta....
Loveste-te de indiferenta si judecata omeneasca... Totul la dublu caci tu asa ma socotesti....Ce zici, accepti provocarea?!"
Doamne, aminteste-mi: Când mi se pare că bucatele nu sunt atât de gustoase, aminteşte-mi de aceia care nu au ce pune pe masă. Când mi se pare că am puţină îmbrăcăminte, aminteşte-mi de aceia care nu au nici măcar o haină. Când mi se pare că aşternutul nu este atât de moale, aminteşte-mi de aceia care nu au unde să-şi plece capul. Când sunt nemulţumit de locuinţa mea, aminteşte-mi de aceia care trăiesc pe stradă. Când mă plâng de serviciu, aminteşte-mi de aceia care nu au un loc de muncă. Când mi se pare că nu arăt perfect fizic, aminteşte-mi de aceia care nu se pot da jos din pat. Când mă plâng de o durere banală, aminteşte-mi de aceia care mai au doar o zi de trăit. Când mă plâng de prieteni, aminteşte-mi de aceia care trăiesc în singurătate. Când nu ştiu să valorez libertatea, aminteşte-mi de aceia care au pierdut şansa la libertate. Când nu ştiu să preţuiesc viaţa, aminteşte-mi de aceia care ar da orice să supravieţuiască. Când ignor tot ce e frumos în jur, aminteşte-mi de aceia care ar vrea să vadă dar sunt orbi. Când aştept miracole, aminteşte-mi că eu însumi sunt unul din ele. Când uit ce am, aminteşte-mi să preţuiesc valoarea lucrurilor mai înainte de a le pierde.
