A venit, i-a plăcut, a povestit! Ambasadorul SUA a fost impresionat de frumusețea Agaftonului, locul atât de legat de poetul Mihai Eminescu.
Pe pagina oficială a Ambasadei SUA la București, a fost postat un video de câteva minute în care Hans Klemm vorbește despre Botoșani, Agafton, Eminescu: "Pe urmele poetului Mihai Eminescu, despre care tradiția spune că mergea pe jos din Ipotești la Mănăstirea Agafton. Săptămâna trecută, ambasadorul Hans Klemm a vizitat acest superb lăcaș de cult și a fost impresionat de frumusețea și spiritualitatea pe care le emană. #Botosani", sunt cuvintele care însoțesc imaginile.
Clipul are aproape 30.000 de vizualizări, peste 700 de aprecieri și sute de distribuiri. Este pentru prima dată când Botoșanii se bucură de o vizibilitate pe care o aștepta de multă vreme, este pentru prima dată când atât de vitregitul Agafton este inclus în traseul turistic al unui diplomat de asemenea rang.
Istoria Agaftonului este seculară. Pe la 1728, Ieromonahul Agafton a ales loc de schit în pădurile adânci din apropierea Botoşanilor, un schit care a fost populat, dintru început, doar de călugari. În 1803, mitropolitul Vaniamin Costache transforma Agaftonul în mănăstire de maici şi aduce monahii de la Văratic şi Agapia. La Agafton mai vieţuiesc acum câteva zeci de maici, sub 30, desi pe la 1950 aici era un adevarat sat monahal, cu 300 de călugăriţe. În anii 60 (când s-a instaurat ciuma Decretului 410), monahiile au fost alungate, fiind sfătuite să intre in lume, să se angajeze şi să uite pentru totdeauna de Hristos. Au plecat prin lume, însă oamenii securitatii le-au urmărit peste tot, nu puţine fiind cele care au suferit cumplite încercări din pricina lor.
Comuniştii au încercat să facă din locul acela sfânt un bastion al noilor vremi pe care le propovăduiau: au înfiinţat aici, în anii 60, o anexă a CAP-ului şi apoi un cămin de bătrani, mai mult bolnavi psihic. Vreme de 40 de ani sfinţenia acestor locuri s-a luptat cu rătăcirile minţilor bolnavilor aduşi din toate partile. Anii 1990, anii eliberării de ciuma şi boala fără credinţă, aduc ceea ce nimeni nu mai spera: mănăstirea se redeschide. Maicile care mai trăiau s-au întors de prin lume şi au luat-o de la capăt!
