Ma framanta in ultimul timp gandul daca avem credinta sau nu?... Incep cu mine si continui cu oameni si situatii intalnite. Si observ cu tristete ca ramanem credinciosi numai dorintelor noastre. Ne "agatam" de credinta in functie de nevoile si dorintele pe care le avem.
Mai mult decat atat, de multe ori Il parasim pe Hristos pentru ca am auzit ca atunci cand aplici teoria feng-shui, te ajuta sa ai dispozitie buna si gand pozitiv, deci aranjam lucrurile dupa cum ne invata cel ce cunoaste aceasta filosofie! Vrem sa scapam de oboseala, am auzit ca practicile budhiste ajuta si incepem sa facem yoga ca sa ne relaxam! Nu ne mai preocupam cu rugaciunea, ci incercam sa fim la moda cu meditatia!....
Daca vrem o credinta si-un Dumnezeu care sa se adapteze noua, cat de adevarata ne este credinta?... Daca ne indepartam de Hristos atunci cand simtim golul existentei, dar incercam sa-l acoperim cu "tehnici" si solutii "magice", cat de bine Il cunoastem?... Daca ne adaptam "credinta" in functie de dorinte, cat de stabili suntem in viata de zi cu zi?...
Nu exista om care sa nu fi suferit! Nu exista om care sa nu treaca prin incercari grele! Nu exista om care sa nu cunoasca bucuria, cel putin o data-n viata! Exista totusi oameni care nu vor sa creada in Dumnezeu!... Dar sa "cautam" la Evanghelia de azi care ne spune:
"Si indata Iisus a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui pe targul celalalt, pana ce El va da drumul multimilor. Iar dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa Se roage singur. Si facandu-se seara, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pamant, fiind invaluita de valuri, caci vantul era impotriva. Iar la a patra Straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Vazandu-L umbland pe mare, ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca, si de frica au strigat. Dar El le-a vorbit indata, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti! Iar Petru, raspunzand, a zis: Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa. El a zis: Vino! Iar Petru, coborandu-se din corabie, mergea pe apa si venea catre Iisus. Dar vazand vantul, s-a temut si, incepand sa se scufunde, a strigat, zicand: Doamne, scapa-ma! Iar Iisus, intinzand indata mana, l-a apucat si a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? Si suindu-se ei in corabie, s-a potoleste vantul. Iar cei din corabie I s-au inchinat, zicand: Cu adevarat Tu esti Fiul lui Dumnezeu..." (Mat. 14, 22-34)
Orice nu este in conformitate cu obisnuinta noastra, la inceput ne inspaimanta si dupa aceea il privim cu admiratie! Asa si intalnirea in "a patra straja din noapte" a Lui Iisus cu ucenicii, la inceput au crezut ca este naluca si de frica au strigat, dupa aceea in corabie I s-au inchinat! Intr-adevar nu era un lucru obisnuit, dar oare nu isi aduceau aminte cine este? Ba da, dar aceasta este reactia omeneasca in prima clipa de surprindere: frica. Iar aceasta frica iti paralizeaza gandirea si parca ramai blocat in acea clipa fara sa-ti aminteste ceva, fara sa vezi mai departe...
Iisus umbla pe mare. Ucenicii erau departe. "Paralizati" de frica, nu pot face nimic. Iisus vine la ei... Asa si in viata de zi cu zi, de multe ori suntem blocati si nu stim ce sa facem; dar Hristos vine la noi, iar noi simtim prezenta Lui numai atunci cand ne rugam. Si viata este ca o mare... Vezi suprafata, dar nu vezi ce este in adanc! Vedem rutina acestei vieti si uitam sa ne intrebam ce este de fapt in adanc. Traim cu impresia ca suntem pe picioarele noastre pana cand incepe vantul sa sufle... Atunci, instantaneu privim in sus! Cautam sprijin, cautam salvarea. Sunt cele mai binecuvantate clipe, caci este momentul in care realizam ca "fara de Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15,5)
Aceste valuri care ne aduc instabilitate in viata, sunt incercarile prin care trebuie sa trecem ca sa invatam sa credem. Insa aceste incercari sunt exact ca niste valuri, vin si trec. Uitandu-ma la miscarile valurilor de pe mare, am avut gandul ca tot ceea ce ni se intampla este de cele mai multe ori ca spuma produsa de miscarile valurilor. Iti da impresia ca ea exista, dar dispare odata cu linistea apei.
Si continuand, ma intreb unde este mai mare frumusetea: la suprafata sau in adanc?... Bineinteles ca in adanc! Dar pentru a ajunge acolo trebuie sa te smeresti, este o traiectorie inversa cu inaltarea!
Viata este ca marea. Se linisteste cand nu sunt ganduri si ispite in aer; in ea se oglindeste lumina, caci in ea se reflecta adevarata credinta in Hristos; si este marginita de taramuri (daca nu ma insel Pr. Staniloae spunea ca "libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt), dar cu putine porturi de primire (putini sunt cei care ma accepta asa cum sunt).
Ca si Petru, sunt multi care vor sa se intalneasca cu Hristos in viata (pe mare). Probabil vor si ei sa-si invinga indoiala, dar tot "cautand" nu observa ca pasesc pe marea infurtunata, ci se deznadajduiesc la cea mai mica adiere a gandului. Sa ne fie lectie de credinta acest strigat a lui Petru: "Doamne, scapa-ma!" si sa invatam sa traim privind numai la Hristos.
"Prin urmare, credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Hristos." (Rom. 10,17). Credinta sincera se naste prin auzire, urmeaza sa se desavarseasca prin participarea noastra la Sfintele Taine ale Bisericii, si se intareste prin experienta personala a fiecaruia dintre noi din punerea in practica si trairea sfaturilor mantuitoare ale Evangheliei in viata de zi cu zi.
Sa pasim inainte cu credinta si cu mainile intinse catre Dumnezeu, cantand: "Marea vietii vazandu-o inaltandu-se de viforul ispitelor, la limanul Tau cel lin alerg strigand catre Tine: Scoate din stricaciune viata mea, Mult milostive!"
Arhim. Siluan Visan
