Vestea bună se întoarce: Concursul de Colinde are loc anul acesta la Coșula!

Anul trecut nu a fost posibil să se realizeze acest festival, astfel încât anul acesta, deși tot în condiții de limitare bugetară, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură a Consiliului Județean Botoșani, a căutat alte soluții.

Din vremuri vechi, colindele, datinile si obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevarată școală de virtuți morale, întărind simțămintele de frățietate si de bună înțelegere.

Asemenea păstorilor care au venit la peștera luminată, călăuziți de stea, unde S-a născut Pruncul Iisus și bucurându-se au vestit degrabă în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori, ne dorim și noi să vestim venirea Mântuitorului în lume printr-un festival dedicat colindelor.

Din cauza faptului că anul trecut nu a fost posibil să se realizeze acest festival, anul acesta, deși tot în condiții de limitare bugetară, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură a Consiliului Județean Botoșani, a căutat soluții astfel încât în data de 20 decembrie 2024 va organiza Festivalul - Concurs de Colinde „O, ce veste minunată!”, ediția a XII-a, la Centrul Cultural Coșula, în parteneriat cu Primăria Comunei Coșula.

Pot participa elevi ai liceelor de artă sau școlilor teologice, soliști vocali amatori, cântăreți bisericești, preoți, iubitori de colinde, fără limită de vârstă:

 - formații corale feminine/bărbăteşti/mixte;

 - formații pe voci egale (fete/băieți, femei/bărbați);

 - grupuri vocale armonice (care vor cânta colinde religioase din repertoriul național);

 - grupuri vocale tradiționale (care vor interpreta colinde autentice reprezentative zonei etnofolclorice pe care o reprezintă).

Concursul se va desfăşura pe 4 secţiuni:

A.Licee de artă și seminare teologice;

B.Coruri pe 1-2 voci;

C.Coruri pe 3-4 voci;

D.Creaţie.

Repertoriul va cuprinde colinde, atât religioase, cât și laice;

Formaţiile vor prezenta 2 sau 3 lucrări muzicale, cu o durată de maximum 12 minute.

Înscrierile se pot face până la data de 7.12.2024 la adresa de e-mail: muzica@centrulcreatieibt.ro.

 

REGULAMENT

Scopul principal al festivalului este conștientizarea valorii patrimoniale a colindei tradiționale, îmbogățirea repertoriului de colinde și intensificarea practicării colindatului, în vederea menținerii vii a acestei tradiții.

Condiţii generale de participare

1. Participanţi în concurs:

Pot participa elevi ai liceelor de artă sau școlilor teologice, soliști vocali amatori, cântăreți bisericești, preoți, iubitori de colinde, fără limită de vârstă:

 - formații corale feminine/bărbăteşti/mixte;

 - formații pe voci egale (fete/băieți, femei/bărbați);

 - grupuri vocale armonice (care vor cânta colinde religioase din repertoriul național);

 - grupuri vocale tradiționale (care vor interpreta colinde autentice reprezentative zonei etnofolclorice pe care o reprezintă).

Concursul se va desfăşura pe 4 secţiuni:

  1. Licee de artă și seminare teologice;
  2. Coruri pe 1-2 voci;
  3. Coruri pe 3-4 voci;
  4. Creaţie.

2. Repertoriu de concurs:

Repertoriul va cuprinde colinde, atât religioase, cât și laice;

Formaţiile vor prezenta 2 sau 3 lucrări muzicale, cu o durată de maximum 12 minute;

Concursul îşi propune să încurajeze prezentarea creaţiilor muzicale în primă audiţie.

Acompaniamentul poate fi realizat cu instrumente tradiţionale, pian, chitară, percuţie, etc. Nu este admis acompaniamentul înregistrat, negative, etc.

Juriul poate opri interpretarea scenică, atunci când se depăşeşte limita rezonabilă a timpului, sau din alte motive.

3. Transport şi cazare:

Organizatorii asigură masa participanţilor, în limita a 30 de participanţi/ formaţie, pe baza tabelului anexat (Anexa 2), completat, semnat şi ştampilat. Transportul și cazarea vor fi asigurate de către concurenţi sau de către insitutțiile pe care le reprezintă.

4. Înscriere:

Înscrierea la Festivalul - Concurs de colinde „O, ce veste minunată” se poate face până la data de 7 decembrie 2024. Formațiile concurente vor trimite fişa de înscriere (Anexa 1) pe adresa de e-mail: muzica@centrulcreatieibt.ro

5. Juriu:

Juriul este compus din personalităţi locale şi naţionale, respectiv dirijori, profesori, artişti, specialişti în domeniul artelor şi ai culturii, în general. Juriul va face selecția formațiilor concurente, având drept criterii valoarea artistică și data înscrierii în concurs.

6. Criterii de evaluare:

Jurizarea se face în funcţie de următoarele criterii: intonaţie, ritmică, dinamică, interpretare, stil, dificultatea repertoriului, autenticitate.

Hotărârile juriului sunt definitive şi nu pot fi contestate. Lucrările juriului, sistemul de notare și notele juriului sunt confidențiale. Juriul are dreptul de a nu acorda unele premii, sau de a le redistribui. În cazul în care concurenții au punctaj egal, vor putea fi acordate premii ex-aequo. Pot fi oferite mențiuni și premii speciale, atât din partea organizatorilor, cât și din partea juriului, sponsorilor, mass-media, etc.

7. Premii:

TROFEUL CONCURSULUI „GHEORGHE TIMOFTE” 

A. Licee de artă și seminare teologice

  1. Premiul I „ION PRELIPCEANU”
  2. Premiul al II-lea
  3. Premiul al III-lea
  4. Mențiune 

B. Coruri pe 1-2 voci

  1. Premiul 1 „GHEORGHE HOLCA”
  2. Premiul al 2-lea
  3. Premiul al 3-lea 
  4. Mențiune 

 

C. Coruri pe 3-4 voci

  1. Premiul 1„GHEORGHE COJOCARU”
  2. Premiul al 2- lea
  3. Premiul al 3- lea 
  4. Mențiune 

D. Creaţie

  1. Premiu special

Trofeul poate fi câştigat de către oricare formaţie, indiferent de categoria la care este înscrisă. Din cauza limitării bugetare, premiile acestei ediții vor consta în diplomă și distincție. În măsura în care se vor găsi sponsorizări, se vor acorda și premii în bani.                   

Informaţii suplimentare se pot obţine la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, str. Unirii, nr. 10, tel. 0231.536.322 sau 0749.354.450, de luni până vineri între orele 8.00-16.00.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sărbătoarea care ne unește, tradițiile care ne definesc! Mii de botoșăneni la cel mai iubit festival al iernii! (Foto, Video)

astăzi, 12:34

La 35 de ani de la Revoluția care ne-a eliberat de comunism, într-o lume tot mai tehnologizată și mai distrasă de provocările contemporane de tot soiul, tradiția rămâne insula de au...

Mircea Rednic nu pleacă de la UTA indiferent de rezultatul meciului cu FC Botoșani!

astăzi, 11:15

Parcursul echipei UTA din ultima lună și jumătate a fost mai degrabă negativ. În afară de succesul de la Cluj, cu Universitatea și remiza de la Galați, echipa lui Mircea Rednic a pierdut ...

Panică în plină noapte, pompieri chemați pentru a salva o casă!

astăzi, 10:30

S-a ăntâmplat în localitatea Sârbi. Pompierii din cadrul Stației Săveni și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești au intervenit prompt și au stins flăcă...