VALERIU GAFENCU
- Preotul e călăuzitorul duhovnicesc al omenirii creÅŸtine, dar este interesat de problemele întregii omeniri, prin urmare este angajat în toate problemele omeneÅŸti, ÅŸi cu atât mai mult în cele de orientare a lumii. Deci dacă politica înseamnă orientare, preotul se ocupă de politică. Având în vedere nedesăvârÅŸirea condiÅ£iei umane, în care formele sunt în continuă schimbare, preoÅ£ii nu guvernează, ci veghează guvernările; ei veghează binele, deci se fixează pe un plan spiritual-moral ÅŸi ideatic. Clerul trebuie să-ÅŸi menÅ£ină libertatea ÅŸi independenÅ£a faţă de sectorul politic tocmai pentru a-l putea înrâuri (influenÅ£a) ÅŸi, eventual, a-l primeni (revigora). Dar a lăsa lumea să fie guvernată la întâmplare, înseamnă a-ÅŸi pierde misiunea lui clericală. Ideală este societatea condusă prin conlucrarea divină ÅŸi umană, clericală ÅŸi laică, bisericească ÅŸi statală. Clerului îi revine greaua misiune de a forma spiritualitatea pe fundalul căreia să se desfăşoare istoria.
- Care sunt domeniile în care clerul poate lucra direct?
- În primul rând, lui îi este rezervat domeniul sacrului. ToÅ£i creÅŸtinii au har, dar numai clerul îl administrează. În al doilea rând, este cuvântul, prin toate formele lui de exprimare: rostire, sunet, miÅŸcare, culoare, imagine. Deci clerul poate face educaÅ£ie, învăţământ, filozofie, poezie, artă, muzică, publicistică, ziaristică, ÅŸtiinţă, sociologie ÅŸi economie. De asemenea, el e chemat să gândească politic ÅŸi să se pronunÅ£e în problemele politice, dar asta în funcÅ£ie de circumstanÅ£ele istorice. Uneori creÅŸtinii au negat anumite guvernări, alteori le-au recunoscut fără a ÅŸi le însuÅŸi, iar când au putut, au dat expresie unor guvernări proprii. Însă adesea aceste guvernări sunt creÅŸtine ca formă, dar fără conÅ£inut creÅŸtin, căci forÅ£ele politice au reuÅŸit să înfrângă punctul de vedere creÅŸtin.
Amintim în acest sens lupta dusă de Sfântul Ioan Gură de Aur cu împăratul Arcadie ÅŸi de robia ce s-a practicat în lumea creÅŸtină.
E ÅŸtiut că mănăstirile au jucat un rol cultural major, că au avut rol educativ strălucit, rol social de caritate ÅŸi rol de propovăduire a creÅŸtinismului. Prin bărbaÅ£ii purtători de Duh, ele au înrâurit adesea politica ÅŸi istoria, deÅŸi n-au reuÅŸit totdeauna să le ridice la nivelul conÅŸtiinÅ£ei creÅŸtine.
Însă astăzi satana se teme să nu piardă puterea asupra lumii, de aceea este în plină ofensivă împotriva creÅŸtinilor, atât monahi cât ÅŸi laici. Monahismul este discreditat prin sloganuri false ÅŸi rău intenÅ£ionate. Diavolul îi ispiteÅŸte pe creÅŸtinii de azi, ca pe Domnul în munte, să fie asemenea lui, iar când ei refuză, trece la metoda exterminării lor prin toate mijloacele. Unii vin cu aur să ne cumpere, alÅ£ii vin cu sabia să ne taie, noi însă (să) ne adâncim în duhul evanghelic.
Avem nevoie de mărturisitori ÅŸi trăitori creÅŸtini, monahi ÅŸi laici. Nu ne retragem din bătălia istoriei, ci ne formăm ÅŸi ne oÅ£elim în îndârjita ei tensiune. Lui Hristos i-a fost încredinÅ£ată toată puterea în cer ÅŸi pe pământ. Torturile la care suntem supuÅŸi sunt uÅŸi prin care Hristos reîmprospătează ÅŸi ridică mai sus Biserica ÅŸi lumea.
- Poate exista o falsă libertate?
- Dacă poate exista un hristos mincinos, este firesc să existe ÅŸi o libertate falsă. Ea poate fi spirituală, politică sau socială. Toate formele de manifestare a libertăţii sunt valoroase numai în Adevăr.
- Care sunt duşmanii din afară ai comunităţii creştine?
- Sunt interesele individuale care se opun comunităţii din egoism ori orgoliu, sunt interesele care se organizează colectiv pentru a-i apăra egoismul ÅŸi orgoliul, ÅŸi, în fine, sunt orgoliile ÅŸi egoismul care se organizează politic ÅŸi care minează comunitatea creÅŸtină.
- În faÅ£a atâtor duÅŸmani, ce trebuie să facă creÅŸtinii?
- Să lupte, să îndrăznească, să înfrunte pe toÅ£i cei ce se opun binelui ÅŸi adevărului, răspunzând deopotrivă indivizilor, organizaÅ£iilor ÅŸi tuturor formelor politice anticreÅŸtine.
- Trebuie să ajungă, deci, la puterea politică?
- Trebuie să impună respect şi libertate din partea puterii politice!
Un popor cu o vie conÅŸtiinţă creÅŸtină va avea ÅŸi o guvernare pe principii creÅŸtine. Comunitatea însă să nu se confunde cu statul, pentru a nu se ajunge la tiranie ÅŸi la abuzuri.
- Ce e deci de făcut?
- Să formăm conştiinţa creştină a oamenilor.
- Dar sunt prea mulţi creştini care nu pricep sensul şi rostul comunităţii creştine!
- Din păcate acesta e adevărul. Creştinii botezaţi de azi nu au nici pregătirea sufletească a catehumenilor ori a penitenţilor de odinioară.
- Oare vinul cel nou al Evangheliei a avut cândva burdufuri noi pe potriva lui?
- Au fost oameni care au trăit sfinÅ£enia, au fost ÅŸi societăţi ce s-au străduit întru dreptate, dar mai e mult de făcut. CreÅŸtinismul nu se poate declara satisfăcut cu un număr de sfinÅ£i, nici cu un număr de mănăstiri, ci cu un mod de viaţă ÅŸi cu o societate creÅŸtină.
- Acorzi încredere oamenilor?
- Da, dar şi răspundere.
- Încercând să schimbăm lumea, nu există riscul să cădem în istoricitate ÅŸi omenitate?
- Omul nu se poate salva fără Dumnezeu. Istoria nu se poate desăvârÅŸi fără aspiraÅ£ia transcedentală, de aceea credinÅ£a este baza întregii lumi creÅŸtine. Avem nevoie de har, mulÅ£umim lui Dumnezeu că ne-a dat har, căutăm la rândul nostru să ne îndeplinim rolul de oameni. Am fost mântuiÅ£i prin Hristos, rămâne să ne mântuim ÅŸi prin faptele noastre.
(dialoguri dintre Valeriu Gafencu È™i Ioan Ianolide extrase din cartea Sfântul Inchisorilor)
