"Dacă n-aș fi venit aici, aș fi trăit mereu cu gândul că am fost lașă și nu am făcut ceea ce ar fi trebuit să fac cu adevărat", spune botoșăneanca Silvana Mihai, astăzi studentă la UNATC Buuresti, Arta Actorului, anul I, într-un interviu menit să le dezvăluie studenților secretele facultății de teatru.

-UNATC, prima opțiune din pasiune sau iubire imposibilă?

-Clar a fost o iubire imposibilă. În liceu am făcut parte din trupa de teatru "Atelierul de teatru", coordonată de Leonuș-Teodora Moraru și Gelu Rîșca, cu care am străbătut țara în lung și în lat pe la toate festivalurile de liceeni. Treptat, colegii de trupă mi-au devenit prieteni și asta m-a facut să îmi petrec cea mai mare parte a timpului la teatru. Am realizat că am avut noroc să îi cunosc și să creștem împreună. Aceasta era partea frumoasă a lucrurilor. Partea grea venea atunci când ajungeam acasă și urmau discuții interminabile cu părinții. Lucrurile s-au reglat între noi, iar acum mereu mă întreabă când avem ședințe cu părinții.
 
-Cum, când, prin ce ai realizat că locul tău e aici și nu altundeva?
 
-Nu am avut o revelație de moment. Pur și simplu s-a întâmplat. Participând la festivaluri de teatru mi-am dat seama că rezonez cu lumea asta, dar nu în sensul în care să iau rațional decizia de a mă pregăti pentru admitere. Au fost multe momente care m-au emoționat și au năvălit peste mine și într-un fel am fost "forțată" să iau decizia asta.
 
-Prin "Uși Deschise" liceenii descoperă atmosfera și oamenii din UNATC. Ce părere ai și ce impact au asupra ta?
 
-Eu am fost anul trecut la "Uși Deschise" și am văzut câteva momente de creație ale celor din anul I și m-au facut să ies de acolo cu zâmbetul pe buze și cu o energie foarte bună. Cred că e important pentru liceeni să aibă acces în UNATC, să vadă cum sunt oamenii, cum se lucrează, ce se lucrează, cum sunt profesorii, ce vor de la tine. Acum, studentă fiind, simt că urmează câteva zile de sărbătoare.
 
-Facultatea și ceea ce faci te-au schimbat?
 
-Marea schimbare a constat în faptul că am fost nevoită să mă familiarizez cu un oraș mare și furios. E o diferență uriașă între Botoșani, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, și București. Facultatea în sine nu a fost o surpriză foarte mare pentru mine pentru că modul de a gândi și cum pun profesorii problema, îmi erau cunoscute din liceu.
 
-Regreți că ai venit aici?
 
u regret, dar stau cu inima strânsă pentru că nu știu ce o să se întâmple cu mine mai departe. Totuși, dacă n-aș fi venit aici, aș fi trăit mereu cu gândul că am fost lașă și nu am făcut ceea ce ar fi trebuit să fac cu adevărat.
 
 
Sursa: yorick.ro