„Mă întrebi de ce cumpăr orez si flori? Cumpăr orez pentru a trăi și cumpăr flori pentru a avea un motiv ca să trăiesc”. (Confucius)
Fiecare tablou este o filosofie despre viață, despre frumos, despre genialitate și despre respirație ca exercițiu în a salva existențialul șubred. Este și o formă de protest la urâtul din lume, împotriva războiului, a nedreptății, împotriva morții pentru că pictorul este un justițiar.
Un fior artistic care își trage seva de pe valea încă neprihănită a Prutului dintr-o localitate, Rădăuți Prut, nu departe de Miorcanii lui Ion Pillat și de Pererita de peste Prut a lui Grigore Vieru. Între doi poeți vibranți, acest mozaic geografic, având râul Prut ca reper, a trebuit să compenseze cu un pictor. Un pictor care s-a ridicat la genialitatea celor doi poeți pe care îi diviniza. Și a început o poezie a picturii în care fiecare pictură a însemnat un vers din poezia nesfârșită a nemuririi. Izvorul nesecat a fost râul și valea Prutului, asupra cărora cu nostalgie își întorcea gândurile și fiorul artistic de fiecare dată. Poate de aici pasiunea pentru flori a maestrului. Valea Prutului rămâne una dintre cele mai sălbatice, cu o natură spontană care-i dă o frumusețe aparte. Culorile crude ale primăverii adăstate cu cele coapte ale unei toamne târzii sau cu strălucirea unei zăpezi de altădată s-au insinuat indefinit în fiorul artistic al pictorului Corneliu Dumitriu.
Pajiștile de pe valea Prutului și câmpurile virgine de flori sălbatice sunt doar unul din fiorii inspirației picturii sale pentru că natura pare a fi pentru artist o sursă inepuizabilă de creație așa cum pentru Brâncuși sau Gaudi, natura era sursa primordială a operei lor.
Finețea și compoziția unică a culorii cu tonuri ferme și catifelate, încântarea nemărginită a ochiului, curgerea lină a timpului până la nemurire, forța diafană a exploziei de culoare și asocierea perfectă dintre formă și nuanțe sunt unice în pictura florală a maestrului Corneliu Dumitriu.
Florile ca exercițiu de libertate. Florile i-au adus acea libertate artistică pe care și-o dorește un artist. Exprimarea prin florile pictate a însemnat o cale spre lumină, spre frumosul parfumat al absolutului. Culoarea prin fiecare tentă a sa înseamnă emoție, așa cum emoție înseamnă fiecare floare pe care o oferim celor dragi. Culoarea înseamnă un edificiu în pictura maestrului, un edificiu bazat pe multă imaginație, conectarea la o energie cosmică la care doar el avea acces. Florile lui rămân vii. Harul cu care a fost hărăzit de bunul Dumnezeu este imens pentru că se vede conexiunea dintre har, geniu, exprimare. Genii sunt poate destule dar nu au și exprimarea necesară. Pictorul de suflet Corneliu Dumitriu, printr-o aliniere fantastică a planetelor, a căpătat și harul exprimării, vital pentru un artist.
Contribuția picturii lui Corneliu Dumitriu spre culmile umanității în care credea este incomensurabilă. A dus-o spre culmi nebănuite avându-i ca mentori pe George Enescu, pe Mihai Eminescu, pe Ștefan Luchian alături de cei doi poeți pruteni, Grigore Vieru și Ion Pillat. Un spațiu geografic al Botoșanilor cu o asemenea densitate de genialitate este unic iar contribuția pictorului la acest spațiu rămâne sacră.
Artistul ca un ideal cred că ar fi titlul potrivit pentru Corneliu Dumitriu. Reverberațiile transmise de pictura lui și mai ales de florile pe care le diviniza sunt tot atâtea fire către ideal, sunt tot atâtea scrisori către absolut, sunt tot atâtea gânduri către frumos și divin. Refugiul în abstract fără a neglija clasicul este cheia secretă a artistului. Cumpănirea dozelor de abstract cu cele de clasic este la Corneliu Dumitriu un must have.
Corneliu Dumitriu ne-a oferit în generozitatea sa nemărginită atât de multe flori. Niște capodopere pentru că dincolo de efemer, iar florile din natură sunt efemere, domnia sa ne-a gratulat cu eternul frumos exprimat prin flori personalizate atât de suav, expresiv, emoțional, cursiv, încântător, simțitor și copleșitor. Florile sale sunt unice pentru că sunt solare, mai mult decât atât sunt și flori abisale, dar mai presus de toate sunt un triumf al culorii și un miracol care se scurge prin ființa noastră atunci când le privim.
Florile lui Corneliu Dumitriu ne emoționează fastuos pentru că ele sunt o primăvară plină de viață, baleind între puritate ca sentiment diafan al corzilor sufletului, frumusețe din care estetica își trage seva neadormită, misterul celest care ne învăluie indefinit și o renaștere ciclică dar unică cu rădăcinile adânci în perenitatea unei lumi care uimește. Cred că acestea sunt mesajele transmise, poate subiectiv, de aceste minunate flori care ne-au fost reunite aici prin grija fantastică și plină de devotament a doamnei Dumitriu.
Florile lui Corneliu Dumitriu sunt un vals etern care ne poartă pe culmile frumosului așa cum muzica lui Eugen Doga cu al său vals al florilor ne face să plutim într-o eternitate plină de frumos. ”Ce frumoasă, ce nebună / e albastra-mi dulce floare!”, rostea marele nostru poet Mihai Eminescu iar poetul Nichita Stănescu ne delecta intelectual, filosofic și profund cu ale sale versuri:
”Şi nevoia de a inventa stăpâni zei şi flori,
toţi, absolut toţi în viitor,
în viitorul verzui pe care-l numim trecut
A inventa un râu curgând liber prin aerul fără maluri
A inventa o floare al cărei miros suntem”.
"Arta este o formă supremă de sinteză a ceea ce dă Dumnezeu", spunea Corneliu Dumitriu. Nemărginirea, dragostea, florile ca expresie a frumosului ce-l datorăm lui Dumnezeu sunt ingrediente care ne apropie de divin și de suprem. Mulțumim infinit pentru puterea de a ne plimba prin florile delicate ale creației unui artist. Corneliu Dumitriu s-a apropiat de suprem printr-o poezie unică a picturii. Și ne-a adus și pe noi mai aproape de acest suprem. Ne-a dăruit în generozitatea sa nemurirea. Ne-a ostoit setea de frumos și ne transcende către o lume ideală în care armonia ne acaparează veghind asupra noastră.
Prof.univ.dr. Corneliu IAȚU
