În mijlocul cimitirului din Vlădeni, azi un cătun al comunei botoşănene Mihăileni, se găseÅŸte bisericuÅ£a de lemn construită în urmă cu aproape un sfert de mileniu de Constantin MareÅŸ, stăpânul de atunci al moÅŸiei. La acea vreme, bisericuÅ£a slujea drept loc de închinăciune localnicilor dintr-o aÅŸezare azi dispărută, cunoscută sub denumirea de "târgul Vlădenii", a boierului MareÅŸ, deÅ£inător al mai multor moÅŸii învecinate. O veche monografie a bisericii spune că vatra actuală de sat s-ar fi format abia după anul 1864, când domnitorul Cuza i-a împroprietărit pe ţărani cu pământ. "Atunci a luat fiinţă actualul sat Vlădeni, vatra formându-se chiar în jurul bisericuÅ£ei", spune părintele Nicolae Ungureanu, parohul de la Vlădeni. Åžubrezită de povara celor aproape două veacuri ÅŸi jumătate ce au lăsat urme adânci în firava sa îmbrăcăminte de lemn, bisericuÅ£a se încumetă încă să lupte cu timpul. De pe ÅŸoseaua ce străbate satul, mergând spre Dorohoi, acoperiÅŸul mic abia i se zăreÅŸte din marea de cruci ce-o înconjoară. Clopot-niÅ£a din faţă, ce abia se mai Å£ine pe picioare, e cel dintâi semn disperat că monumentul e în pericol ÅŸi că trebuie salvat.
Stilul arhitectural
BisericuÅ£a de la Vlădeni păstrează, în construcÅ£ie, tipicul vechilor lăcaÅŸuri moldoveneÅŸti, cu plan simplu, de navă dreaptă spre apus ÅŸi semicirculară spre răsărit. Este aÅŸezată pe soclu ÅŸi pe temelie de piatră, iar pereÅ£ii sunt din bârne de stejar, încheiate la colÅ£uri "în cheotori". În 1943, din cauza degradării vizibile a bârnelor, exteriorul a fost căptuÅŸit cu scândură de brad. TotuÅŸi, cei care au blănit biserica au lăsat vederii preÅ£iosul brâu sculptat "în frânghie răsucită", care încinge protector lăcaÅŸul.
IniÅ£ial, acoperiÅŸul era de ÅŸindrilă. La o reparaÅ£ie din 1925, aceasta a fost înlocuită cu tabla zincată care se păstrează ÅŸi acum.
La interior, bârnele au fost tencuite în 1992. "Povestesc bătrânii satului că bârnele erau atât de degradate ÅŸi de ÅŸubrezite, încât între ele puteai băga capul. AÅŸa că, într-un fel, preotul ÅŸi consilierii de atunci au fost siliÅ£i de împrejurări să ia măsura aceasta", spune pr. Ungureanu.
Patrimoniul bisericuÅ£ei a fost sărăcit, în timp. Documente, carte bisericească veche, mobilier de interior - toate au cam dispărut cu anii. Cea mai valoroasă piesă păstrată până în zilele noastre rămâne catapeteasma, splendid pictată. "Din câte ÅŸtiu, catapeteasma este cea originală ÅŸi prezintă o pictură în stil bizantin, icoanele fiind inscripÅ£ionate cu litere slavone. Din păcate, nu se cunoaÅŸte pictorul", explică parohul de la Vlădeni.
Reparaţii şi consolidări
În decursul timpului, biserica de lemn cu hramul "Sfântul Gheorghe" de la Vlădeni a suferit mai multe intervenÅ£ii ÅŸi reparaÅ£ii care au ajutat-o să reziste. Astfel, în 1925 s-a refăcut acoperiÅŸul, ÅŸindrila fiind înlocuită cu tabla zincată ce se vede ÅŸi astăzi. Alte reparaÅ£ii au avut loc în 1943 ÅŸi 1966. "Văzându-se că din cauza ploilor bârnele au început să putrezească, mai ales la nord, în anul 1943 s-au căptuÅŸit pe din afară pereÅ£ii cu scândură de brad, iar în 1966 s-au spălat ÅŸi curăţit catapeteasma ÅŸi toate icoanele din biserică. Tot atunci s-a reparat temelia bisericii cu ciment ÅŸi stropitură de ciment", stă consemnat în vechea monografie. Apoi, în 1981, a fost reparat ÅŸi vopsit interiorul, iar în 1992 la interior pereÅ£ii de bârne au fost tencuiÅ£i.
Bisericuţa trebuie restaurată urgent
Astăzi, lăcaÅŸul înscris în lista monumentelor istorice din judeÅ£ul BotoÅŸani se află într-o mare suferinţă. Bârnele sunt putrezite, temelia e ÅŸubredă, tencuiala din interior cade. ClopotniÅ£a, construită în 1922, abia se mai Å£ine pe picioare. De aceea, o restaurare riguroasă se impune cât mai urgent. Însă, din păcate, acest lucru este imposibil pentru o parohie mică ÅŸi îmbătrânită. "Tencuiala din interior e crăpată, cade de-acum. BisericuÅ£a întreagă, de altfel, e într-o stare avansată de degradare. Am făcut demersuri către autorităţile botoşănene, au ÅŸi venit aici, au evaluat starea monumentului ÅŸi ne-au spus că pentru a ne apuca de restaurare avem nevoie de proiect. Proiectul ajunge până la 15.000 de lei. Bani pe care eu nu-i pot strânge dintr-un cătun îmbătrânit, în care majoritatea enoriaÅŸilor au pensii de CAP sau de boală", spune, dezamăgit, pr. Nicolae Ungureanu.
Părintele e paroh la Vlădeni din ianuarie 2008. A încercat, cu puÅ£inele resurse disponibile, să menÅ£ină ceea ce a găsit, să întreÅ£ină ce se poate. Din nefericire, drama acestui atât de frumos lăcaÅŸ vine din faptul că nu a fost niciodată biserică de parohie, ci, pe rând, filie a Parohiei Mihăileni sau a celei de la Pârâul Negru, din apropiere. În lipsa unui paroh stabil, care să aibă grijă de ea aÅŸa cum se cuvine, starea ei s-a degradat. "Nu a fost parohie de sine stătătoare. Ä‚sta a fost ÅŸi necazul ei, într-un fel. De-asta nici nu mai sunt foarte multe documente, foarte multe date. A fost ca o casă fără stăpân", spune, cu tristeÅ£e, parohul de la Vlădeni.
Un sat care ÅŸi-a pierdut identitatea
Pisania săpată în lemn, pe portalul de intrare în biserică, spune că "această sfântă biserică s-a făcut în zilele prealuminatului domn Ioan Alexandru Mavrocordat ÅŸi în zilele PreasfinÅ£itului Mitropolit Kiriu Kir Gavriil, la anul 1785, iunie 8, de ierodiaconul Niculai Chirilă ÅŸi Zaharia".
Ridicată de boierul Constantin MareÅŸ, pentru "târgul Vlădenii", bisericuÅ£a a rămas apoi noului sat format în jurul ei, la 1864 - Vlădeni. Azi, acest sat nu mai există pe harta României. A fost ÅŸters odată cu reconfigurarea administrativ-teritorială a comunelor din jur. Astfel, în 2004, satul Vlădeni a devenit parte componentă a Mihăilenilor. "Din câte am înÅ£eles, Mihăilenii nu aveau numărul de locuitori ÅŸi atunci i s-au anexat ÅŸi Vlădenii, ÅŸi SinăuÅ£ii, pentru a deveni comună. Acum oamenilor de aici nici măcar nu le mai este trecut la domiciliu Vlădeni, ci Mihăileni", explică pr. Ungureanu.
BisericuÅ£a ar rămâne, deci, ultimul semn al identităţii acestei comunităţi, al cărei nume a fost ÅŸters pentru totdeauna.
Un argument în plus că acest monument merită ÅŸi trebuie să fie salvat. "Ar fi păcat de ea. E istoria noastră ÅŸi e trist să o vedem cum cade, cum se ruinează, iar noi nu prea putem face nimic. Dacă nu vom primi un sprijin de undeva, se va pierde ÅŸi, odată cu ea, ne vom pierde rădăcinile", consideră pr. Nicolae Ungureanu.
Otilia Bălinişteanu, Ziarul Lumina
