Era odată un bătrân înţelept care stătea la intrarea unei cetăţi. La un moment dat veni un tânăr pribeag care îşi căuta un loc unde să se stabilească. Văzându-l pe bătrân, acesta îl întrebă:
- Bătrâne, eu mă gândesc dacă să intru sau nu în cetate. Spune-mi tu, cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Erau oameni răi şi zgârciţi şi egoişti. Şi-ar fi dat în cap pentru o bucată de pâine. Mă bucur că am putut pleca de acolo!
- Ei, dragul moşului, mi-e teamă că nici aici nu vei găsi oameni mai buni… Şi aici oamenii sunt ca în cetatea de unde vii tu.
Tânărul, dezamăgit, plecă mai departe.
La scurt timp, un alt tânăr se apropie de bătrân şi îi puse aceeaşi întrebare:
- Bună ziua, bătrâne! Îmi caut un loc unde să mă stabilesc. Spune-mi tu, care le ştii pe toate, cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Erau buni la suflet, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Un alt tânăr care, din întâmplare, auzise cele două convorbiri, nedumerit, îl întrebă pe bătrân:
- Bătrâne! Cum poţi să dai două răspunsuri cu total opuse la aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
– Fiecare om poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Iar cel care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei. Fiecare om are părţi bune şi părţi rele. De tine depinde pe care le vezi.