La părintele Ioan a venit odată o femeie pe care soacra ei, cu care în primii ani de căsătorie stătuse sub acelaşi acoperiş, o chinuia foarte tare. Când soacra a început să o loveasca si mai tare, femeia a făcut tot posibilul să se mute. Nici după aceea însă nu a avut linişte, deoarece soacra vroia să o despartă de soţul ei. Vrând să îi încerce credinţa, părintele a  întrebat-o:
- Ce fel de sfat vrei, femeie, duhovnicesc sau lumesc?
- Lumesc, părinte.
Ca să o ajute pe femeie să înţeleagă cât de importantă este porunca iubirii aproapelui, părintele i-a zis:
- Atunci, ştergeţi-o din inimă, uită de ea, nu o mai lăsaţi să mai vină la voi, nu vă mai duceţi la ea. Uitaţi-o, scăpaţi de ea.
- Dar parcă mi-e milă de ea, că e bolnavă şi bătrână. Daţi-mi un sfat duhovnicesc, că nu mă lasă inima să îi fac rău.
- Dar dacă îţi dau, îl ţii?
- Îl ţin, părinte, să mă ajute Dumnezeu.
- Atunci, să te gândeşti la ea ca la mama ta. Să citeşti în fiecare zi pentru ea o catismă din Psaltire şi să faci câte metanii poţi pentru ca Dumnezeu să îi dăruiască gândul cel bun. Încearcă să eviţi scandalurile cu ea, dar, dacă nu se poate,  rabdă. Chiar dacă se poartă urât cu tine, tu poartă-te frumos cu ea.
- Greu, părinte, greu.
- Vezi tu, dacă ţi-am zis să ţi-o ştergi din minte, ai spus că ţi-e milă de ea. Dacă ţi-am dat sfatul cel bun, spui că e greu. Ar fi bine ca, atunci când vii să îmi ceri un sfat, să te rogi să mă lumineze Dumnezeu să îţi dau sfatul cel mai bun, iar pe tine să te lumineze să îl asculţi.

Trei bătrâni s-au dus la avva Pafnutie, căruia i se zicea Chefala, ca să-l întrebe un cuvânt. Şi le-a zis lor bătrânul: "Ce voiţi să vă zic vouă, cuvânt duhovnicesc sau trupesc?". I-au răspuns lui: "Duhovnicesc". Le-a zis lor bătrânul: "Duceţi-vă, iubiţi necazul mai mult decât odihna şi necinstea mai mult decât slava şi a da mai vârtos decât a lua". (10-146)