Gheorghe Jijie
Redăm mai jos declaraţia lui Gheorghe Jijie despre anii de pătimire în temniţele comuniste, dar şi despre viaţa din "libertate", când a fost permanent urmărit, hărţuit, pentru a fi determinat să devină solaborator al Securităţii. Nu a acceptat şi, astfel, a fost condamnat la izolare socială până în clipa morţii sale. Nu aceeaşi soartă au avut-o, se ştie, cei care, pentru a-şi asigura un trai bun şi funcţii politice, au acceptat trădarea.
"Subsemnatul Jijie Gheorghe , fiul Varteniei si al lui Gheorghe, nascut la data de 10 iunie 1919 in orasul Botosani, judetul Botosani (...), declar prin prezenta ca am fost detinut politic intre 24 Decembrie 1948 si 24 Decembrie 1961.
Locurile de detentie prin care am trecut au fost:
Ministerul de Interne
Penitenciarul Jilava
Penitenciarul Aiud
Lagarul Noua Culme
Lagarul Periprava
Penitenciarul Gherla – septembrie 1952-mai 1953
Penitenciarul Galati – timp de doua saptamani in anul 1961
Arestul Curtii Martiale Uranus – timp de trei saptamani in noiembrie 1949
Penitenciarul Vacaresti – doua-trei luni
In aceasta perioada de treisprezece (13) ani am suportat un regim de exterminare prin lipsa unei alimentatii minime , lipsa de aer , lipsa unor conditii minime de igiena, lipsa totala a asistentei medicale. Faptul ca nu am decedat se datoreaza strict structurii mele fizice atletice (am facut mult sport in tinerete) si faptului ca am fost arestat la douazecisinoua de ani (29) ; deci perioada mea de detentie a coincis cu varsta cand organismul are rezistenta maxima (29 ani – 41 ani ).
Fratele meu, Jijie Ioan, a fost arestat si el, dar, datorita faptului ca a fost supus unui regim special de constrangeri, a decedat in penitenciarul Aiud – dupa cum spun actele de arhiva, in 1961-desi eu, cand am fost expediat din Aiud spre Noua Culme (1958) deja aflasem de moartea fratelui meu de la un invatator pe nume Campeanu care-mi adusese trista veste.
In continuare voi arata cateva din tratamentele inumane la care am fost supus pe durata executarii sentintei :
-In timpul anchetei din decembrie 1948 am fost batut la talpi ("celebra" metoda "la ranga") peste bocancii noi pe care-i aveam in picioare pana cand talpile acestora s-a distrus complet(fiecare lovitura de ranga se transmitea pana in creier)
-Dupa ce s-au distrus bocancii am fost in continuare batut peste labele picioarelor din care siroia sange
-La un moment dat am urlat sa mi se dea apa, Colonelul Dulgheru personal "satisfacandu-mi" dorinta varsand in prealabil in pahar continutul unui plic.Am crezut ca era ceva destinat sa-mi calmeze durerile si am baut. Dar a fost un drog, probabil "scopolamina"- pentru a-mi anihila vointa – caci am simtit imediat cum nu mai eram stapan pe reflexele mele. In momentul cand au inceput intrebarile, care s-au succedat pana dupa ce am cazut intr-un fel de somn letargic, din care, ca sa ma trezesc si sa pot raspunde intrebarilor eram lovit cu un ciomag gros de cauciuc peste umeri si peste ceafa
-In cele din urma m-au asezat intr-o patura si m-au dus taras pana la lift si apoi intr-o celula unde am zacut in nesimtire pe ciment pana cand am fost trezit din nou cu lovituri de ciomag pentru a fi dus iarasi la ancheta.
Declaratiile scrise si semnate sub acest tratament au fost folosite drept probe in timpul procesului. Inutil am aratat instantei la ce torturi am fost supus (proba mea fiind chiar bocancii distrusi pe care ii incaltasem cand am fost dus la proces) si prin sentinta numarul 1309/1949 am fost contamnat la 10 (zece) ani temnita grea in baza articolului 209 cod penal
In timpul anchetei , la presiunile constante: "Cu cine ai avut legaturi ?", "Cu cine ai avut legaturi ?", fara sa mi se dea explicatii, despre ce legaturi sa vorbesc, am raspuns "Am avut legaturi cu mai multi colegi de serviciu", toti ingineri ca si mine , care au fost condamnati nevinovati : Inginer Iacobescu Stefan – 7 (sapte) ani , Inginer Pop Septimiu – 1 (un) an , Inginer Cumpata Dumitru – 3 (trei) ani si Inginer Luca Niculae – 2 (doi) ani .Eu , care aveam “vina de a ma intalni cu un fost coleg de liceu pe nume Ion Paunescu , care se refugiase in 1941 in Germania , am primit 10 (zece) ani.
Dupa condamnare am fost dus la Penitenciarul Jilava unde am stat la asa zisul "REDUIT". Aici, in afara celorlalte lipsuri, am avut de suportat si lipsa aerului – intr-o celula cu dimensiunile in plan de doisprezece(12) metri x cinci(5) metri si cu o inaltime de patru(4) metri ( deci 240 metri cubi de aer) erau inghesuiti 180 de detinuti iar singura sursa de aer – gemuletul celulei – era astupata cu sipci de scandura. Desi afara era "ger de Ianuarie", pe cei de la primul etaj al priciurilor si pe cei de la "serparie" (sub priciuri-direct pe ciment) "curgea" transpiratia celor de la nivelul superior al priciurilor. ERA CA INTR-O ETUVA ! Detinutii stateau dezbracati de haine si camasi.
Cand eram scosi la asa zisa "plimbare la aer" trebuia sa trecem printre doua siruri de gardieni, condusi de celebrul Ivanica si care, din ordinul directorului, nu mai putin celebrul Maromet, ne loveau cu ciomegele unde nimereau. Un distins ziarist evreu a fost atat de puternic lovit incat s-a prabusit la pamant in nesimtire. Ne-am oprit sa-l ajutam dar potopul de ciomege ne-a silit sa fugim mai departe. Atunci l-am intalnit ultima oara pe fratele meu care, legat cu lanturi la maini si la picioare era in imposibilitatea de a evita loviturile de ciomag , eu protejandu-l din partea dreapta, sarind in sus sa iau eu loviturile in locul lui .Era un cosmar demn de "Infernul" lui Dante.
De la Jilava am fost trimis la Aiud unde , timp de un an si ceva am fost supusi unui regim de infometare, pana cand am fost scosi la munca in fabrica. De la saptezeci si cinsi (75) de kilograme cat aveam in momentul arestarii ajunsesem la patruzeci (40) de kilograme – cand am avut ocazia (in fabrica) sa ma cantaresc .
Dupa ce am executat o hala foarte mare pentru fabrica , drept "recompensa" am fost dus la celebra "Zarca", dupa ce am stat o saptamana la carcera pe timp de vara (iulie) – impreuna cu un evreu Bubi Finkelstein – fiindca i-am spus unui informator (Pascaru) al ofiterului politic care urmarea sa-l pedepseasca pe Finkelstein pentru ca nu mai era cherestea in depozit "ca nu are el nici o vina pentru faptul ca administratia penitenciarului nu s-a ingrijit de nevoile depozitului".
Din Zarca Aiudului am fost trimis la Gherla unde trebuia sa execut o hala asemanatoare. "Reeducarea" se terminase dar directorul Goiciu si locotenentul Mihalcea erau la fel de inversunati impotriva detinutilor si pentru faptul ca am spus cuiva ca "daca a murit Stalin(1953) , comunistii ar trebui sa se mai potoleasca" am fost bagat la Zarca Gherlei cu sfert de ratie alimentara timp de trei(3) luni , ajungand din nou la patruzeci (40) de kilograme.
Dupa trei(3) luni am fost dus din nou la Zarca Aiudiului si apoi in celulele de izolare. Cand mi se implinea conditionalul de munca a venit un maior din Bucuresti care mi-a promis ca ma va elibera dar numai daca accept sa devin informator. Am refuzat ! Dupa alte sase(6) luni a venit iar cu propunerea, refuzandu-l si de data aceasta, ramanand in inchisoare pana la expirarea pedepsei de zece (10) ani .Dupa expirarea pedepsei am fost dus la Jilava unde, din nou, acelasi maior a venit cu propunerea de colaborare , la refuzul meu primind trei(3) ani de "administrativ" (in baza ordonantei 10044/1958 si a D.L. 89/1958, ani pe care i-am executat la Noua Culme muncind la cariera de piatra si la Periprava – munci agricole.
Cand mai aveam cam un an de executat din aceasta pedeapsa suplimentara am fost luat din nou intr-o ancheta foarte dura (la Ministerul de Interne) pentru ca nu am vrut sa declar despre un coleg de-al meu de facultate ca ar fi fost legionar.
Dupa un stagiu de mai multe luni la Ministerul de Interne am facut un T.B.C. Ganglionar la cot si am fost trimis la Vacaresti unde mi s-a pus mana in ghips. Dupa ce mi s-a scos ghipsul am fost trimis disciplinar la “inchisoarea din inchisoarea Jilava – "celebra" Cazimca. Scurta descriere : pereti uzi, apa permanenta pe jos, lipsa aerului si bezna totala, izolat singur in Cazimca. Cu doua saptamani inainte de termenul de eliberare am fost dus intr-o celula obisnuita cu alti detinuti din care, la termen, m-am eliberat.
"Afara" a inceput un nou calvar: parintii erau bolnavi si batrani iar mie nu mi se elibera un act de identitate ca sa ma pot angaja si sa-i ajut. La fiecare audienta la organele de stat mi se cerea sa colaborez (sa devin informator al Securitatii) pentru a putea beneficia de drepturile firesti ale oricarui om . Nu am acceptat acest "troc" si am primit un act de identitate abia dupa inca doi ani, in urma casatoriei. Inainte de casatorie si dupa am fost permanent urmarit, dupa cum rezulta din dosarul de la Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (C.N.S.A.S).
Aceasta imi este declaratia pe care o sustin si o semnez.
15.12.2009 Gheorghe Jijie
