Tiana Cilibiu a câștigat Marele Trofeu la Festivalul Internațional „Vis de Stea”! (foto)

Ediția a XIII-a a Festivalului Internațional „Vis de Stea”, desfășurată între 19 și 21 iulie 2024 în Moinesti, Bacău, s-a încheiat într-o notă strălucitoare, cu Tiana Cilibiu, o tânără artistă din Botoșani, câștigând Marele Trofeu al competiției.

Festivalul, recunoscut pentru nivelul ridicat de competiție și standardele sale exigente, a fost organizat de Asociația M.Y.Music Art, sub conducerea Irinei și Alexandrei Pashalov, în parteneriat cu Primăria Moinesti. Primarul Valentin Vieru a fost prezent la gala de premiere, sprijinind activ acest eveniment cultural important.

Cei peste 220 de concurenți, selectați cu mare atenție, au oferit un spectacol de excepție pe una dintre cele mai frumoase scene în aer liber din România, Scena Teatrului de Vară din Parcul Băi. Festivitatea de premiere a avut loc într-un cadru festiv pe scena Centrului Cultural Lira.

 

Juriul festivalului, prezidat de renumitul compozitor Mihai Alexandru, a fost format din artiști și specialiști de seamă: Nico, Luminița Anghel, Aurelian Temișan, compozitorii Viorel Gavrilă și Claudiu Bulete, vocal coach-ul Crina Mardare și jurnalistul Bogdan Dragomir, reprezentant al Radio România Regional.

Tiana Cilibiu, în vârstă de 14 ani, a concurat la categoria soliști 13-14 ani și a impresionat juriul cu prestația sa remarcabilă, obținând cea mai mare medie din competiție. În cadrul Galei de Premiere, Tiana a interpretat piesa care i-a adus Marele Trofeu al festivalului.

Pe lângă acest succes, Tiana se bucură de un palmares impresionant, incluzând numeroase trofee la competiții naționale și internaționale. În aprilie, a câștigat Trofeul New Generation la Festivalul „Voci de Îngeri”, ediția a VII-a, Suceava. De asemenea, la doar 14 ani, Tiana a lansat albumul său de debut „4TEEN” în ziua în care a împlinit 14 ani. Albumul, ce conține 14 piese și este disponibil pe toate platformele de streaming major, a fost complet creat de Tiana – de la compunerea muzicii și scrierea versurilor până la mixaj și mastering.

Pregătirea muzicală a Tianei este realizată de sopranele Anca Parlog și Cristina Fieraru de la Asociația Next Star Studio din București.














 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...