Competitia "Arborele Anului in Romania" si-a desemnat cei 12 finalisti, ce pot fi votati pana la sfarsitul lui octombrie. Un juriu naţional format din jurnalişti, activişti de mediu, botanişti sau specialişti silvici au ales, din cei 87 de arbori înscrişi, un număr de 12 finalişti, care au acces în faza superioră a competiţiei. Finaliştii competiţiei sunt patru stejari, trei tei şi câte un platan, un brad, un fag, un păr şi un nuc, din judeţele Harghita, Gorj, Iaşi, Arad, Satu Mare, Brăila, Mureş, Sibiu, Cluj şi Prahova.

Începând cu 10 septembrie, timp de 50 de zile, oricine va putea să-şi exprime votul online pentru arborele preferat. Câştigător va fi desemnat acel arbore care va întruni cel mai mare număr de voturi până în data de 31 octombrie. 


Printre cei tei ramasi in finala concursului s-a clasat si Teiul lui Eminescu din Parcul Copou, Iasi, a carui poveste ne-o prezinta mai jos Asociatia Dendro-ornamentala Anastasie Fatu din Iasi:

Furtuna din seara zilei de 4 august 1950 a crapat longitudinal tulpina batranului tei din Copou, rupandu-i si ramura dinspre nord. Abia in primavara anului 1953 primaria Iasiului s-a ocupat de consolidarea partii ramase: au scos putregaiul, au turnat mortar in scorbura mare, au legat trunchiul cu cercuri de fier, iar restul ramurilor groase au fost sprijinite pe console metalice, asa cum ai sprijini de subsiori un invalid. Si teiul a prins a-si reveni. Dar nimeni n-a avut grija apoi sa mai largeasca legaturile pe masura ingrosarii naturale si in perioada 1980-1985 teiul prezenta iarasi semne vizibile de pierdere.

Dupa anul 1990, sub indrumarea Prof. M. Leocov, i s-au largit legaturile, i s-a inlaturat plomba si s-a constatat faptul ca teiul mai traia prin cateva straturi anuale din alburnul ultimilor ani, restul lemnului fiind putred. (B. Lupescu, 2007). Povestea acestui copac incepe cu mult inainte de Mihail Eminescu. Pe vremea domnitorului-carturar Vasile Lupu (1634-1653), teiul respectiv era un copac tanar (70-80 ani), iar fiii domnitorului, dornici de joaca si harjoneala, supravegheati de padurar si de oamenii de la curte, au trecut de multe ori pe aici, in drumul lor spre Biserica Sf. Anastasie si Chiril (1638), ctitorita de catre tatal lor intr-un loc ascuns, in fundul vaii.

Gradina Copou din Iasi a fost amenajata in timpul aplicarii Regulamentului Organic (1833-1840). Arhitectul german Fr. Rebhun, stabilit in Romania, a elaborat planul de reamenajare al Gradinii Copou (A.I. Iliescu, 2006), fixand centrul compozitional in apropierea acestui tei si oferindu-i un loc privilegiat, personalizat. Mihail Eminescu a gasit teiul inca destul de viguros, cand ajunsese la varsta de aproximativ 300 de ani, cu un diametru apreciabil (peste 1 metru), iar in perioada 1874-1877 il vizita saptamanal, in zilele calduroase, sezand la umbra acestuia si citind o carte sau privind visator la peisajul inconjurator.

Dupa plecarea poetului la Bucuresti, populatia Iasiului, obisnuita cu prezenta poetului langa acest copac, a numit teiul din Copou – Teiul lui Eminescu. Oamenii au avut nostalgia lui Eminescu inca din vremea cand acesta era contemporan cu ei. Astazi, autocarele cu turisti, venite in Iasi din Romania, Republica Moldova, Ucraina, Israel, etc. au inscrise in agendele lor de vizitare Gradina Botanica, Teiul lui Eminescu din Copou, Bojdeuca lui Creanga din Ticau si apoi alte obiective locale.

Adeseori, mai ales in jurul zilelor de 15 ianuarie (nasterea lui Eminescu) si 15 iunie (data decesului), grupurile de excursionisti organizeaza manifestari literar-artistice omagiale in fata bustului si a teiului, ultimul ajuns simbol vegetal al poeziei romanesti. Oare exista in tara noastra un alt arbore – monument mai cunoscut si mai vizitat???

(Text scris de Asociatia Dendro-ornamentala Anastasie Fatu, Iasi)

Intrati AICI aici pentru a desemna un castigator dintre cei 12 finalisti.