Țara care își plătește cetățenii ca să citească, o încercare de a combate „putrezirea creierului”!

Cetățenii primesc mici recompense financiare dacă citesc cel puțin 15 minute pe zi. Inițiativa apare într-un moment în care capacitatea de concentrare scade, iar lectura pierde teren în fața conținutului de tip Shorts de pe rețelele sociale.

Țara care își plătește cetățenii ca să citească, o încercare de a combate „putrezirea creierului”!

   Foto: Pixabay

Singapore încearcă să-i convingă pe oameni să lase telefonul deoparte și să deschidă o carte. Programul se va desfășura timp de cinci ani și urmărește să transforme lectura într-un obicei, printr-un sistem asemănător celor folosite de jocurile digitale, relatează News.ro, care citează CNN.

Participanții își înregistrează minutele de lectură pe un site guvernamental. Pentru o sesiune de cel puțin 15 minute primesc 20 de monede virtuale, iar după ce strâng 1.000 de monede pot încasa un dolar singaporez, echivalentul a aproximativ 0,8 dolari americani.

 

Este nevoie, așadar, de 50 de zile de lectură pentru a primi recompensa. În fiecare zi poate fi înregistrată o singură sesiune.

Suma este mai degrabă simbolică. Autoritățile speră însă că jocul, recompensa și participarea la o campanie națională îi vor ajuta pe oameni să-și formeze sau să-și recapete obiceiul de a citi.

„Conținutul de tip Shorts ne ajută să rămânem informați, însă lectura unor texte ample ne întărește capacitatea de concentrare, gândirea critică și imaginația”, a declarat Melissa Tam, directoarea Consiliului Național al Bibliotecilor din Singapore (National Library Board – NLB). „Vrem să vedem o națiune de cititori curioși, cu gândire critică, discernământ și pregătiți să se descurce într-o lume tot mai complexă”, a adăugat ea.

O luptă cu telefonul și algoritmii

Inițiativa apare într-un moment în care capacitatea de concentrare scade, iar lectura pierde teren în fața conținutului de tip Shorts de pe rețelele sociale.

Profesorii și cercetătorii vorbesc tot mai des despre „putrezirea creierului” („brain rot”) – expresie folosită pentru a descrie presupusa deteriorare a capacității de concentrare și de gândire, asociată consumului excesiv de conținut online superficial. O altă problemă este „doomscrolling-ul”, obiceiul de a derula fără oprire fluxuri și postări, în special cu informații negative.

Cele mai recente clasamente internaționale arată că rezultatele la citire ale elevilor din țări precum Singapore și China sunt foarte bune. Studiul a identificat distragerea atenției de către dispozitivele digitale în timpul orelor drept una dintre probleme.

Loh Chin Ee, cercetătoare a obiceiurilor de lectură la Institutul Național pentru Educație din Singapore, consideră că pragul de 15 minute a fost bine ales. „Pentru cineva care citește mult, 15 minute pot părea foarte puține, dar cred că este o durată potrivită”, a declarat ea, pentru CNN.

Oamenii citesc în continuare cuvinte și fragmente de text pe ecrane, explică cercetătoarea, însă lectura profundă – cea căreia îi acordăm timp și atenție – are loc tot mai rar.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cu cât a prelungit Ministerul Finanțelor tăierea accizei la motorină!

astăzi, 12:02

Ministerul Finanțelor anunță că actualele condiții de piață impun menținerea accizei reduse la motorină, notează Economica.net. Măsura vine după intervenția din luna august. Atunci red...

REACȚIA lui Valeriu Iftime, după ce a fost chemat la DNA: „E ca în dadaism: bagi mâna în căciulă, scoți un nume și îl chemi ca martor”

astăzi, 11:30

Şeful Consiliului Judeţean Botoşani, Valeriu Iftime, este audiat la sediul DNA Iaşi în dosarul în care este cercetat şi omul de afaceri vasluian Fănel Bogos. Valeriu Iftime a ajun...

Se cere votul consilierilor botoșăneni pentru accesul gratuit al elevilor la patinoarul de la Cornișa!

astăzi, 11:12

Aleșii locali se întrunesc în ședință extraordinară, pe data de 17 septembrie, convocată de primarul Cosmin Andrei. În ședința de joi, consilierii locali vor hotărî...