Superstiţii şi tradiţii de Revelion

Anul Nou este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi. De aceea, majoritatea tradiţiilor şi superstiţiilor care sunt legate de noaptea de Revelion şi prima zi din ianuarie se referă la a începe cu dreptul.

Ca să ai noroc, sănătate, fericire şi bani în noul an, trebuie să pui în practică mici trucuri şi superstiţii care te vor ajuta să crezi cu adevărat că vei avea toate acestea. Se poate spune de fapt că este un efect placebo – crezi că le vei avea şi chiar se va întâmpla! Iată ce să faci:

 

Alungă spiritele rele

Tradiţia populară spune că spiritele rele se sperie de lumină şi de zgomotele puternice. De aceea, pe vremuri şi chiar în prezent, în unele locuri, se trosneşte din bici pentru a alunga spiritele malefice din anul care vine. E mult mai simplu în prezent, pentru că poţi folosi petardele, pocnitorile şi artificiile.

Bani în buzunar

Numărătoarea inversă pentru noul an trebuie să te prindă obligatoriu cu bani în buzunar. Astfel te vei bucura de câştiguri şi bunăstare tot anul viitor.

Mănâncă peşte

O altă superstiţie spune că trebuie să mănânci peşte în noaptea de Revelion ca să te poţi strecura printre probleme şi obstacole în noul an, cu agilitatea unui peşte în apă.

Fără datorii

Nu intra în noul an cu datorii! Încearcă să scapi de ele cât mai repede cu putinţă, altfel vei avea probleme cu banii tot anul. De asemenea, nu este bine să împrumuţi bani în prima zi din an.

Noroc şi protecţie

Pe 1 ianuarie, tradiţia spune că prima persoană care îţi intră în casă trebuie să fie un bărbat, ca să te bucuri de protecţie şi noroc în anul care tocmai a început.

Poartă ceva nou şi ceva roşu

Tot de Revelion trebuie să porţi o haină nouă, care simbolizează schimbarea şi prospeţimea. De asemenea, ţine ceva roşu asupra ta. Te apără de spiritele rele şi privirile malefice, exact aşa cum se spune că îi apără pe bebeluşi de deoechi.

Mănâncă struguri sau stafide

Se spune că trebuie să mănânci struguri sau stafide în noaptea de Anul Nou ca să ai mulţi bani în anul care vine.

O dorinţă

Nu uita să-ţi pui o dorinţa chiar la cumpăna dintre ani. Se spune că dorinţa pusă în noaptea dintre ani se împlineşte, cu condiţia să nu spui nimănui ce-ţi doreşti.

Aprinde o lumânare

Pentru ca anul care vine să fie luminos, aprinde o lumânare sau o candelă în seara de Revelion şi las-o aprinsă până dimineaţa.

Deschide ferestrele

Imediat ce ai intrat în noul an, deschide larg pentru câteva minute toate uşile şi ferestrele. Astfel spiritele rele şi tot ceea ce este negativ va fi alungat din casa ta, care va fi purificată. (Radio Iaşi)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elicopterul SMURD chemat la Botoșani pentru a prelua un copil de 3 ani, accidentat de o mașină!

astăzi, 15:29

În cursul zilei de astăzi (nota red. joi, 8 octombrie 2026), un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, aflat în deplasare către o altă solicitare, a...

Acțiune cu peste 100 de polițiști în municipiul Botoșani: Elevi controlați și trimiși la ore, șoferi atenționați sau chiar amendați! (Foto, Video)

astăzi, 15:15

Astăzi, 8 octombrie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municpiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier și Serviciului de Investigare ...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 34 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție!

astăzi, 14:45

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii septembrie 2026, de...