Spectacolul „Portugalia” revine pe scena botoșăneană

Actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani invită iubitorii de artă, în acest final de săptămână, la spectacolul „Portugalia”, care se va juca atât sâmbătă, cât și duminică, de la ora 18:00.

Spectacolul „Portugalia” de ZOLTÁN EGRESSY a fost nominalizat la Gala Premiilor UNITER în anul 2021 la categoria „Cea mai bună actriță într-un rol principal”. Și anume, Alexandra Vicol pentru rolul „Fundă.

 

Regia este semnată de Vladimir Anton, cu asistența lui Răzvan Amitroaei, mișcarea scenică este compusă de Victoria Bucun și scenografia de Gelu Rîșca.

Din distribuție fac parte Alexandra Vicol, Răzvan Amitroaei, Gheorghe Frunză, Sorin Ciofu, Alexandru Dobynciuc, Bogdan Muncaciu, Gina Pătrașcu-Zamfirache, Valentin Popa și Cristina Gheorghe.

Oamenii nu au nume. Ei sunt porecle - Fundă, Sfeclă, Clamă. Toţi tânjesc după un altceva, după un altcineva. Dar nimeni nu face nimic pentru a-şi împlini visul. Portugalia devine visul tuturor. Iar spectacolul este despre oameni obişnuiţi, cu oameni obişnuiţi. Cu umorul involuntar, cu situaţii comice care capătă, pe parcurs, conotaţii tragice, dureroase.

„Portugalia – este o comedie – poate amară uneori, veselă alteori, este o poveste în  care un om îşi descoperă sau redescoperă sensul, rostul vieţii pe parcursul unei întâlniri cu oameni foarte simpli, dintr-un loc de la capătul lumii! Spectacolul este o pledoarie în favoarea curajului de a schimba cursul vieţii – atunci când aceasta se impune, o pledoarie în favoarea bucuriilor simple, care pot da consistenţă vieţii ce a devenit searbădă la un moment dat”, spune regizorul Vladimir Anton.

Spectacolul este recomandat persoanelor peste 14 ani. Durata spectacolului este de 1 ora 55` (fără pauză). Prețul biletului este de 30 de lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari este de 15 lei.

Biletele se găsesc la Casa Tineretului, de marți până vineri, între orele 12:00 – 16:00, iar sâmbătă și duminică de la ora 16:00 la ora 18:00, la Agenția Teatrală din incinta Cinematografului „Unirea”, de marți până vineri, între orele 08:00 – 21:00, iar sâmbăta de la ora 08:00 la 19:00, dar și pe https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

astăzi, 16:29

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

astăzi, 14:15

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...

Premieră la Botoșani: Ella Nistor oferă publicului un spectacol despre satul bunicilor. „Este o reîntoarcere la rădăcini” (Foto, Video)

Tuesday, 10 November 2026

„Satul e țara. Satul e tezaurul de adevăr și de poezie în care se păstrează neprefăcut și viu sufletul nostru etnic. Acolo e tradiția și folclorul...”, afirma în 1928 ...