Spectacole pentru toate vârstele la Teatrul „Mihai Eminescu”, în weekend

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani invită iubitorii de teatru, în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Ivan Turbincă” după Ion Creangă și „La Academie” de Alexandra Felseghi.

Sâmbătă, 1 aprilie de la ora 18:00, sunteți așteptați la Casa Tineretului, la spectacolul „Ivan Turbincă” după Ion Creangă regizat de Ion Sapdaru. Scenografia spectacolului este semnată de Mihai Pastramagiu, coregrafia de Victoria Bucun, iar din distribuție fac parte actorii Bogdan Horga, Andreea Moţcu, Ella Nistor, Alexandra Vicol, Lorena-Petronela Chiribuţă, Silvia Răileanu, Bogdan Muncaciu, Sorin Ciofu, Cezar Amitroaei, Florin Aioniţoaei, Gheorghe Frunză și Alexandru Dobynciuc.

 

Spectacolul „Ivan Turbincă" este o dramatizare a regizorului Ion Sapdaru după unul dintre cei mai importanți scriitori clasici români - Ion Creangă. Povestea este transformată dintr-un basm într-o metaforă a destinului uman, dar mai ales, o meditaţie pe tema relaţiei omului cu moartea. Dorinţa protagonistului de „a opri timpul" se izbeşte inevitabil de perspectiva unei veşnicii plictisitoare şi chinuitoare deopotrivă, astfel încât finitudinea existenţei umane devine o binecuvântare refuzată de divinitate. Episoadele de meditaţie filosofică sunt alternate cu multiple momente specifice folclorului românesc. Astfel, sunt înserate dansuri tradiționale, care sunt susținute de muzica populară, specifică mai ales zonei din care provine teatrul nostru. De asemenea sunt folosite elemente din teatrul cu măști, tradiție care aparține patrimoniului național românesc.

Duminică, 2 aprilie, de la ora 18:00, sunteți invitați la Casa Tineretului, la spectacolul „La Academie” de Alexandra Felseghi, regizat de Andrei Măjeri. Scenografia spectacolului este semnată de Adrian Balcău, coregrafia de Victoria Bucun, iar sound-design-ul de Adrian Piciorea. Din distribuția spectacolului fac parte Gina Patrașcu-Zamfirache, Dana Bucătaru, Crenola Muncaciu, Cezar Amitroaei, Ioan Crețescu, Răzvan Amitroaei, Gheorghe Frunză, Sorin Ciofu, Radu Dragoș și elevii Ionuț Crețu, Matei Său.

„LA ACADEMIE este prima mea abordare a ceea ce se cheamă «teatru popular», un tribut adus mediului rural românesc, căruia îi aparțin și de la care mă revendic. Am lăsat toți porii deschiși către durerea celor care urlă din spatele unui mare râs, a unor grimase exprimate prin ludic și grotesc. Pociți, sleiți de forțe și adunați de spate, de munci, de abandon și bătrânețe, ei reușesc să-și descrețească frunțile, organizându-și propriile bucurii, imaginându-și libertăți și înșfăcându-și soarta chiar de gât. Ei sunt puternici, mândri și frumoși. Sunt liberi. Spectacolul nostru poate fi receptat ca o comedie pastorală, agrestă, bucolică, câmpenească, rustică sau rurală… Pe scurt, cu țărani. Dar poate fi și, totodată, răsturnat spre o tragedie în desfășurare. Spre un iminent cataclism”, a declarat regizorul Andrei Măjeri.

Durata spectacolului este de 1 h 50 min, fără pauză. Intrarea în sala de spectacol se face la ora 17:45.

Prețul unui bilet este de 36 lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari este de 18 lei.

Biletele se găsesc la Casa Tineretului, Agenția Teatrală din incinta Cinematografului „Unirea” și pe https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...