Spectacole pentru cei mici și mari, oferite de actorii Teatrului „Mihai Eminescu”

În weekend-ul 18 – 19 decembrie, actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani invită iubitorii de artă teatrală să vizioneze spectacolele „Ivan Turbincă” și „Bani din cer”.

De altfel, sâmbătă, 18 decembrie, de la ora 18:00 va începe spectacolul „Ivan Turbincă”, în regia lui Ion Sapdaru, cu asistența lui Bogdan Horga. Scenografia și coregrafia sunt realizate de către Mihai Pastramagiu, respectiv Victoria Bucun.

 

Din distribuție fac parte Andreea Moțcu, Alexandra Acalfoae, Mirela Nistor, Lorena – Petronela Chiribuță, Silvia Răileanu, Alexandru Dobynciuc, Bogdan Horga, Bogdan Muncaciu, Cezar Amitroaei, Florin Aionițoaei, Gheorghe Frunză și Răzvan Amitroaei.                                 

„Pentru mine este cu totul inedit acest proiect. Am mai reluat unele spectacole, dar în nici un rând după atâta timp și după atât de multe reprezentații. Ivan Turbincă a fost un HIT al Teatrului Eminescu. Brusc  s-a ivit ideea și dorința actorilor de a reface această montare. Țin mult la acest spectacol, ” Ivan Turbincă“ este o poveste pentru cei mici dar, în mare parte și pentru cei mari. Se discută în spectacol despre relația omului cu neantul, cu moartea, cu fericirea, cu destinul, toate acestea întâlnindu-se fericit într-un melanj umoristic, dar și tragic, în același timp. Mă bucur, ne bucurăm cu toții că vom da încă o viață acestei nemuritoare  povești”, declară Ion Sapdaru, regizor.

Totodată, duminică, 19 decembrie, tot de la ora 18:00, se va juca piesa „Bani din cer”, de Ray Cooney. Regia artistică și coloana sonoră este semnată de Alexandru Vasilache, scenografia de către Mihai Pastramagiu.

Din distribuție fac parte Daniela Bucătaru, Sorin Ciofu, Ioan Crețescu, Gheorghe Frunză, Petronela Chiribuță, Răzvan Amitroaei, Vali Popa și Petruț Butuman.

„- După "O noapte nebună", iată un spectacol construit cam după același calapod...

- Ray Cooney, autorul textului este, în primul rând, actor. El știe ce înseamnă pentru un actor o situație foarte incitantă, explozivă. El știe ce înseamnă replica. A scris un șir de piese știind toate cele spuse și "Bani din cer" nu face excepție de la "regulă". Este o piesă scrisă pentru actori. Textul aduce la rampă, în primul rând, actorii. Situațiile se schimbă din trei în trei minute, dacă nu și mai repede. Și actorul și personajul sunt puși în situații limită. Este vorba de limita comediei, să ne înțelegem, nu de limita umanului! Iar echipa de actori de la Botoșani a probat reacții deosebite, evident, în situații cu totul și cu totul deosebite!

- Ray Cooney dramaturgul are, deja, un "stil al casei" în ce privește construcția textului...

- Dacă vom așeza alături și "O noapte nebună", vom vedea un mod de a construi intriga oarecum asemănător... sau este vorba de un număr de telefon identic sau de un apartament care se confundă cu altul...

- ... iar în acest rând se încurcă... banii!

- Personajului principal "îi cade din cer" un mare noroc - o sumă enormă de bani. Și apoi apar întrebările: ce să faci cu o sumă de bani atât de mare? Cum să gestionezi corect acești bani? Care sunt... ispitele care se ivesc? Care sunt primii pași de făcut în momentul în care ai atât de mulți bani? Orice situație de acest fel - când capeți - surprinzător - o sumă mare de bani - te învață ceva, de reface! Chiar dacă, până la urmă, nu vei avea parte de acei bani”, povestește regizorul Alexandru Vasilache.

Biletele se pot cumpăra de la Agenția Teatrală din incinta Cinematografului Unirea, de marți până vineri între orele 08:00 – 21:00, dar și de la Casa Tineretului de pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, de marți până vineri, de la ora 12:00 până la ora 16:00, iar sâmbătă și duminică, de la ora 16:00 până la ora 18:00.

Acestea mai pot fi achiziționate și on-line, de pe site-ul https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

Prețul unui bilet este de 30 de lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari este de 15 lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Aleșii de la județ sprijină copiii cu rezultate deosebite la învățătură să meargă la mare! (Foto, Video)

Wednesday, 5 August 2026

Consilierii județeni s-au întrunit, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare. Aleșii de la județ au avut de votat încheierea unui protocol între Consiliului Județea...

Un imobil monument istoric din Botoșani se vinde, aleșii locali nu au fost de acord să cumpere! (Foto, Video)

Tuesday, 4 August 2026

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a cerut votul consilierilor locali pentru cumpărarea unui imobil monument istoric. Proiectul care prevede exercitarea dreptului de preemțiune pentru c...

Au cerut asfalt și au primit o promisiune. Se întâmplă chiar în Botoșani! „Mai prind oare asfalt sau dau mâna cu preotul?” (Video)

Friday, 31 July 2026

Deși locuiesc în municipiul Botoșani într-o zonă relativ centrală, nu au parte totuși de aceleași condiții de trai ca ceilalți locuitori ai municipiului reședință de județ. Est...