Teatrul botoșănean va avea parte de un spectacol în premieră, sâmbătă și duminică, de la ora 19:00, la Cinematograful Unirea, noua sală de spectacole a Teatrului „Mihai Eminescu”.
Publicul îl va avea în față pe „Iona” a lui Marin Sorescu, dar în regia tinerei Bianca Laiu, care, în prezent, urmează cursurile de regie la Facultatea de Teatru și Film, din cadrul Universității Babeș - Bolyai, din Cluj, iar spectacolul „Iona” este, de fapt, lucrarea sa de licență.
Tânăra artistă a absolvit Facultatea de teatru UNATC, promoția 2014, în clasa lui Florin Zamfirescu. A obținut un master în arta actorului, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș – Bolyai.
În cadrul unei conferințe de presă susținută, joi, în incinta noului spațiu din administrarea Teatrului „Mihai Eminescu”, Bianca Laiu a mărturisit faptul că a ales această operă să o pună în scenă pentru lucrarea sa de licență, deoarece îi era dificil să găsească o modalitate foarte personală în care să se exprime pe sine prin cuvintele lui Marin Sorescu.
„Domnul profesor a spus la începutul anului că vrea să audă propunerile pentru lucrarea de licență, iar din gura mea a ieșit Iona. După care am realizat ce am spus, am avut o pauză de două săptămâni ca să mă gândesc dacă vreau să fac asta, iar în acele săptămâni mi-am dat seama că acest cuvânt, această intuiție a venit pe fondul unei neînțelegeri, pentru că eu consider că piesa asta scrisă de Marin Sorescu este filosofie și a început să îmi creeze dificultăți numai gândindu-mă. Astfel că am ales să merg pe drumul ăsta tocmai pentru că simțeam că îmi era dificil să găsesc o modalitate foarte personală în care să mă pot exprima pe mine prin cuvintele lui Sorescu. Și iată că sâmbătă avem premiera”, a declarat Bianca Laiu.
Tânăra regizoare a povestit un pic și despre ideea libertății, pe care Sorescu a ținut să o evidențieze în text, însă pe care aceasta a interpretat-o în felul ei și raportându-se la vremurile prin care omenirea a trecut.
„Tema libertății este una din temele pe care le-am pus pe foaie în primele zile. La mine libertatea nu este pe un plan politic, cum a și fost scris. Dar această balenă în care se află Iona este România pe care așa o simțea Sorescu în acel timp, la fel ca și mulți alții. Dar pentru mine libertatea este mai mult dinăuntru, este o voie și o nevoie de a lupta ca să ajung la libertate. De exemplu, acești doi ani pandemici, prin izolare ne-au restrâns foarte mult toate resursele fizice, emoționale, mentale și ajungem să ne închidem în noi, să ne cenzurăm singuri fără să existe un locuitor care să ne comande și ăsta e tipul de libertate pe care l-am evidențiat”, a precizat Bianca.
În „Iona” se va regăsi orice spectator, pentru că „Iona” este și poate fi oricine. Protagonistul, cel care îl va juca pe „Iona” este actorul Alexandru Dobynciuc, care, a povestit în cadrul conferinței că nu a primit vestea că, va juca în acest spectacol, tocmai cu brațele deschise.
Deși este o provocare pozitivă, actorul a mărturisit că înainte de asta el nu avea la suflet două texte din dramaturgie și unul dintre ele era chiar „Iona”.
„A fost și greu, și provocator, și altfel, dar toate într-un sens bun. Nu este deloc un text facil, iar ce a propus Bianca pe el nu este tocmai la îndemâna oricui. Eu două texte am urât în viața mea din dramaturgie, iar unul dintre ele a fost Iona. Pentru mine vestea a venit așa cu cald și rece. Mă sunase domnul Băleanu și mi-a spus felicitări, o să faci Iona, un spectacol. Primul meu gând a fost unul pozitiv că voi face un spectacol, dar al doilea...<<serios? da Iona? Fix Iona>>. Nu am venit la repetiții deloc deschis, dar a reușit să mă convingă în primele două – trei zile de discuții că nu este chiar așa. Iar acum îl privesc cu alți ochi”, a precizat Alexandru Dobynciuc, protagonistul.
Partenerul de scenă în acest spectacol este actorul Petruț Butuman, care a declarat că, „m-a sunat Dobynciuc și mi-a spus. Am zis că trebuie să o ducem până la capăt. Mi-a plăcut foarte mult lucrul cu Bianca, deoarece am avut senzația că deja a mai pus vreo 17 spectacole înainte de ăsta. Știe foarte bine ce vrea și asta îmi place, pentru că îmi dă și mie o siguranță.”
Scenografia acestui spectacol este realizată de Mihai Pastramagiu, iar coregrafia de către Victoria Bucun. Acesta este realizat și în colaborare cu Facultatea de Teatru din Cluj și Fundația „Marin Sorescu”, cu care reprezentanții instituției de cultură au luat legătura.