Sora lui Bogdan Ota, suparata pe Filarmonica botosaneana: Afla de ce!

Roxana Ota, sora pianistului botoşănean Bogdan Ota, şi-a exprimat regretul că eleva sa, pe care o caracterizează ca fiind un real talent muzical, nu este acceptată în filarmonicile din ţară, făcând referire în special la cea din Botoşani. Asta chiar dacă micuţa pianistă este abia în clasa a VI-a!

Pianista Sofia Sălăjan, elevă în clasa a VI-a la Colegiul Naţional de Artă "O. Băncilă" din Iaşi, este abonată la premiul întâi, scrie Jurnalul.ro. An de an câştigă cel puţin cinci-şase concursuri de cel mai înalt nivel artistic. Profesoara sa, Roxana Ota, spune că în ciuda CV-urilor impresionante, atât al său de cadru didactic, cât mai ales al fetiţei care se clasează invariabil pe prima treaptă a podiumului la fiecare competiţie la care participă, eleva este refuzată sistematic de filarmonicile din ţară şi nu i se permite accesul pe scenele importante, lucru care contează mult pentru viitoarea sa carieră. Fetiţa îşi doreşte ca după ce va termina şcoala românească să urmeze studiile la Conservatorul din Viena. Pro­fesoara ei de pian spune că Sofia este cu adevărat un talent de excepţie, care nu apare atât de des, şi că vom mai auzi de ea cu siguranţă, inclusiv la nivel internaţional.

În urmă cu două săptămâni, micuţa pianistă a debutat pe scenă alături de orchestra simfonică a Colegiului Naţional de Artă "Octav Băncilă". La numai 12 ani, câştigătoare a numeroase premii naţionale şi internaţionale, Sofia a interpretat Concertul în Re major pentru pian şi orchestră de J. Haydn, sub bagheta dirijorului Ciprian Ion. Ecourile interpretării sale au fost extraodinare. Foarte mulţi specialişti prezenţi la spectacol au concluzionat că evoluţia ei nu a fost cu nimic mai prejos decât interpretările de pe marile scene ale lumii, mai scrie sursa citată.

Copila a început studiul pianului cu şlefuitoarea de talente Roxana Ota, şi ea dintr-o familie cu tradiţie în domeniul muzicii, fratele său Bogda Ota culegând lauri în întreaga lume. Începând din clasa a II-a, dascălul şi micuţa sa elevă au "pornit" împreună să-şi măsoare forţele.

Din păcate, relateaza Jurnalul.ro, Sofiei i se pun deja nenumărate piedici. Practic, cel mai greu îi este fetiţei să evolueze pe scenele României. Şi asta din cauza lipsei de bunăvoinţă, chiar a răutăţii responsabililor locali din domeniul muzicii. "Eu încerc ca acest prim concert de debut cu o orchestră simfonică să îl repet la cât mai multe filarmonici din ţară, dar, din păcate, acestea îşi închid uşile în faţa tinerilor talentaţi. Am încercat la Botoşani, dar nici nu vor să audă şi nu înţeleg de ce. Pur şi simplu e reaua voinţă de care e caracterizat românul. Am prezentat CV-ul meu în care se arată că am doctoratul în muzică şi am concertat cam peste tot în lume, dar şi CV-ul fetei, care are numai clasări pe prima treaptă a podiumului, inclusiv la nivel internaţional. Deci nu duc orice copil, le arăt şi înregistrări cu ea, însă în zadar. Pur şi simplu ridică din umeri şi ne amână", spune prof. Roxana Ota.

În ce priveşte calităţile fetiţei, profesoara sa insistă pe faptul că este un copil extrem de inteligent: "Are un IQ peste medie, dar mai ales deţine în interiorul ei o expresivitate extraordinară. S-a născut cu un sunet special, pe care îl dobândeşti prin ani întregi de studii. Când atinge clapele pianului îţi dai seama că este Sofia din mai mult de 10 copii care cântă. Eu îmi pun mari speranţe în ea şi cu siguranţă va ajunge departe. Însă până să depăşească graniţele ţării trebuie să învingă piedicile care i se pun pe plan local", încheie jurnalul.ro. 

Managerul Filarmonicii Botosani: Au fost invitate, fata nu era pregatita!

Contactat telefonic de reporterul Stiri Botosani, managerul Filarmonicii Botosani a confirmat faptul ca a discutat cu Roxana Ota despre eleva acesteia, moment in care au fost prezentate si CV-urile. Cu toate acestea, spune Mihai Sirbu, atunci cand Sofia Salajan a fost solicitata sa cante pe scena Filarmonicii botosanene, invitatia a fost refuzata.

"Acum ceva timp am avut o discutie cu Roxana Ota, mi-a prezentat CV-ul acestei fete. Eu nu am ascultat cum canta Sofia Salajan, dar cand am avut un Concert de concerte, prin care noi promovam in special studenti si elevi din alte parti ale tarii, am invitat-o. Profesoara a refuzat, insa, pe motiv ca eleva ei nu e pregatita, dar ca va fi disponibila dupa cateva competitii la care urma sa participe", a declarat Mihai Sirbu, managerul Filarmonicii Botosani.  

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Durerea unei mame, ca o iubire nesfârșită. Artista din Botoșani care ține vie memoria fiului pierdut! - FOTO

astăzi, 19:15

Pentru o mamă, durerea pierderii unui fiu se impregnează în inimă, în privire, în fiecare zi care trece. Durerea devine parte din viață, un testament al iubirii eterne pe care o...

Muzică pentru suflet și un strop de dulceață: Viață sărbătorită la 100 de ani!

astăzi, 18:14

Patru tineri artiști de excepție - frații Mihăilă și verișorul lor, Luca Lazăr - au ales să își dăruiască talentul celor care au cea mai mare nevoie de alinare: 200 de bunici și adu...

Familie de lebede cu pui pe apele râului Prut, monitorizată de autorități!

astăzi, 17:22

Ultimele zile cu ger au fost resimțite și de fauna sălbatică, iar vorbele bătrânilor noștri, "la Mitoc, unde îngheață apa-n toc și găluștele pe foc", s-au adeverit. ...