Sfintii Petru si Pavel ne cheama la imbratisare

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt praznuiti pe 29 iunie. Din viata acestora aflam ca tot omul este chemat la mantuire. Uneori spunem despre cei cu studii ca nu pot gusta viata dumnezeiasca, pentru ca pun mai mult pret pe mintea lor si mai putin pe lucrarea lui Dumnezeu. Sa parasim aceste ganduri. Sa luam seama la Pavel, persoana foarte cultivata. Alteori, graim ca e greu pentru un om lipsit de studii sa inteleaga tainele lui Dumnezeu. Nici aceste ganduri nu trebuie cultivate. Sa privim la Petru, un simplu pescar.
 
Exista persoane care spun ca doar monahii sunt foarte aproape de Dumnezeu. Din nou trebuie sa ne curatim mintea si sa avem in vedere ca tot omul se poate uni cu Dumnezeu, atat cel casatorit cat si cel necasatorit. Si Domnul ne lumineaza in acest sens prin Petru care a fost casatorit si prin Pavel, persoana care nu a cunoscut taina cununiei.
 
Se intampla sa spunem ca anumite persoane nu se vor mantui, pentru ca impartasesc un anumit fel de credinta. Nu sunt ganduri placute Domnului. Poate Dumnezeu ii va chema intr-un mod asemanator celui adresat lui Pavel, iar acestia Ii vor raspunde precum a facut-o el. Pe de alta parte sa nu ne mandrim ca suntem ortodocsi. Nu e de ajuns pentru a ne mantui. Trebuie sa si murim in credinta dreapta, fapte bune si smerenie. Sa nu credem ca daca ne-am nascut ortodocsi suntem feriti de caderi. Sa ne uitam la Petru, care desi I-a urmat lui Hristos de la inceputul propovaduirii Sale, s-a lepadat de El de trei ori. Sa ne fereasca Domnul sa murim in lepadare fata de El. Sa murim in lepadare fata de omul cel vechi, asa cum a facut-o Saul devenind Pavel.
 
In Imparatia Cerurilor poate ajunge orice om, indiferent de nationalitatea sau religia in care s-a nascut. De aceea Biserica se roaga pentru "pacea a toata lumea". In Biserica, cei ce se dusmanesc, cei ce isi sunt straini pot deveni rude, madulare ale aceluiasi Trup. Sa ne amintim de Pavel care a fost si cetatean roman si a luptat impotriva lui Hristos pana la convertirea sa, si devine frate al lui Petru in dragostea pentru Hristos.
 
In Biserica nu poti inchide ochii atunci cand vezi ca un madular este bolnav, ca impartaseste o invatatura diferita de cea a Bisericii. Iar acest lucru ne descopera Pavel atunci cand il cearta pe Petru in Antiohia, pentru ca refuza sa stea la masa cu cei de alt neam decat cel iudeu, dar botezati in numele Sfintei Treimi. Asadar, nu putem face compromisuri in materie de credinta, nu avem voie sa acceptam minciuna in locul adevarului.
 
Faptul ca Petru este rastignit cu capul in jos, iar lui Pavel i se taie capul, arata ca nu toti suntem chemati sa murim in acelasi chip. Unii trec la cele vesnice dupa o grea suferinta, altii lipsiti de suferinte. Important e sa murim in Hristos, nu in afara unirii cu El. In acest sens, cei doi apostoli sunt reprezentati in iconografie tinand intre ei Biserica intemeiata de Hristos.
 
In Erminiile iconografilor, chipurile Sfintilor Apostoli Petru si Pavel sunt descrise astfel: "Sfantul Petru, batran cu barba rotunda; Sfantul Pavel plesuv, cu barba cenusie". E minunat ca se pastreaza distinctiile personale. Dar cel mai mult ma misca icoana in care cei doi apostoli stau imbratisati. Sa ne dea Dumnezeu putere sa traim viata lui Hristos ca pe propria noastra viata si astfel, intreaga lume sa fie reprezentata intr-o mare imbratisare.

crestinortodox.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Adolescent de 13 ani, mort după ce mopedul pe care circula s-a izbit de un tractor pe un drum din Suceava!

Friday, 15 November 2024

Un moped pe care se aflau doi tineri de 13 și 15 ani s-a izbit de un tractor care circula pe raza localității Bosanci din Suceava. Una dintre persoanele de pe moped (tânărul de 13 ani) a ...

Echipa ISU Botoșani, vicecampioana națională la minifotbal +40 de ani (OLD BOYS)! (foto)

Friday, 15 November 2024

"Cupa A.S.P.R la minifotbal +40 de ani” s-a desfășurat în perioada 12-15 noiembrie la Galați. Lotul sportiv OLD BOYS al ISU Botoșani este la prima participare și este format d...

Zeci de permise și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în această săptămână!

Friday, 15 November 2024

De la începutul săptămânii, polițiștii botoșăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, intervenind la peste 160 de evenimente, majoritatea sesizate pri...