Aceşti părinţi mucenici au trăit pe când la Constantinopol împărăţeau Constantin şi mama sa Irina (780-802), pe vremea când cetatea Ierusalimului era sub stăpânirea arabilor. Sfinţii Părinţi pomeniţi astăzi proveneau din mai multe oraşe sau cetăţi ale lumii, dar ei vieţuiau în vestita mănăstire a Sfântului Sava, slujind toţi lui Dumnezeu, ziua şi noaptea, după rânduiala monahicească. Liniştea lor era adesea tulburată de păgâni, care, crezând că în mănăstire se află averi mari, dădeau năvală şi o jefuiau. Într-una din zile, în timpul Postului Mare, în timp ce călugării erau adunaţi la rugăciune, o ceată de 60 de jefuitori înarmaţi cu săbii, suliţe şi arcuri, au făcut un cumplit prăpăd, dând foc chiliilor, dar, când să dea foc şi bisericii, li s-a părut că văd o oaste mare ce vine în ajutorul monahilor şi speriindu-se au fugit. În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos, jefuitorii au năvălit din nou în mănăstire şi pentru că nu au găsit nimic, i-au omorât pe toţi călugării din ea. Unora le-au tăiat capetele, pe alţii i-au tăiat bucăţi, iar pe alţii i-au înjunghiat cu cuţitele. Atunci, o parte dintre călugări s-au ascuns cu odoarele mănăstirii într-o peşteră din munte, dar, aflându-i acolo, păgânii au pus foc la gura peşterii, iar monahii au murit sufocaţi de fum. Şi aşa au primit cununa muceniciei Ioan, Serghie şi Patrichie şi toţi cei împreună cu dânşii, care nu aveau arme şi zale, ci numai arme duhovniceşti: platoşa nădejdii, pavăza credinţei şi coiful mântuirii.