Altădată l-a întrebat pe același pediatru:
- Cum îi consulți pe copii?
- Așa... răspunse acela.
- Fii atent la mine. În clipa când consulți un copilaș, să te rogi lăuntric, spunând «Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-l pe robul Tău».
(Spunând aceasta Părintele respiră adânc, deschizându-și brațele).
Iată, astfel, cu inima deschisă, te vei ruga pentru fiecare copilaș. E un suflețel pe care Dumnezeu l-a trimis în mâinile tale. Iar în timp ce-ți pui mâna pe căpșorul lor, să te rogi fierbinte lăuntric, iar Harul lui Dumnezeu va atinge suflețelul copilului.
Toate acestea sunt taine. Ceilalți n-ar înțelege nimic din ele.
Îi vei da copilului medicamente conform științei tale, dar, în cele din urmă, copilașul va fi tămăduit de Hristos, Căruia vă veți ruga și tu și părinții săi. Crezi ce-ți spun?
Altădată i-a spus:
- Văd că nu îi consulți pe copii așa cum ți-am spus. Te mănâncă rutina și uiți de tine. Măi, dăruiește-te lui Hristos și dăruiește-I lui Hristos aceste mici făpturi, prin rugăciunea ta, ca să le sfințești!
Ai văzut, Hristos a tămăduit folosind simțurile, fie luând mâna, fie atingând ochii sau limba. Tot astfel să faci și tu.
Luând în brațe un copil mic sau prinzând mâna celui mare, prin rugăciunea ta intensă și fierbinte, îndreptată spre Hristos, îi atinge harul lui Dumnezeu. Nu același lucru îl face oare orice preot în timpul fiecărei taine?
Ca să vină harul Sfântului Duh, își pune mâna pe capul celui care se spovedește, se hirotonisește, se căsătorește sau se botează.
Rugăciunea este o forță tainică ce se transmite în chip tainic sufletului celuilalt.
(Agapie Monahul, Flacăra dumnezeiască pe care a aprins-o în inima mea PărintelePorfirie, Editura Bunavestire Bacău, 2005, via Doxologia.ro)
