- Preacucernice Parinte, pentru omul bolnav, redobandirea starii de bine reprezinta cel mai important lucru. De aceea se si spune ca sanatatea este mai buna decat toate. Cui apartine de fapt actul vindecarii?
- Intr-adevar, omul alearga dupa sanatate si isi cauta medicul acolo unde crede ca poate gasi raspunsul la suferinta pe care o are. Legat de sanatate, pot sa spun ca, din punct de vedere teologic sau duhovnicesc, de foarte multe ori, sanatatea nu este cea care ajuta omului. Boala este, din punct de vedere teologic, un medicament mai amar decat sanatatea. Sigur ca medicul este cel prin care Bunul Dumnezeu daruieste omului sanatate de foarte multe ori. Medicina ca atare cauta sa rezolve foarte multe cazuri. Sunt multe pe care le rezolva, dar si foarte multe pe care nu le poate rezolva. Asta v-o spun din propria experienta. Exista multi medici credinciosi, unii au o credinta foarte puternica, dar sunt si medici cu mai putina credinta sau care nu cred in Dumnezeu.
- In ceea ce va priveste, ati inceput ca medic, dar ati mers cu credinta mai departe decat altii si, in anul 2000, ati hotarat sa urmati a doua facultate extrem de grea si de serioasa si anume Facultatea de Teologie. Ce v-a determinat sa faceti acest pas?
- E o intrebare pe care mi-a pus-o si duhovnicul Facultatii de Teologie. Daca vreau sa caut un moment anume de inceput, greu il gasesc si eu. Au fost cateva evenimente in decursul vietii care m-au indreptat catre Bunul Dumnezeu si care, o data cu trecerea timpului, m-au determinat sa fac acest pas spre Teologie. Au fost cateva probleme personale si profesionale, cateva incidente din viata mea pe care le-am rezolvat foarte greu, in urma carora am inceput sa ma gandesc la Teologie. Pe vremea aceea, adica prin 1985, faceam putina rugaciune, dar am inceput cu posturile. Eram medic la Roman si m-am transferat apoi la Fagaras. Acolo am inceput sa ma rog mai mult, am inceput sa merg pe la manastiri si l-am cunoscut pe actualul duhovnic al meu. Incet, incet am ajuns la concluzia ca trebuie sa fac Teologia.
- Nu a fost suficienta credinta dvs. de mirean, nu a fost suficienta apropierea de Dumnezeu si gasirea unui duhovnic? Nu v-a implinit acest lucru?
- Nu cred ca reusesti de unul singur sa-ti dai seama de chemarea pe care o lanseaza Bunul Dumnezeu. Dupa parerea mea, intotdeauna, in tot ceea ce facem, exista un indemn de la Bunul Dumnezeu, prin Ingerul Pazitor, sa facem sau sa nu facem lucrul respectiv. Daca-l ascultam, sigur ca facem fapta cea buna. A trebuit, ma gandesc eu acum, sa iau legatura cu preotii de la manastirile respective si sa umblu ani de zile prin manastiri ca sa-mi dau seama pana la urma ca, de fapt, asta este chemarea pe care mi-a adresat-o Bunul Dumnezeu, sa urmez aceasta facultate si sa devin preot. E adevarat ca dupa ce am terminat facultatea a ramas o intrebare care m-a framantat multa vreme: sa urmez aceasta cale fiind imbracat ca preot sau sa nu fiu imbracat ca preot? Am citit cateva carti ale Sfintilor Parinti si acolo am intalnit cam aceeasi problema. Multi dintre ei si-au dat seama ca, intr-adevar, a sluji Domnului este un lucru cu totul si cu totul deosebit. Greu intelegi asta si iti dai seama cu adevarat doar daca slujesti in Sfantul Altar. Si eu am ales preotia.
- Revenind la medicina, cum v-a ajutat teologia in profesia dvs.? Ca diagnostician, v-a ajutat in vreun fel si credinta?
- Cateva lucruri le poate rezolva medicul la patul bolnavului, dar sunt si boli la care medicul nu are inca leacuri. Se duce o lupta apriga impotriva cancerului si chiar daca se face chimioterapie sau radioterapie sau, in cazul bolilor psihice, chiar daca i se dau medicamente bolnavului respectiv, foarte, foarte putini sunt cei care se insanatosesc. Ori urmand Facultatea de Teologie si gandindu-ma la acest aspect, citind si Sfanta Scriptura, am gasit, zic eu, un raspuns la intrebarea: de ce totusi unele boli nu pot fi vindecate cu
o pastila. Nu intotdeauna bolnavul este bolnav spre a fi vindecat. Sau nu intotdeauna voia Bunului Dumnezeu este ca bolnavul sa se vindece. De foarte multe ori boala este spre ajutorul sufletului respectiv, pentru ca bolnavul sa poata sa-si mantuiasca sufletul. Suferind omul aici pe pamant, spun Sfintii Parinti, nu va mai suferi dincolo in viata cea vesnica. Bunul Dumnezeu ii creeaza omului posibilitatea ca prin suferinta pe care i-o da, sa-si mantuiasca sufletul. Suferinta nu e altceva decat o cruce pe care, asa cum a dus-o Mantuitorul, trebuie s-o duca fiecare dintre noi. De fapt, Insusi Mantuitorul ne-a spus acest lucru, ca fiecare trebuie sa ne ducem crucea.
- Cui foloseste aceasta gandire? Bolnavului? Medicului care poate ca nu-i credincios sau poate ca nu vrea neaparat sa ingrijeasca persoana respectiva si spune ca fiecare are destinul lui?
- Acolo in spital, daca fiecare s-ar gandi putin la persoana lui, ca om, si daca atat medicul cat si bolnavul ar fi pe aceeasi lungime de unda, daca fiecare s-ar gandi ca sa spuna o rugaciune - medicul spre ajutorul bolnavului si spre ajutorul lui pentru a urma linia de terapie potrivita, iar bolnavul pentru el insusi, rugandu-L pe Bunul Dumnezeu ca sa-i ajute sa se insanatoseasca - cred ca ar avea mai multa reusita amandoi, atat bolnavul cat si medicul, in rezolvarea cazului respectiv. Sunt oameni care pe patul de moarte regreta ca nu au crezut in Dumnezeu. Aflati in grea suferinta, unii oameni au o revelatie, ceva se schimba in interiorul lor si isi dau seama ca exista Dumnezeu care poate face si minuni.
- Ati vazut astfel de oameni in experienta dvs.?
- Am cunoscut la un moment dat un bolnav si, gandindu-ma acum la ceea ce s-a intamplat atunci, gasesc o explicatie. Bolnavul era la pat in suferinta deosebita. Orice boala, vrem nu vrem, il face un pic mai rau pe bolnav sau, mai bine spus, il face mai egoist. El doreste sa fie tot timpul in atentia celor din jurul lui. Este greu sa fii chiar atat de atent cu un bolnav. Eu am stat langa acel bolnav si am vrut sa-l ajut din punct de vedere sufletesc, zic eu. Din punct de vedere medical nu mai era nimic de facut deoarece avea o boala incurabila, un cancer. Si-atunci am incercat sa-i imbunez putin sufletul. Am incercat sa-l ajut ca sa inceapa si el sa spuna niste rugaciuni, sa se roage la Bunul Dumnezeu ca sa-i usureze suferinta. In final, bolnavul a decedat, pentru ca din punct de vedere uman cancerul nu are vindecare, insa sufleteste ceva s-a miscat. Eu n-am fost de fata in acele clipe, dar mi-a povestit sotia bolnavului ca el, inainte de a-si da sufletul, a avut o scurta manifestare de bucurie. A incercat sa se ridice din pat si sa se prinda de ceva, parca voia sa prinda pe cineva in brate... Acolo pe patul de suferinta bolnavul este pazit de doi ingeri: Ingerul pazitor al vietii noastre pe care ni-l daruieste Bunul Dumnezeu la Botez si ingerul care a cazut din ceruri, ingerul intunericului, al rautatii. Tot omul e creat de Bunul Dumnezeu ca sa ajunga in Imparatia Cerurilor. Fiecare dintre noi am fost lasati cu vointa libera si ne alegem directia in care vrem sa mergem, ori in partea dreapta impreuna cu Ingerul Pazitor catre Imparatia Cerurilor ori ne ducem in stanga cu slujitorii intunericului, cu diavolii. Alta cale nu exista. Si sigur ca Ingerul Pazitor mai mult decat diavolul, zic eu, se lupta ca sa castige sufletul. Ma gandesc in legatura cu cazul despre care v-am vorbit, ca bolnavul respectiv l-a vazut pe Ingerul Pazitor si a cautat sa se prinda de el, sa-l imbratiseze cumva. Nu intotdeauna vindecarea, trecerea la sanatate dintr-o boala este folositoare omului. Mai degraba omul ramane in suferinta, dupa cum spun si Sfintii Parinti, pentru iertarea pacatelor, pentru ca Bunul Dumnezeu sa-si intoarca fata spre bolnavul respectiv si sa-l ajute sa ajunga in Imparatia Cerurilor.
- Si-atunci credeti ca mai e nevoie de stiinta si de toata aparatura medicala sofisticata care exista in prezent? Dvs. insiva ati urmat un curs de specializare in tomografie computerizata.
- Cu siguranta este nevoie si de spital si de medici, este nevoie si de aparatura moderna de specialitate in vederea punerii corecte a unui diagnostic. Pe fiecare dintre noi l-a lasat Bunul Dumnezeu cu un dar. Unul este muzician, altul este profesor, altul e medic si fiecare trebuie sa-si inmulteasca si sa-si foloseasca darul respectiv spre ajutorarea celui de langa el. Stiinta foloseste tot omului pentru a putea rezolva cazurile care sunt de rezolvat. Nu exista un non-sens in ceea ce va spun. Unii bolnavi trebuie sa se vindece si se vor vindeca, altii nu se vor vindeca pentru ca n-au facut destule fapte bune in viata lor si pentru a plati lipsa acestor fapte bune, atunci trebuie sa existe un pic de suferinta.
- Daca ar fi sa luam pas cu pas acest act al vindecarii, tinand cont ca omul bolnav alearga cu disperare dupa sanatate, cum ati vedea acesti pasi si cine ar trebui sa intervina la fiecare pas: bolnavul, medicul, preotul, Dumnezeu?
- Daca ne uitam la viata noastra de acum, din zilele noastre, vom observa ca oamenii, in loc sa fie din ce in ce mai buni, din ce in ce mai corecti, mai aproape de semenii lor, mai atenti, cu mai mult respect fata de cei de langa ei, culmea e ca oamenii sunt din ce in ce mai agitati, din ce in ce mai rai si mai neatenti cu cei de langa ei. Cauta sa-si faca loc, sa se descurce, avem de-a face cu o manifestare a egoismului din ce in ce mai pregnanta. De ce exista aceasta manifestare? N-am reusit sa inteleg. Pentru ca prin bunatate, prin iubire fata de celalalt, sigur ca viata ar fi mult mai usoara, mai frumoasa. Sigur ca omul, atunci cand se imbolnaveste, primul pas pe care il face este de a se adresa medicului, indiferent ca este medic de familie sau medic de spital, in functie de afectiunea pe care o are. Medicul respectiv e lasat cu dar de la Bunul Dumnezeu sa se apropie de bolnav si bine ar fi daca s-ar apropia intr-adevar cu sufletul fata de bolnavul respectiv, adica pe langa medicamente sa puna si un pic de suflet. Sigur ca atunci cand vii si cu sufletul langa bolnav, 50 % din suferinta bolnavului zic eu ca este rezolvata, in sensul ca o manifestare de dragoste si de bunavointa fata de bolnavul respectiv il ajuta pe cel aflat in suferinta sa capete un punct de sprijin spre vindecare, si asta nu este altceva decat psihoterapie care, dupa cum stiti si dvs., e aplicata in toata lumea. Daca bolnavul nu-si rezolva problema la spital, urmatorul pas pe care-l face este acela ca se adreseaza preotului. Preotul are Sfintele Taine pe care le-a lasat Bunul Dumnezeu, una din ele fiind Taina Sfantului Maslu savarsita spre sanatatea bolnavului. Am vazut o categorie de bolnavi ajunsi pe la sfintele manastiri, bolnavi psihici spun doctorii, bolnavi indraciti spun preotii. Acei bolnavi n-au putut fi rezolvati in spitale si au fost dusi la slujbe la manastiri. I-am vazut cu fel de fel de manifestari in timpul desfasurarii Sfintelor Taine.
- Ca om de stiinta, ca medic, aveti vreo explicatie?
- Ca medic nu stiu daca as putea gasi o explicatie din acest punct de vedere. Am avut un pic de tangenta cu bolnavi psihici in cadrul spitalului, dar nu i-am avut in tratatment. Eu nu sunt medic psihiatru si nu pot sa va spun mai mult. Dar sunt foarte multi bolnavi care, intr-adevar, n-au putut fi rezolvati la spital si-atunci au apelat la parintii din manastiri, participand la Taina Sfantului Maslu.
- Ce rol are Taina Spovedaniei in actul vindecarii?
- Taina Sfintei Spovedanii il usureaza pe om de pacatele pe care le-a facut in cursul vietii. Orice om traieste pe pamant si este, vrea nu vrea, un pacatos. Si cum spuneam mai devreme, omul este din ce in ce mai egoist si se comporta urat cu cel de langa el. Apeland la aceasta Taina a Sfintei Spovedanii, venind la biserica in fata preotului, ne adresam de fapt Bunului Dumnezeu care este acolo prezent la aceasta Sfanta Taina, preotul fiind martor inaintea lui Dumnezeu pentru pacatele pe care le marturisim.
- Dvs. spovediti?
- Da, am si aceasta hirotesie.
- Sunteti preot misionar. In ce consta concret activitatea dvs.?
- Un preot misionar nu are parohie. Eu fiind inca in activitate la spital, ca medic n-am putut primi o parohie pentru ca nu poti lua salariu de la stat din doua locuri de munca. Astept sa ies la pensie din activitatea de medic si pe urma... ce va randui Dumnezeu.
- Multi bolnavi aflati in suferinta se intreaba: "De ce eu? De ce mi s-a intamplat tocmai mie?". Sigur, explicatiile medicilor sunt pana la un nivel satisfacatoare. Pentru alte boli raspunsul ramane undeva in aer si este foarte important ca omul sa stie de ce. Foarte putini oameni stiu care este originea bolii respective. Ati urmarit acest aspect in activitatea dvs.? Ati gasit pe undeva explicatii?
- Suferinta e data de Bunul Dumnezeu iar judecata Sa numai Bunul Dumnezeu o stie. Suferinta este data uneori pentru a mai reduce din pacatele pe care le avem, pentru a usura talerul pacatelor noastre, pentru a ajunge mai usor la mantuire. Alteori suferinta este, de fapt, o chemare a Bunului Dumnezeu spre o anumita directie. Suferinta este data si pentru ca cel aflat in suferinta sa-si dea seama ca poate l-a suparat pe aproapele sau care era bolnav, nestiind cum sa se comporte, si-i arata Bunul Dumnezeu cu ce l-a suparat si ce trebuia sa faca. Exemple ar fi foarte multe care sa arate de ce exista aceasta suferinta. Dar in marea majoritate a cazurilor suferinta e data pentru ca avem foarte multe pacate si trebuie sa mai usuram din ele. Se poate vorbi despre o vindecare trupeasca fara sa existe si o vindecare sufleteasca. Pentru ca sunt multi oameni care nu cred cum trebuie in Dumnezeu si fac destule pacate. Suferinta este data de multe ori pentru ca n-am lucrat nimic pentru sufletul nostru. Ca sa putem sa ne dam seama ca n-am lucrat nimic pentru suflet, ni se da suferinta trupului. Si sunt foarte multi dintre noi total necredinciosi. Si totusi si printre ei sunt foarte multi care, atunci cand ajung la suferinta, isi aduc aminte ca stiu sa faca o Sfanta Cruce, isi aduc aminte ca exista un Bun Dumnezeu si-atunci multi dintre ei incep sa se intoarca si-si aduc aminte ca trebuie sa faca ceva pentru suflet. De aceea va si spuneam ca uneori suferinta e mai buna decat sanatatea.
- Exista insa multi confrati din medicina care s-ar putea sa nu va dea dreptate fiind convinsi ca stiinta medicala poate sa rezolve problemele, ei isi pun nadejdea in cercetarea avansata.
- Desigur fiecare om are parerea lui. Totusi, parerea mea este ca daca fiecare dintre cei care urmeaza o facultate de medicina si reusesc sa ajunga la o specializare, ar face un curs de teologie, macar un semestru, cred ca ar avea o cu totul si cu totul alta optica, o alta imagine despre specialitatea lor. Medicul nu este, de fapt, decat mana prin care lucreaza Dumnezeu si de aceea cred ca ar fi foarte bine ca medicii sa studieze putin si teologia. In mod precis s-ar umaniza si foarte multi dintre ei n-ar mai fi atat de indiferenti fata de bolnavi, pentru ca, sa recunoastem, sunt destui medici care sunt un pic indiferenti fata de bolnavi.
- Stiinta medicala cauta sa faca bine pentru ca omul este in suferinta si are nevoie de sanatate. Au fost facute foarte multe descoperiri si medicina a avansat foarte mult, la fel si tehnica medicala, aparatura performanta care ne ajuta sa punem diagnosticul mai usor. In ideea asta s-au facut specializari pe ramura. De exemplu, medicul internist ajunge sa cunoasca doar o "feliuta" din specialitatea mama. Aparatele il ajuta mult in munca sa, dar va mai putea el oare sa rezolve si probleme complicate care tin de restul "feliilor"? Ce parere aveti?
- O superspecializare in ramura respectiva fara capacitatea de a face corelatiile necesare cu specializarile inrudite nu duce in niciun caz la un rezultat optim. Chiar si eu ca medic radiolog, daca nu fac o corelatie a afectiunilor cu cele de chirurgie, de medicina interna, nu stiu cum as putea sa pun un diagnostic corect. Trebuie sa ma gandesc si la aspectul problemei din punct de vedere al cardiologiei, al medicinei interne, s.a.m.d.
- Ca preot si doctor, va rog sa ne dati cateva sfaturi pentru cei aflati in suferinta.
- Este bine sa apelam si la medic si la preotul nostru duhovnic. Iar daca nu avem un duhovnic, este foarte bine sa il cautam. Este un sprijin deosebit in vietile noastre. Asa cum foarte multi dintre noi apeleaza la psiholog cand apar probleme de natura psihica, descarcandu-si sufletul in fata acestuia, tot asa de bine putem merge in fata duhovnicului si-acolo capatam cu siguranta ajutor mult mai mare. Va spun asta si din experienta si din cunostintele pe care le-am capatat urmand Facultatea de Teologie. In mod precis sufletul se simte mult mai bine si capata si el aceasta sanatate de care are nevoie, prin curatirea de pacate. De fapt, asta este sanatatea sufletului. Cu cat ne curatim mai mult de pacate prin marturisire la duhovnic, cu atat ne simtim din ce in ce mai bine. Si, desigur, aceasta curatire sufleteasca are impact si asupra sanatatii trupesti. Daca reusim sa ne curatim sufleteste, reusim si sa ne apropiem de Dumnezeu si de cei de langa noi. Aflandu-ne in suferinta, gasim ajutor la cei care sunt langa noi si, in acelasi timp, incercam sa-i ajutam si noi pe cei care sunt in suferinta.
- Cat este de importanta rugaciunea bolnavului?
- Sigur ca prin rugaciune ajungem sa stam de vorba cu Dumnezeu. Ori daca noi nu stam de vorba cu Dumnezeu, n-avem cum sa-L cunoastem. V-as da un exemplu. In cadrul familiei -tatal, mama si copiii) cand copilul este mic si nu stie ce face si incepe sa creasca, incepe sa faca primii pasi, atunci parintii au o grija deosebita fata de el. Ii spun sa nu puna mana la foc pentru ca sa nu se arda, sa nu se joace cu cutitul pentru ca sa nu se taie, s.a.m.d. Deci avand grija de copilul respectiv care nu are inca notiuni suficiente pentru a intelege ce vrei sa-i spui sau sa-i explici, cred ca nu exista parinte care sa nu-i fi dat peste manuta copilului, ca sa nu puna mana pe un anumit obiect sau intr-un anumit loc. Acea palmuta, copilul o primeste de foarte multe ori plangand si retragandu-si mana. De multe ori sunt si copii care inteleg gestul respectiv. Cam acelasi lucru se intampla si cu noi oamenii fata de Bunul Dumnezeu. Cine intra in legatura cu Bunul Dumnezeu nu mai ramane cum a fost, n-are cum sa ramana la fel. Se transforma precis. Capata bunatate, capata iubire. Dumnezeu fiind iubirea desavarsita, omul acesta care intra in legatura cu El nu poate decat sa se molipseasca de iubire.
- Ati avut ocazia sa cunoasteti mari duhovnici?
- L-am cunoscut pe Parintele Ilarion Argatu. Am mers la Cernica fara a avea un motiv personal, dar m-a luat o cunostinta care mergea acolo si mi-a zis: "Hai la Parintele Argatu sa stai de vorba cu el". Am ajuns acolo dimineata pe la ora 8,30. In usa chiliei era o multime de oameni, n-aveai cum sa treci. Parintele era undeva intr-o chiliuta unde facea Sfantul Maslu. A iesit de-acolo si a venit in chilia dumnealui si ne-a chemat pe noi, pe mine si pe cunostinta pe care o insoteam. Ni s-a servit masa si, stand acolo la masa, dumnealui in mod precis isi spunea rugaciunile, acum sunt absolut sigur ca asta facea, dar atunci eu ma gandeam la cu totul altceva. Cunostinta mea a spus: "Parinte, ziceti-i ceva domnului doctor". Parintele statea cu ochii pe jumatate inchisi si se ruga. Si eu mi-am zis in gand: "Dar ce sa-mi zica mie, ca doar, scuzati-mi expresia, doarme pe el?". In momentul acela cand eu m-am gandit la asa ceva, parintele si-a intors capul si mi-a aruncat o privire de m-a strapuns. Si-acum simt privirea aceea.
- Si ce v-a spus Parintele?
- A zis: "Pana acum a fost rau, dar de-acum va fi bine...". In perioada aceea nu eram asa de apropiat de Bunul Dumnezeu, rugaciunea era mai putina, eram legat mai mult de lume decat de Biserica. Asta a fost prima intalnire pe care am avut-o cu Parintele Argatu. Am mai fost apoi de cateva ori la Parintele Argatu.
- Dar pe Parintele Arsenie Boca l-ati cunoscut?
- Pe Parintele Arsenie Boca nu l-am cunoscut in mod direct, dar l-am cunoscut… altfel. Am plecat intr-o Duminica dimineata de-acasa de la Fagaras, dupa ce-am stat de vorba cu cineva care a fost la manastire la Prislop. Am intrebat cum se ajunge, cat dureaza calatoria pana acolo. Am plecat dimineata la ora 5,00 si-am ajuns la manastire la Prislop de-abia dupa-amiaza la ora 5,00. Ce s-a intamplat pe drum? Am trecut de intersectia care duce spre Prislop si m-am tot dus. M-am uitat pe harta si am vazut un Prislop undeva sus, tot acolo in zona. Am urcat cu Dacia pana am ajuns pe o creasta de munte, in stanga prapastie, in dreapta prapastie. Eram cu masina plina. Eu nu cred ca acum as mai putea merge pe-acolo cu masina, n-as avea curaj. Am ajuns undeva pe un tapsan de munte. De-abia am reusit sa intorc masina. I-am dat jos pe ceilalti din masina si-am intors-o singur, ca sa nu risc viata celorlalti. Era ora 14,00. Era si fratele meu cu mine. Ne ratacisem practic. Si stand acolo, am scos ceva de mancare si stand acolo am zis o data: "Parinte Arsenie, stiu ca esti suparat pe mine, dar, te rog frumos, iarta-ma, si tot voi ajunge la matale". "Dupa amiaza la cinci", a fost raspunsul Parintelui. La cinci fix am fost in poarta manastirii. Am coborat de pe munte prin alta parte si am ajuns intr-un sat unde oamenii si-au facut cruce cand au aflat pe ce drum am coborat cu Dacia din varf de munte. Am iesit pana la urma la sosea si-am luat drumul corect spre Manastirea Prislop. Si acelasi lucru mi s-a intamplat cand m-am dus prima data acum 10 ani la Draganescu.
- Dar de ce era suparat Parintele Arsenie?
- Ei, l-am ispitit de cateva ori. Eu n-am fost niciodata la Parintele, dar am auzit de dumnealui, de la fratele meu si de la altii care au fost acolo si mi-au povestit ca Parintele era inaintevazator si le spunea oamenilor multe, si ce-au de facut si cum sa faca pentru a-si rezolva problemele. Eram student, am avut niste examene mai grele si l-am ispitit pe Parintele Arsenie, nu spun cum, si s-a suparat pe mine si a avut de ce sa se supere. La Draganescu m-am dus intr-o zi de sarbatoare, de Sf. Dimitrie, in 26 octombrie. M-am intalnit in Bucuresti cu o maicuta de la Episcopie de la Valcea care voia sa ajunga la Draganescu pentru a face fotografii cu pictura Parintelui. Am plecat cu masina dupa-amiaza la ora 16,00 si-am ajuns la Draganescu seara la ora 21,30. Am trecut de Draganescu si ne-am tot dus. "Maicuta, mai e mult pana la Draganescu?". "Mai e, mai e". Dar inainte de a pleca din casa am zis: "Parinte, si-acuma ocolesc ca sa ajung la matale?". "Si-acum", a fost raspunsul Parintelui.
- Dar cum ati auzit raspunsul Parintelui Arsenie?
- Asa cum ma auziti pe mine vorbind. Si-am ajuns la Draganescu seara la ora 21,30. Maicuta era speriata ca vom gasi biserica inchisa, dar i-am spus: "Maicuta, fii linistita ca parintele va fi la biserica". Si acolo l-am gasit pe parintele. Am mai avut eu si altele cu Parintele Arsenie..., dar le voi spune poate cu alta ocazie. In orice caz, n-am crezut ca voi ajunge sa slujesc la Draganescu asa cum s-a intamplat la ultima mea deplasare acolo. Dar a randuit Bunul Dumnezeu si mi-a dat binecuvantare Parintele Arsenie.
- Preacucernice Parinte Mihail Piticas, va multumim foarte mult si nadajduim sa va mai intalnim.
- Doamne ajuta!
(Claudia Laslo, crestinortodox.ro)
