Sfântul Ierarh Nicolae, izvor de pace și milostenie - ÎPS Teofan, la Mănăstirea Popăuți din Botoșani (foto, video)

Biserica mănăstirii s-a dovedit a fi neîncăpătoare, numeroși credincioși venind de la primele ore ale dimineții să se roage, să își mărturisească credința și să asculte cuvântul de învățătură al ÎPS Teofan.

Mănăstirea Popăuți din municipiul Botoșani și-a sărbătorit miercuri, 6 decembrie 2023, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Sfânta Liturghie, săvârșită în cinstea sfântului ierarh, a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, un apropiat al obștei mănăstirești de aici și nelipsit de la această sărbătoare în ultimii ani.

Ca de obicei, biserica nu a fost scăldată de lumina puternică a candelabrelor, așa cum întâlnești în multe alte biserici, ci doar de lumina palidă a lumânărilor, o lumină firavă și mângâietoare, aducătoare de pace și liniște interioară.

În cuvântul său de învățătură, ÎPS Teofan a predicat celor prezenți despre pacea lui Dumnezeu, care nu este totuna cu pacea lumii.

”În cuvântul de astăzi, Sfântul Apostol Pavel ne vorbește despre Dumnezeul păcii, iar cuvântul ”Nicolae”, tradus în limba noastră, înseamnă ”pacea poporului”. Pacea poporului nu este pacea pe care o cunoaște lumea, ci izvorăște din Dumnezeul păcii: Pacea Mea o dau vouă, spune Domnul Hristos, nu precum lumea vă dă vouă, ci pacea Mea dau vouă, arătând prin aceasta că omul lui Dumnezeu precum a fost Sfântul Nicolae, un Om al păcii, izvorăște din Dumnezeul Păcii. Iar pacea cea adevărată este legată de Taina Răstignirii, Taina Crucii, Taina Golgotei, taina purtării de cruce pentru fiecare, căci cuvântul Pacea Mea am dat vouă îl rostește Domnul Hristos cu puțin timp înainte de pătimirea sa cea de bunăvoie, iar Sfântul Apostol Pavel când vorbește despre Dumnezeul Păcii, imediat spune care prin sângele unui testament veșnic a sculat pe Mai Marele Păstorilor din morți, pe Isus Hristos”, a arătat  ÎPS Teofan.

”Pacea cea adevărată, pe care Sfântul ierarh Nicolae a dobândit-o în inima Sa, este o pace legată de Adevăr, iar adevărul, izvor al păcii este adevărul de credință, pe care Sfântul ierarh Nicolae l-a mărturisit la Sinodul Întâi Ecumenic de la Niceea, care a arătat că Isus Hristos este Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, Lumină din Lumină, de o ființă cu Dumnezeu Tatăl și cu Dumnezeu, Duhul Sfânt, cum aveau să mărturisească mai târziu dumnezeieștii părinți. Pacea cea adevărată este legată, așadar, de adevărul de credință, dar și de adevărata viețuire, pe care Sfântul ierarh Nicolae, prin rugăciune, prin smerenie, prin milostenie adâncă, a cunoscut-o prin harul lui Dumnezeu, care aduce pacea poporului și pacea inimii”, a continuat ÎPS Teofan.

”Omul adevărat nu este tulburat de tot ceea ce se întâmplă în jurul său, toate rămân la periferia vieții sale, pentru că el are izvor al păcii sale, izvorât din Dumnezeul Păcii. Cuvântul Domnului din Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Luca ne vorbește despre taina fericirilor, și anume taina smereniei, taina blândeții, taina inimii celei curate, taina lucrului celui de pace, taina milostivirii și taina răbdării în fața încercărilor la care suntem supuși în această lume. Prin mijlocirea acestor cuvinte înțelegem și Taina cea Mare a vieții Sfântului ierarh Nicolae”, a subliniat ÎPS Teofan, în cuvântul său de învățătură.

ÎPS Teofan l-a descris pe Sfântul ierarh Nicolae ca fiind ”Mare ierarh al bisericii din veacul patru, om milostiv, iubitor de săraci, chip al blândeții, cunoscător al adevărului lucrurilor, bucurie pentru oameni”.

În cuvântul său, pomenit astăzi, arată ÎPS Teofan, ”Sfântul Pavel, în Epistola către evrei, amintește că Îl rugăm pe Dumnezeul Păcii să ne dăruiască trei lucruri: să ne învrednicească spre tot lucrul bun, să facem Voia Lui și să lucreze El întru noi, prin Isus Hristos. Noi oamenii ne bizuim foarte mult pe noi înșine, pe știința noastră, pe pregătirea noastră, pe credința pe care credem că o avem, pe calitățile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Toate acestea sunt bune dacă sunt așezate la Picioarele Crucii, adică nădejdea nefiindu-ne în acestea, ci în Dumnezeu cel Viu. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că nu noi lucrăm cele bune, ci să tindem să Îl avem pe Dumnezeu în noi, ca El să lucreze în noi prin Isus Hristos”.

”Sfântul ierarh Nicolae s-a străduit să împlinească acest lucru, și anume, el să se retragă ca Dumnezeu să crească întrânsul, el să fie doar un vas care primește puterea lui Dumnezeu. Omul este chemat să dobândească gândul lui Hristos, adică să vedem lumea, să ne vedem pe noi, iar ceea ce ni se întâmplă nouă, nu prin ochii noștri, nu prin gândirea noastră, pentru că acestea pot să ne ducă pe căi care nu sunt adevărate, ci tot ceea ce ni se întâmplă și se întâmplă lumii să fie văzut prin ochii Domnului Hristos, prin cuvintele Scripturii, ascultând cuvântul Maicii Domnului de la Nunta din Cana Galilei: faceți ce Vă va spune El!, arătând cu mâna spre Domnul Isus Hristos”, a mai arătat în cuvântul său, ÎPS Teofan.

”Să Îl rugăm pe Dumnezeu, deci, să se sălășluiască întru noi, prin Duhul cel Sfânt, ca să nu încercăm să lucrăm noi, cu puterile noastre, ci să lucreze El întru noi, prin aceasta apropiindu-ne întrucâtva de Taina Sfântului ierarh Nicolae, care prin rugăciune multă, prin mărturisire curajoasă a ajuns la cunoașterea Adevărului lucrurilor, spre care să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne îndreptăm și pe noi, ca El, Dumnezeul Păcii să ne învrednicească spre tot lucrul bun, să facem Voia Lui și să lucreze El întru noi prin Isus Hristos, cele plăcute Lui și astăzi, și mâine și în vecii vecilor”, a îndemnat ÎPS Teofan pe credincioși.

Biserica ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cunoscut în rândul celor mici drept „Moș Nicolae”. Sfântul Nicolae este socotit ocrotitor al copiilor și elevilor, apreciat ca păstor blând și darnic, oferit exemplu de mărturisire a credinței și pildă ierarhilor din toate vremurile, potrivit crestinortodox.ro

Sfântul Nicolae este dovada vie că darurile primite de la Dumnezeu se înmulțesc când sunt împărțite cu săracii, pentru a cultiva iubirea milostivă și comuniunea fraternă, comunitatea solidară și darnică.

Viața Sfântului Nicolae invită an de an la reflecție și smerenie, arătând că virtuțile creștine se dobândesc altfel decât bunurile lumii acesteia. 

 











       

                                                           

 

Spune-ne opinia ta