Sfântul Iacob Mărturisitorul – Calendar creștin ortodox: 21 martie

Sfântul Iacob Mărturisitorul a avut o viață despre care se cunosc puține lucruri. Ceea ce știm însă sigur este curajul său mărturisitor.

El a trăit în perioada în care Biserica Răsăriteană se confrunta cu iconoclasmul – o erezie care refuza cinstirea sfintelor icoane.

Cei care o susțineau, controlau poziții cheie în structura imperială bizantină. EI se foloseau de influența și puterea aceasta atunci când încercau să elimine orice rezistență din partea ortodocșilor.

 

Sfântul Iacob a intrat de tânăr în mânăstire și a fost ucenic al marelui sfânt și teolog Teodor Studitul.

Sfântul Teodor folosește în scrierile sale cuvinte de laudă pentru curajul și iscusința luptelor lui Iacob împotriva celor ce necinsteau icoanele.

De asemenea, Sfântul Teodor Studitul îl numără pe Iacob între mărturisitorii acelor vremuri.

Sfântul Iacob Mărturisitorul a fost mai întâi episcop al cetății tracice Anchialos în perioada patriarhului Tarasie al Constantinopolului.

Fiind iubitor de liniște și viață în rugăciune, a părăsit slujirea episcopală și a mers în Bitinia pe muntele Olimp. Mutarea aceasta poate fi motivată și de presiunile pe care ereticii le făceau împotriva sa.

A ajuns la 120 de ani

Ajuns în singurătatea pustiei a dus o viață aspră și austeră sporind duhovnicește. A ajuns astfel să fie cunoscut ca părinte duhovnicesc și să fie căutat de multă lume. Acela a fost momentul în care a înțeles să dea mărturia cea bună cu privire la ortodoxia cinstirii sfintelor icoane.

Alte informații despre Sfântul Iacob mai aflăm din viețile altor doi sfinți, anume Petru de Atroa și Antonie cel tânăr. Acestora Iacob le-a fost prieten și părinte duhovnicesc.

De la biograful Sfântului Antonie cel Tânăr aflăm că Sfântul Iacob avea darul facerii de minuni și că a trecut la Domnul la o vârstă foarte înaintată, la 120 de ani.

Procopia, soția împăratului bizantin Mihail I, avea o evlavie deosebită la Sfântul Iacob. Ea a dorit ca moaștele sale să fie aduse în mânăstirea la care mergea aceasta în Constantinopol.

Însă, prin mijlocirea Sfântului Antonie cel Tânăr, sfintele moaște ale lui Iacob au fost depuse în mănăstirea numită a Eunucilor din Bitinia.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Studentele care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acuzațiilor aduse lui Alexandru Toader „pot cere îndrumare” pentru a reveni la studii!

astăzi, 13:23

„Studenții care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acestei situației vor putea solicita informații și îndrumare cu privire la posibilitățile de revenire la ...

Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!

astăzi, 12:29

Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...