Sfântul Gheorghe Pelerinul s-a născut în anul 1846, în Șugag (astăzi în județul Alba), din părinți binecredincioși, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul habsburgic. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu o tânără credincioasă, Pelaghia, cu care a avut cinci copii. După ce a trăit 14 ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviințarea soţiei sale, a hotărât să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulți consăteni. Luând cu el Evanghelia și Psaltirea, a mers pe jos până la Constanța, apoi cu vaporul până în Ţara Sfântă. A rămas acolo 40 de zile, mergând de trei ori pe zi la Sfântul Mormânt. A mers în pelerinaj și la Sfântul Munte Athos, apoi s-a întors în satul său. În anul 1895, fericitul Gheorghe a trecut Carpații și s-a așezat la Piatra Neamț, unde a primit o cămăruță în turnul clopotniță al Bisericii „Sfântul Ioan” Domnesc, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Prin harul lui Dumnezeu, şi-a cunoscut ziua morții de mai înainte, arătând-o prin cuvintele: „o să mor când s-or tulbura popoarele și, la moartea mea, va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară”.
Aceste cuvinte s-au adeverit când, în anul 1916, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ţara noastră intra în Primul Război Mondial. Sfântul Gheorghe Pelerinul a viețuit în smerenie, rugăciune şi nevoinţe, fiind propovăduitor prin viață și cuvânt al Evangheliei Domnului Iisus Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu mare har, prin care a săvârșit minuni și vindecări, atât în vremea vieții pământești, cât și după trecerea sa la Domnul.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Miron Preotul (†250). Acesta a trăit în Grecia pe vremea împăratului roman Decius (249-251), pe când cârmuitor al ţinutului aceluia era Antipatros, aprig prigonitor al creştinilor. Sfântul Miron era de neam bun, cu dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Într-un an, de ziua praznicului Naşterii Domnului, cârmuitorul Antipatros a intrat în biserica unde slujea Sfântul Miron ca să-i prindă pe creştinii adunaţi acolo şi să-i dea la chinuri. Fără să se înspăimânte de vederea în biserică a dregătorului, Sfântul Miron l-a certat atunci pe cârmuitor. Prigonitorul, mâniindu-se, a poruncit ca preotul să fie legat de soldaţi şi dus la locul de tortură a creştinilor.
Acolo, l-au spânzurat pe lemnul de osândă şi i-au strujit tot trupul cu piepteni de fier, arzându-i apoi rănile cu cărbuni aprinşi. L-au silit apoi să treacă prin văpaia focului, dar Sfântul Miron, cu harul lui Hristos a rămas nevătămat. În momentul în care a trecut prin foc s-au văzut îngeri care-l înconjurau, iar focul se prefăcea în rouă. După toate acestea, Sfântul Miron a fost dus în Cizic, unde i s-a tăiat capul, intrând astfel întru bucuria Domnului.