Semnificatia Deniilor din Saptamana Patimilor

Deniile se savarsesc incepand cu seara Floriilor, pana in Vinerea Mare, cand se canta Prohodul Domnului. Cuvantul "denie" vine de la slavonescul "vdenie" si inseamna priveghere sau slujba nocturna. In Transilvania, intalnim cuvantul "straste" pentru denii. Acest termen are semnificatia de "patima". Expresia "a merge in strasti" insemna "a merge la denii".

Deniile se savarsesc numai in doua saptamani din timpul unui an bisericesc si anume: in saptamana a cincea si a saptea din Postul Sfintelor Pasti. S-a pastrat denumirea de Denie pentru Utreniile din Saptamana Patimilor, pentru ca ele se savarsesc seara, potrivit troparului: "Iata, Mirele vine in miezul noptii...".

Chiar daca Denia este o Priveghere, ea difera de ceea ce Tipicul indica prin Priveghere. Denia este doar Utrenia simpla a zilelor de rand, in vreme ce Privegherea presupunea Utrenia unita cu Vecernia si Litia. Dar si ca Utrenie simpla, Denia nu se aseamana cu Utrenia din zilele de rand, pentru ca ea cuprinde cantari si rugaciuni specifice doar perioadei Sfintelor Pasti (troparul "Iata, Mirele vine...", luminanda "Camara Ta, Mantuitorule", troparul "Cand slaviti ucenici...").

Specificul Saptamanii Patimilor - slujbe si randuieli

Luni, marti si miercuri se oficiaza Liturghia darurilor mai inainte sfintite. In Joia Mare se oficiaza Liturghia Sfantului Vasile Cel Mare unita cu Vecernia. Joia Patimilor este ziua in care, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie, se mai scoate inca un agnet, care se sfinteste odata cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Sunt asezate pe acelasi disc si impreuna sunt aduse pe Sfanta Masa la Vohodul mare. Al doilea Agnet este pastrat pana in Martea Luminata cand este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce a fost sfaramat, este pus intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Din acest Agnet, preotul impartaseste in cursul intregului an, pe cei care din motive bine intemeiate nu pot ajunge la biserica. Tot din acest Agnet sunt impartasiti si pruncii nou botezati.

In unele manastiri, in Joia Patimilor are loc ritualul spalarii picioarelor, care aminteste de gestul de smerenie facut de Hristos inainte de Cina cea de Taina - spala picioarele ucenicilor. In manastiri, staretul este cel care spala picioarele monahilor.

Vinerea Mare este o zi aliturgica, nu se savarseste Sfanta Liturghie. In dimineata acestei zile, se scoate Epitaful din Sfantul Altar si se asaza pe o masa  in mijlocul bisericii. Aceasta Masa are in fata Sfanta Cruce scoasa din Joia Mare. Seara se oficiaza slujba Prohodului Domnului, in timpul careia se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf (o panza care reprezinta scena punerii in mormant a Mantuitorului). Dupa aceasta procesiune, preotii vor aseza Epitaful pe Sfanta Masa din Altar, unde va ramane pana in miercurea din ajunul Inaltarii Domnului.

Semnificatia Deniilor din Saptamana Patimilor

Luni, in Saptamana Sfintelor Patimiri, Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vandut de fratii sai in Egipt. El este o preinchipuire a lui Hristos, vandut de Iuda.

Tot in timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta realizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. Miercuri este ziua in care Iuda L-a vandut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginti.

Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului.

Specific deniei de joi seara sunt citirea celor 12 Evanghelii si scoaterea solemna a Sfintei Cruci in naosul bisericii. Exista obiceiul ca atunci cand preotul citeste din Sfintele Evanghelii, credinciosii sa aprinda lumanari si sa se aseze in genunchi.

In Vinerea Mare se face pomenirea sfintelor, infricosatoarelor si mantuitoarelor Patimi ale Mantuitorului si marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul.

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricaciune pe cei din veac adormiti.

Sambata seara, incepe slujba Invierii. Ajunsi in ziua Sfintei Invieri, Biserica ne cere:

"In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".

crestinortodox.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Schimbări în Legea învățământului pentru unii elevi: „Trebuie să fim mai serioși!”

astăzi, 16:50

Cu o deosebire: cine nu învață în timpul liceului Matematica intensiv, va da o probă mai simplă, un test scris care să le verifice noțiunile de bază. Profesoara de Matematică De...

PNL Botoșani, Valeriu Iftime: „Fiecare vot contează, dragi botoșăneni!” (Video)

astăzi, 16:02

„ Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim , alături de un lider care chiar știe ce înseamnă progresul și care, mai presus de toate, pune cetățeanul pe ...

Tineri din Botoșani, arestați după ce noaptea trecută au lovit grav un bărbat! (foto)

astăzi, 15:31

Din cercetări a reieșit faptul că aceștia, în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 2024, în timp ce se aflau în scara unui imobil, din municipiul Botoșani, împreună cu victima...