Seară muzicală dedicată Mădălinei Manole în Parcul Mihai Eminescu

Şlagărele de altadată lansate de Dan Spătaru, Ştefan Hruşcă, Mihai Constantinescu, Mihaela Runceanu, Laura Stoica, Mihaela Mihai, Anastasia Lazariuc, Gil Dobrică, Angela Similea, Mirabela Dauer sau Gabriel Dorobanţu vor fi cântate, duminică, 8 august de copiii din grupul "Cheia Sol" într-un program muzical conceput special pentru o seară estivală de amintiri şi nostalgii muzicale.

Emoţia va fi punctul forte al serii pentru că membrii grupului "Cheia Sol" vor da glas cu inocenţa specifică lor, celor mai frumoase melodii care v-au alinat copilăria şi tinereţea: "O lume minunată", "Unde dragoste nu e, nimic nu e", "Drumurile noastre", "Deschideţi poarta soarelui", "Un albastru infinit", "Hai vino iar în gara noastră mică", "Dacă pleci", "Te aştept să vii", "Un actor grăbit", sau "De-ar fi să vii" sunt cântece care cu siguranţă vor aduce lumină în sufletele celor care vor participa la spectacol, indiferent de vârstă.

Seara Muzicii Româneşti de altădată va fi închinată de micii artişti unuia dintre Idolii anilor’ 90 plecat prea devreme dintre noi. Copiii vor cînta, pe lângă şlagărele deja menţionate, şi piese din repertoriul Mădălinei Manole, încercând astfel să aducă o frumoasă amintire îndrăgitei artiste. "Te-am vazut, mi-ai placut", "Ei şi ce", "Stai lîngă mine mamă" sau "Da, te iubesc" sunt o parte din şlagărele la care publicul va fi invitat să cânte odată cu micii cântăreţi.

Spectacolul va fi unul interactiv astfel încât cei din public vor fi supuşi unor mici ghicitori muzicale de către copiii care le vor ilustra apoi cântând.

Vă aşteptăm, duminică, 8 august, de la ora 17.00, timp de 3 ore la o seară estivală în acordurile muzicale... de altădată! Întâlnirea va emoţiona, va bucura şi va fascina deopotrivă. Vă aşteptăm în număr cît mai mare!

Asociaţia Cheia Sol Botoşani 



 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mașină blocată în trafic de polițiștii botoșăneni pentru prinderea unui individ urmărit internațional!

astăzi, 16:51

Joi, 23 iulie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 41 de ani, din județul Neamț, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu în...

Drona potrivită și accesoriile care îți transformă complet experiența de zbor

astăzi, 16:39

Dacă vrei să filmezi sau să fotografiezi cu drona la o calitate superioară, diferența nu o face doar modelul ales, ci câteva lucruri pe care le poți controla chiar dinainte de primul zbor....

I-a luat foc mașina în mers în apropiere de Brehuiești, șoferul și ceilalți pasageri au coborât de urgență! (Foto)

astăzi, 14:48

Un autoturism a luat foc, în urmă cu puțin timp, în timp ce se deplasa pe Drumul European 58, în apropierea localității Brehuiești. Conducătorul auto a observat că ieșea f...