Dragostea este veșnică, și ea este veșnică atunci când iubesc amândoi. Da, aceasta este știința științelor, cel mai important efort al omului de a deveni mai bun.

Dragostea acoperă totul, toate neajunsurile.  Aici nu este vorba de sentiment - sentimentul trece întotdeauna, este vremelnic,  nestatornic, pe când dragostea este veșnică, și ea este veșnică atunci când iubesc amândoi. Da, aceasta este știința științelor, cel mai important efort al omului de a deveni mai bun: cultivarea permanentă a relației cu celălalt, nu lăsarea leneșă a lucrurilor în voia soartei, în urma căreia relația autentică se diluează în deșertăciunea rutinei, în spatele căreia, dacă nu ne venim în fire la timp, dragostea începe să se ascundă, iar în cele din urmă pleacă - aș spune eu, chiar adoarme. Dragostea este atunci când inimile bat în același tact - altfel gata, s-a terminat.

Dacă ai dragoste, vei avea și toate celelalte, deoarece cu omul pe care îl iubești cu adevărat te simți bine și liniștit în orice împrejurări.

Dragostea nu aduce suferințe; ea îi face pe oameni fericiți și recunoscători unul altuia pentru răbdarea și respectul dovedite în nevoința pe care o poartă, mână în mână, prin această viață. Cu adevărat, dragostea este nevoință, întrucât trebuie să fii totdeauna gata și să continui să iubești orice s-ar întâmpla.

Sentimentul nu poate fi prezent întotdeauna; el este trecător și, cu timpul, în împrejurări grele, piere pe atât de ușor pe cât de subit a apărut, lăsând în urmă un gust amar. Dimpotrivă, dragostea se călește în greutăți, întărește caracterele amândurora și îi ajută să croiască împreună o singură cale, pe care, pornind împreună, cei doi împreună și merg, doar înainte, pentru totdeauna.

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată : taina dragostei înainte și după căsătorie, Traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2012, via Doxologia)