"Ţara de Sus", o revistă pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale
Stiri Botosani Saturday, 19 May 2012 CulturăRevista aduce informaţii din domeniul folcloristic, dar arhivează şi o serie de evenimente care au avut loc pe meleagurile botoşănene sau la care au participat artişti şi scriitori din Botoşani. Cititorul interesat va parcurge materiale semnate de Margareta Mihalache, Steliana Băltuţă ("Destinul unei case de patrimoniu"), Liviu Şoptelea ("Paşi prin galerii"), Gellu Dorian ("Amintiri cu Lucian Valea"), Poezii de Petru Popa ş.a.
Ion Ilie, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, deschide acest număr cu un editorial intitulat "Consiliul Judeţean la sfârșit de mandat", pe care îl redăm integral:
"O dată la patru ani, conform legilor scrise ale democraţiei, au loc alegeri, începând de la cele locale până la cele prezidenţiale.
Sigur că aceste schimbări, de multe ori sunt așteptate de unii care sunt certaţi cu legea sau nu au darul muncii și care gândesc că venirea la putere a unor componenţi ai unui partid sau ai unei coaliţii favorabile lui (ca individ) i-ar aduce avantaje.
Viaţa - și mai ales cursul actual al vieţii de după revoluţie - a demonstrat că lucrurile nu stau chiar așa. După ani de experienţe în acest domeniu electoral, începe să se cearnă tagma "fripturiștilor" și "oportuniștilor" apăruţi după revoluţie.
Încep să fie înlăturaţi oamenii fără educaţie și caracter și să-și facă loc (este adevărat, foarte încet) valoarea, competenţa și profesionalismul, acolo unde cei care diriguiesc destinele unei comunităţi, instituţii etc. sunt ei înșiși niște persoane integre și bine pregătite profesional.
Experienţa de viaţă m-a învăţat să nu fiu nici naiv, nici oportunist. Ani de-a rândul am demonstrat verticalitatea mea, pornind de la cea politică (nu întotdeauna a meritat) până la cea profesională și nici nu am niciun fel de amnezie în ce privește ceea ce s-a petrecut în ultimii ani.
Revenind la ideea acestui articol aș dori acum, la sfârșitul unui mandat al Consiliului Judeţean Botoșani actual, să prezint câteva păreri personale, ca un "remember" al muncii în comun, la bază stând un respect bazat pe profesionalism în ceea ce a însemnat îndeplinirea obiectivelor în obţinerea rezultatelor de propulsare a judeţului pe plan naţional și internaţional. Asta pe de o parte, în ceea ce înseamnă specificul instituţiei pe care o manageriez, iar pe de cealaltă parte, a relaţiilor interumane, am simţit întotdeauna aprecierea și respectul conducerii judeţului și a întregului consiliu, chiar dacă eu, din punct de vedere politic, făceam parte din opoziţie… Iată deci, că acolo unde raţiunea și conștiinţa oamenilor sunt mai presus decât interesele politice sau de altă natură, munca și profesionalismul unei persoane sau ale unei instituţii au fost apreciate.
Această constantă, ce ţine de experienţa mea în domeniul cultural, de tradiţie, mă face, ca la sfârșit de mandat al domniilor voastre, să vă mulţumesc pentru modul în care aţi sprijinit instituţiile de cultură, pentru înţelegerea pe care aţi avut-o pentru actul cultural și pentru faptul că nu aţi uitat că Botoșanii este acel "pământ zămislitor de genii" și de valori ale știinţei și culturii românești.
Vă doresc, și de aici înainte, să aveţi parte de sănătate, noroc și succes în îndeplinirea aspiraţiilor din viitorul apropiat".
CITESTE AICI REVISTA TARA DE SUS!
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Leo Grozavu, după 1-1 cu CFR Cluj: ”Nu aș vrea să fiu arogant, dar am fost mai buni!”
Meriton Kirenica a deschis scorul pentru ardeleni rapid (minutul 10), însă moldovenii au avut forța să egaleze pe final prin Enzo Lopez (minutul 85). ”Cred că puteam să obținem ma...
FC Botoșani - CFR Cluj 1-1. Cu Leo Grozavu pe bancă, botoșănenii scot un punct și impresionează în jocul cu „feroviarii”!
FC Botoșani a „smuls” un punct pe final, punându-i o nouă piedică CFR-ului, 1-1. „Feroviarii” n-au excelat în Moldova și irosesc puncte importante în lupt...
O nouă căsuță ridicată de o asociație din Botoșani oferă noi speranțe pentru persoanele aflate în dificultate!
După o săptămână de muncă dedicată amplasării acestei casute, în săptămâna următoare va fi amenajat interiorul, astfel încât să poată fi oferit un cămin pent...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.31 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici