Pelerinul: Binecuvântați, Părinte.
Părintele: Domnul să te binecuvânteze, fiul meu. Ești singur?
Pelerinul: Din păcate, sunt singur. Oamenii m-au părăsit.
Părintele: Te-au părăsit sau i-ai părăsit? Îți pare rău că ești singur?
Pelerinul: Da, sunt singur și îmi pare rău de aceasta. Însă jur, nu sunt eu de vină. Eu îi iubesc pe oameni, pe toți oamenii, chiar și pe cei străini, sunt pregătit să mă jertfesc pentru omenire, însă nu pot să iubesc un om anume. De îndată ce se așează cineva lângă mine, mă tulbur. Mă deranjează ceea ce spune, ceea ce face și nu îl suport. Sfârșesc prin a face companie doar cu mine însumi. Am intenții bune, crede-mă, Părinte, dar nu pot să îi suport; aceasta este nefericirea mea.
Părintele: Fiule, se vede că ești un om bun și este evident că suferi. Spune tot, pentru a te despovăra. Iisus, care te aude, te va milui și îți va da bucuria vieții. Doar să spui adevărul, căci omul se primejduiește mult din cauza propriilor lui minciuni. Și, un sfat înainte să începi: nu te iubi exagerat pe tine însuți și să nu vrei să te îndreptățești întotdeauna.
Pelerinul: Sunt bun, Părinte. Iubesc întreaga umanitate. Vreau să mă jertfesc pentru toți. Visez la o societate fericită și să fiu eu cauza acestei fericiri. Însă celălalt, omul concret pe care îl întâlnesc pe drumul vieții mele, îmi năruiește toate aceste vise. Am vrut să mă căsătoresc; nu am făcut acest pas și trăiesc singur. Mi-a fost frică că nu voi găsi o femeie cu care să mă potrivesc. Am vrut să am mulți prieteni, însă nu am și trăiesc singur. Pe drum, venind la mănăstire, mă rugam și ceream: Vino, Tu, Cel singur la cel singur! Vorbeam de unul singur. Oare se va milostivi de mine Dumnezeu? Ți-am spus tot adevărul: iubesc omenirea, dar nu pot să îl iubesc pe aproapele.
Părintele: Fiule, ești sincer, dar faci o greșeală, fără să știi. Nu iubești pe nimeni, cu o excepție: te iubești pe tine însuți. Ai spus: Vino, Tu, Cel singur, la cel singur! Aceasta, fiule, o spunea un sfânt către Iisus. Însă Iisus vine luând chipul unui om de lângă noi și mai ales chipul unui om care se află în necaz. Tu, cel laș, care nu suporți pe nimeni, nu ai dreptul să-L chemi pe Cel singur ca să te viziteze. Dacă vei accepta omul de lângă tine, atunci te va vizita Singurul pe care L-ai chemat. Celălalt, chiar și când ne deranjează, este mijlocul mântuirii noastre. Iisus a învățat această iubire, iubire care nu cere nimic în schimb. Ceea ce ai spus, că iubești omenirea, dar nu poți să iubești omul concret, e egoism ascuns, iubire de sine, care te lipsește de raiul care e celălalt.
Să-ți aduci aminte întotdeauna adevărul pe care pustiul l-a arătat: Nu se poate omul mântui altfel decât prin aproapele lui.
(Extras din "Responsabili pentru toate", arhim. Nectarie Antonopoulos,(trad. de pr. dr. Staicu Ciprian-Ioan) Edit. Egumenița, 2010)
