"Ilegitim", filmul produs de botoşăneanca Anamaria Antoci, primit cu aplauze la premiera mondială de la Berlin!

Lungmetrajul independent "Ilegitim", în regia lui Adrian Sitaru, a fost primit cu aplauze prelungite, sâmbătă seara, la premiera mondială din cadrul celei de-a 66-a ediţii a Berlinalei.

Chemată pe scena sălii de la Zoo-Palast, la finalul proiecţiei, după ce s-a tras tras cortina, echipa "Ilegitim"- Adrian Sitaru, Ana-Maria Antoci, producătorul filmului, Alina Grigore, Robi Urs, Bogdan Albulescu, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu şi Adrian Iacov - a dialogat cu spectatorii, aceştia fiind interesaţi inclusiv de bugetul producţiei.

Adrian Sitaru a mărturisit că nu ştie ce să spună la întrebarea unei spectatoare care dorea să-i cunoască părerea despre modul în care va fi primit "Ilegitim" în România. "Daţi-mi un e-mail mai târziu. Sincer, nu ştiu!", a glumit regizorul, aplaudat din nou la scenă deschisă. "A fost foarte bine. Nu-mi dau seama. S-a aplaudat la final, ceea ce e bine. Cred în reacţia oamenilor. Să vedem ce va scrie critica despre specialitate", a declarat Sitaru pentru AGERPRES.

Criticul de film şi traducătorul Irina Margareta Nistor a declarat că filmul are mai mult umor decât se aştepta. "A fost o surpriză extrem de intensă şi e cu totul altceva decât ne-am putea imagina de la distanţă, aşa că încercaţi să nu veniţi cu idei preconcepute", a spus Nistor.

Ea a elogiat "titlul foarte bine ales", jocul "remarcabil" al actorilor, "formidabili fiecare în parte", ca şi modul "foarte uman, de la un capăt la altul", al filmului, care propune "un cu totul alt fel de cinema" şi nu în ultimul rând "reacţiile din sală, foarte puternice", care veneau nu neapărat de la românii prezenţi la Zoo-Palast.

Despre modul în care va fi primit în România, criticul a spus că "depinde foarte tare de modul cum o să-l lanseze". "Aş schimba afişul, pentru că e înşelător şi o mare parte din public n-o să meargă să-l vadă. O să li se pară un incest mersul la cinema", a mai spus Irina Margareta Nistor.

Cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului, cu un buget de aproximativ 57.000 de euro, spune povestea unei familii unite la început, formată din patru fraţi şi un tată, mama decedată cu doi ani în urmă. La aflarea informaţiei că tatăl a turnat în regimul Ceauşescu femei care doreau să facă avort, unul dintre fii îşi ia părintele la întrebări, în final acesta fiind acuzat de întreaga familie. Tatăl se apără spunând că el crede în viaţă şi este împotriva avortului şi, dacă nu ar fi fost, fraţii gemeni n-ar fi acum în viaţă şi în poziţia de a-l acuza. Tatăl părăseşte casa definitiv, familia începe să se destrame, iar problemele de abia acum încep.

"Ilegitim" a fost selectat între cele 44 de producţii din cadrul secţiunii necompetiţionale Forum, dedicată documentarelor şi filmelor experimentale regizate de cineaşti tineri, care prezintă anual o selecţie de filme care pun accent pe avangardă, experiment, eseu sau reportaj politic sau pe descoperirea unor cinematografii încă necunoscute.

Sursa: AGERPRES
Citeste si Film produs de o botoşăneancă, selectat pentru Festivalul de la Berlin!



(sursa foto: Facebook Ilegitim / Illegitimate)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 15 august: Adormirea Maicii Domnului

astăzi, 08:00

Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe păm...

Două fete rănite grav după un accident cu trotineta electrică, a intervenit un echipaj al Ambulanței de la Botoșani care trecea prin Plugari!

Friday, 14 August 2026

Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, aflat în tranzit prin localitatea Plugari, județul Iași, a intervenit imediat după observarea a două adolescente, în v&aci...

Poliția în alertă: O botoșăneancă a dispărut de acasă, de 8 zile familia nu mai știe nimic de ea!

Friday, 14 August 2026

Dacă ați văzut-o sau știți ceva despre ea, anunțați urgent cea mai apropiată unitate de Poliție sau sunați la 112. Albinet Meghie s-a născut în Botoșani, pe 22 noiembrie 1993. Are...