Articolul lui George Enescu, intitulat "Câteva cuvinte despre muncă", apare în volumul alcătuit de compozitoarea ÅŸi muzicologul Laura Manolache, "George Enescu. Interviuri acordate presei româneÅŸti, 2 vol. (1988, 1991 – Premiul UCMR 1988, ediÅ£ia a II-a, 2005)", scrie ziarulmetropolis.ro.
Volumul Laurei Manolache reuneÅŸte interviurile acordate de George Enescu reprezentanÅ£ilor presei româneÅŸti (cea apărută în România – în limbile română, maghiară, germană ÅŸi franceză – ÅŸi cea de limbă română din străinătate) ÅŸi parcurge, prin cele 157 de texte cuprinse, perioada dintre debutul artistic al muzicianului (1898) ÅŸi momentul plecării sale definitive din Å£ară (1946).
În continuare, publicăm integral textul lui George Enescu din revista "Făt-Frumos".
George Enescu: "Câteva cuvinte despre muncă"
"Să scriu un articol?
Este ceva atâta de nou, atâta de straniu pentru mine, care mânuiesc cuvântul cu atâta neîndemânare, încât îmi vine să cer iertare cititorilor pentru îndrăzneala mea. Am speranÅ£a însă că aceÅŸti cititori – dacă se vor găsi persoane destul de răbdătoare pentru a-mi suporta proza – vor avea în consideraÅ£ie că e prima mea încercare de felul acesta (probabil ÅŸi ultima), că n-am făcut niciodată literatură etc.
Åži acum, după acest fastidios dar necesar preambul, încep: Nu voi vorbi aci despre muzică, deoarece muzica vorbeÅŸte ea singură despre dânsa, dar voi spune cultul meu pentru marele factor vital: munca… munca pacientă, zilnică, susÅ£inută în aÅŸa fel încât să nu mai fie o sforÅ£are, ci o plăcere utilă.
Dar ÅŸi chiar dacă n-ar fi utilă, nu e destul, oare, ca munca să-Å£i dea Å£ie, muncitorule, sentimentul că nu Å£i-ai pierdut timpul într-o faptă înjositoare sau care te duce la prăpastie? – ori că nu Å£i-ai pierdut timpul nefăcând nimic, ceea ce-Å£i aduce tâmpeală ÅŸi plictiseală?
Câte facultăţi preÅ£ioase nu se tocesc prin faptul că, din lipsă de voinţă, au rămas neîntrebuinÅ£ate? Este adevărat că, pentru a învăţa să munceÅŸti, trebuie la început mari sforţări de voinţă, însă treptat, treptat, munca devine o astfel de necesitate zilnică, încât nu numai că nu e nevoie de nici o sforÅ£are pentru a te pune, dis-de-dimineaţă, pe lucru, dar ÅŸi orice piedică survenind ÅŸi oprindu-te a-Å£i îndeplini această dulce datorie cotidiană îÅ£i este odioasă, lăsându-Å£i impresiunea că astăzi nu Å£i-ai câÅŸtigat odihna de diseară.
AÅŸtepÅ£i cu nerăbdare ziua de mâine spre a te despăgubi cu prisosinţă! Se întâmplă că piedicile, diferitele piedici morale ÅŸi materiale succedându-se des, să slăbească avântul tău spre muncă ÅŸi după câtva timp să te trezeÅŸti fără acel imbold constant care arde în sufletul tău.
PăzeÅŸte-te atunci ÅŸi înlătură cu orice preÅ£ acele piedici, închide-Å£i uÅŸa, nu-Å£i vedea decât amicii intimi ÅŸi acestora impune-le tăcerea ÅŸi respectul pentru munca ta, pentru timpul tău; reculege-te, adu-Å£i aminte de dulceaÅ£a nesfârÅŸită de a trăi ore ÅŸi ore scăldat în propria-Å£i activitate.
Se întâmplă iar, că la cei ce muncesc cu capul, inspiraÅ£ia seacă momentan, că se obosesc. E bine deci ca un intelectual să-ÅŸi caute o a doua ocupaÅ£ie, dacă e posibil mai puÅ£in abstractă. În cazul când, creierul fiind surmenat, medicul îÅ£i prescrie exerciÅ£ii, sport, nu e chestie oare tot de muncă, de o muncă armonioasă a trupului tău, în timp ce creionul se odihneÅŸte?
O a doua ocupaÅ£ie nu trebuie necesarmente să fie pur fizică. Lăsând la o parte oamenii excepÅ£ionali ca Michelangelo, Leonardo da Vinci, Wagner – aceste genii prodigioase cari cu aceeaÅŸi patimă îndeplineau lucruri atât de diferite ÅŸi le realizau pe deplin –, să cităm numai pe pictorul Ingres ÅŸi pe poetul Lenau, cari numai pentru a se distra ajunseseră să devie foarte apreciabili violoniÅŸti.
Dar acei a căror muncă principală este pur materială? Acelora nimic nu le va împrospăta puterile, ca citirea unor cărÅ£i înălţătoare, ca vizitele repetate în muzee, ca încercarea de a pătrunde în tainele dumnezeieÅŸti ale lui Beethoven, spre exemplu.
Să te odihneşti de muncă prin muncă.
Muncă liberă, ordonată ÅŸi armonioasă funcÅ£ionare a nobilelor facultăţi, întreÅ£inute mlădioase ÅŸi fecunde printr-un exerciÅ£iu continuu, liniÅŸtit izvor de fericire. Muncă scumpă, cel ce nu te cunoaÅŸte, se întreabă: "Pentru ce oare trăiesc?" ÅŸi, vai, are dreptate.
ÎncercaÅ£i, voi acei cari n-aÅ£i gustat adevărata dulceaţă a muncii, voi cari aveÅ£i superstiÅ£iunea că munca e o povară inventată pentru a-ÅŸi plăti dreptul de a vieÅ£ui pe bietul nostru pământ; încercaÅ£i să munciÅ£i pentru ÅŸi numai pentru plăcerea de a vă concentra forÅ£ele într-o direcÅ£iune anumită, de a le echilibra bine în folosul bunului ÅŸi naturalului rezultat, de a vă ameliora progresiv pentru ca acest rezultat să devie din ce în ce mai bogat, mai bun, mai frumos… ÅŸi atunci, pe lângă satisfacÅ£iunea ce veÅ£i simÅ£i de a fi putut ajunge să-l obÅ£ineÅ£i, veÅ£i avea ÅŸi buna surprindere să constataÅ£i, la fraÅ£ii voÅŸtri oameni, aprobare ÅŸi câteodată admiraÅ£ie, în orice caz deferentă ÅŸi respect".
Publicat în Făt-Frumos, BucureÅŸti, l, nr. l, l septembrie 1915, pag. 3-4. Cu fotografie la pag. 3 ÅŸi autograf la pag. 4.
