"Calea Sfinților", impresionantă procesiune cu sute de credincioși, la hramul Bisericii Vovidenia! FOTO

Impresionantă procesiune, joi seara, pe străzile din jurul Bisericii Vovidenia, în parohia care și-a cinstit pe 21 noiembrie hramul, "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului".

Sute de credincioși, alături de un sobor de preoți în frunte cu pr. paroh Partenie Apostoaie, au urmat "Calea Sfinților", o procesiune în jurul Bisericii Vovidenia, cu racla cuprinzand moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfintei Mucenițe Paraschevi și ale Sfântului Cuvios Antonie cel Mare.

Este al doilea an în care Biserica Vovidenia cheamă credincioșii să parcurgă scurtul pelerinaj "Calea Sfinților", după ce anul trecut, pe același traseu au fost purtate moaștele Sfântului Andrei.

Racla cu Sfinte Moaște a urmat traseul Biserica Vovidenia – str. Mihail Kogalniceanu – Bulevardul Mihai Eminescu – str. Nicolae Iorga – str. Cuza Voda – str. Transilvaniei – Biserica Vovidenia.







Credincioșii, cu lumânări aprinse în mâini, au rostit rugăciuni, iar cântările bisericești și sunetul de clopot s-au auzit în cele aproximativ 30 de minute, cât a durat procesiunea "Calea Sfinților".

La revenirea în curtea Bisericii Vovidenia, credincioșii au continuat să se închine la Sfintele Moaște și au participat la Sfântul Maslu cu șapte preoți.

Vineri, 22 noiembrie, de la ora 8:00, se va oficia Sfanta Liturghie in cinstea Sfintilor Constantin, Elena, Paraschevi si Antonie, iar seara, de la ora 20.00, credincioșii sunt din nou așteptați la Taina Sfantului Maslu cu sapte preoti.

Racla cu Sfintele Moaște va rămâne la Biserica Vovidenia din Botoșani până sâmbătă dimineață, când va fi dusă la Iași, la Biserica din incinta Spitalului de Recuperare.





 Biserica Vovidenia se afla in municipiul Botosani, situata intre Casa de Cultura a Sindicatelor si Colegiul A.T.Laurian. Parohia este sub ocrotirea Sfantului Ioan Botezatorul si a Maicii Domnului (Intrarea in Biserica a Maicii Domnului).

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...

AJPIS Botoșani: Peste 20 de controale ale inspecției sociale în octombrie 2026, sancțiuni contravenționale de 20.000 lei!

astăzi, 15:06

În luna octombrie 2026, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani au desfășurat 21 de misiuni de control, evaluare și monitorizare. ...