Doream de mult timp să scriu acest mesaj ÅŸi iată că a sosit timpul. AÅŸ vrea să vă povestesc despre o minune a bunului părinte Arsenie Boca, un Sfânt curat, prin care Domnul s-a milostivit ÅŸi mi-a dat o a doua ÅŸansă la viaţă.

Totul s-a petrecut în noiembrie 2011, într-o cameră sterilă a unui spital specializat în oncologie. Povestea încercării la care am fost supusă începe în mai, 2010, când am fost diagnosticată cu o formă de cancer limfa­tic, la vârsta de 32 de ani.

Am început imediat curele cu citostatice, într-un spital din Italia. DeÅŸi doctorii au fost foarte buni ÅŸi sunt în continuare, deÅŸi tratamentul a ur­mat exact procedura stabilită, rezultatul a întârziat să apară. Astfel, după primele patru ÅŸedinÅ£e de chimiote­rapie, boala era în continuare prezentă ÅŸi s-a impus schimbarea tratamentului cu unul mult mai agresiv, cu doze mari. După încă 7 cicluri de chimiote­rapie, tomo­graful a detectat din nou activitate metabo­lică crescută în zona afectată ÅŸi din nou a fost schimbat tratamentul, cu unul mai puternic. Apoi cu unul ÅŸi mai puternic.

Pe scurt, am încercat toate liniile de terapie existente, dar boala nu ceda.

În final, am acceptat un tra­tament expe­ri­mental, cu un medicament nou apărut ÅŸi, în final, rezul­tatul a fost bun. Astfel, după un an ÅŸi jumătate de cure continue, soarele a răsărit din nou. Pentru a consolida acest tratament, doctorii mi-au propus să fac ÅŸi un trans­plant cu celule stem - propriile mele celule - ÅŸi am ac­cep­tat. Mi s-a spus că este un tratament care nu ar trebui să mă îngrijoreze, că doctorii ÅŸi spitalul au toată medi­caÅ£ia ÅŸi experienÅ£a necesare ca procedura să decurgă foar­te uÅŸor.

Până aici nu am spus nimic despre dispe­ra­rea, du­rerea, frica ÅŸi toate sentimen­tele pe care le-am încercat. Despre groaza cu care aÅŸteptam o nouă exa­minare tomografică ÅŸi disperarea cu care primeam un rezultat mai bun, dar nu suficient de bun. De rugă­ciunile pe care le adresam Domnului în permanenţă, sperând că mă va aju­ta, dacă nu pentru mine, pentru cei doi copii, amândoi mai mici de 3 ani, pe care îi lăsasem acasă.

Åži Dom­nul mă ajuta, îmi răspundea, îmi dădea puteri cât să pot trece de fiecare dată peste încercare. Åži tot El mi-a îndru­mat paÅŸii spre Sfântul Nectarie ÅŸi spre bunul părinte Arsenie Boca. Åži acum simt emoÅ£ia care mă cuprinde când mă gândesc la părintele Arsenie Boca ÅŸi la minunea pe care Dumne­zeu a făcut-o pentru mine, cu ajutorul lui.

La mijlocul lunii noiembrie 2011, m-am internat pen­tru a recurge la autotransplantul cu celule stem. Fu­se­sem informată despre procedură, care constă într-o primă fază de chimioterapie foarte puternică, pentru a în­vinge total sistemul imunitar, astfel încât, în a doua fază, de infuzare a celulelor stem, corpul să înceapă să îÅŸi revină. Trebuia să fie o activitate de rutină. Fusesem aÅŸezată într-o cameră sterilă, tot ceea ce foloseam într-o zi era aruncat sau trimis la sterilizare, nu aveam voie să folosesc nimic din exteriorul acelei camere. Dar lu­cru­rile sunt aÅŸa cum vrea Domnul, nu cum credem noi că sunt.
 
Chimioterapia făcută a fost pentru mine atât de agre­sivă, încât corpul meu a cedat, inima a început să bată tot mai încet, perfuziile cu antibiotice, calmante, antivirale, vitamine ÅŸi tot ceea ce îmi dădeau deveniseră un calvar, deoarece în loc să fie asimilate, corpul meu le stoca într-o formă unică, în stomac, de unde erau aruncate afară, într-o formă de lichid verde. La fiecare câteva ore, vomam acest lichid verde, în cantităţi foarte mari, fără să pot asimila mai nimic. Doctorii erau zâmbitori, dar feÅ£ele lor crispate îmi spuneau că lucrurile nu sunt pe dru­mul cel bun.

SoÅ£ul meu, care a acceptat să mă ve­gheze, încerca, la rândul lui, să îÅŸi ascundă teama, sub mas­ca unui optimism cald, dar eu simÅ£eam că, minut cu minut, viaÅ£a mă părăsea. Ajunsesem la capătul puterilor ÅŸi mă rugam neîncetat să nu fie acela sfârÅŸitul.

Åži a venit noaptea aceea unică, de 28 noiembrie. Nici nu ÅŸtiam ce zi este. Era seară, ÅŸi eu, sfârÅŸită de putere, zăceam întinsă. Pe scaunul de lângă patul meu am remarcat cu coada ochiului o siluetă albă, parcă făcută din lumină. Nu îi pu­team vedea faÅ£a, căci ivirea aceea era cu totul acope­rită de o mantie cu glugă. Citeam din Biblie, dar nu mă puteam concentra să mai citesc, ÅŸi privirea îmi fugea într-una în partea stângă a patului, unde erau scaunul ÅŸi silueta de lumină.

Deodată, în mintea mea a apărut un gând: "Bea apă sfinÅ£ită". Era un gând care îmi acapa­rase, parcă, toată mintea ÅŸi toată voinÅ£a. Era în mintea mea, dar eu ÅŸtiam cumva că lumina aceea, fiinÅ£a aceea specială, îmi spunea lucrul acesta, dar fără grai, ci exis­tând cumva în gândul meu. Mi-era teamă, mintea mea se opunea acestui îndemn, deoarece fusesem aver­tizată de doctori să nu ating nimic din afara camerei ste­rile, să nu mănânc sau să beau nimic (doar perfuziile erau accep­tate), cu atât mai mult ceva din afara spita­lului, dat fiind că sistemul meu imunitar nu mai exista.

Dar Domnul m-a luminat ÅŸi am decis că orice ar fi să fie, făptura de lumină a venit să îmi întindă o mână ÅŸi eu trebuie să cred cu adevărat că aceasta e calea mea. Am scos din sertarul unde aveam câteva obiecte personale, sticluÅ£a cu apă sfinÅ£ită, pe care o luasem cu mine de acasă. Cu mâinile tre­murânde, am pus câteva picături într-un pahar ÅŸi le-am băut. M-am rugat cu lacrimi în ochi să îmi fie mie înspre însănătoÅŸire, nu spre pedeapsă. M-am rugat cum nu cred să o mai fi făcut în viaÅ£a mea până atunci. După câteva ore, am pus din nou câteva picături ÅŸi am băut ÅŸi am făcut astfel toată noaptea aceea.

Din momentul în care am început să beau apă sfin­Å£ită, nu am mai vomat deloc. Unde până atunci chemam infirmierele de 3-4 ori pe noapte să mă ajute, în acea noapte nu a mai venit nimeni.

DimineaÅ£a zilei de 29 noiembrie m-a găsit slăbită, dar liniÅŸtită ÅŸi cu credinÅ£a că totul va fi bine. Abia aÅŸtep­tam să vină soÅ£ul meu să îi spun ce făcusem. El m-a ascultat în liniÅŸte ÅŸi când am terminat, mi-a spus că, fără să fi ÅŸtiut ceva ÅŸi fără să fi vorbit ceva noi doi, în acea seară de 28 s-a uitat la un film despre viaÅ£a ÅŸi minunile părintelui Arsenie Boca ÅŸi s-a minunat de tot ceea ce vedea. S-a rugat pentru mine ÅŸi rezultatul vi-l povestesc acum: bunul părinte Arsenie Boca, pentru că acum ÅŸtiu că el a fost făptura de lumină de lângă patul meu de spital, a venit ÅŸi m-a ridicat la viaţă, cu voia Domnului.

Din acea zi, încet-încet, zi după zi, am început să mă simt mai bine, ÅŸi după trei săptămâni am fost lăsată acasă. De atunci, dau mulÅ£umire Domnului în fiecare zi ÅŸi Sfântului Arsenie Boca, un Sfânt adevărat, cu suflet bun ÅŸi cald.

Aceasta a fost povestea mea, ÅŸi acum pot avea su­fletul împăcat, că am putut să spun ÅŸi altora despre ea. M-aÅŸ bucura dacă aÅ£i putea să o spuneÅ£i ÅŸi cititorilor dvs., deoarece este o poveste adevărată.

Domnul să fie alături de noi toţi şi să ne lumineze viaţa!


ALINA M., Formula AS

CITEȘTE ȘI: "Doi botoșăneni urmăriți internațional, aduși în țară din Cehia și Olanda!"