Cuviosul Gherasim Schimonahul Mai întâi s-a nevoit în Schitul Cozancea (Botoşani), unde s-a călugărit şi a făcut multă osteneală duhovnicească. Apoi, arzând cu duhul pentru fericita linişte, în anul 1899, a plecat împreună cu stareţul său, ieromonahul Silvestru, de la Cozancea la Schitul Tarniţa (Vrancea).

Ieromonahul Silvestru a rămas stareţ în noul schit, iar schimonahul Gherasim şi-a ales viaţa pustnicească, retrăgându-se în pădurile seculare din Măgura Odobeştilor. Acolo se nevoia singur pentru dragostea lui Hristos şi nu primea pe nimeni la bordeiul său. Toată săptămâna se ruga pe munte, iar cu mâinile sale lucra linguri, coşuri şi coveţi. Apoi le cobora în Schitul Tarniţa şi primea în schimb alimente – pesmeţi, cartofi şi sare.

CITEȘTE ȘI: "Constructorii din Botoșani, în vizorul controalelor. Ședință la ITM pentru infor..."

 

De la un timp, numele lui s-a făcut vestit şi au început să-l caute credincioşii la bordei, pentru sfat şi rugăciune. Atunci pustnicul Gherasim a părăsit Măgura Odobeştilor şi s-a mutat în Munţii Caşin, din judeţul Bacău. Aici îşi continuă aceeaşi aspră nevoinţă de rugăciune şi isihie, ajungând vestit în toate satele. Văzând că mulţi îl supărau la bordei, s-a mutat în Munţii Caşinului, din jurul Mănăstirii Bogdana (Târgu Ocna).

Pentru viaţa sa aleasă, Cuviosul Gherasim s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul facerii de minuni şi al înainte-vederii. Odată, trecea printr-un sat de munte şi, văzând în curtea unui om un bou bolnav, îndată a făcut cruce asupra lui şi s-a vindecat. Altădată s-a aprins pădurea şi toţi credeau că va arde bordeiul sihastrului. Dar cuviosul, ridicându-şi mâinile la rugăciune, îndată s-a stins pădurea.

Într-o Duminică a coborât bătrânul în Mănăstirea Bogdana şi, văzând doi fraţi, a zis celui dintâi:

– Frate Nicolae, frăţia ta n-ai să rămâi în mănăstire!

Iar celuilalt frate i-a zis:

– Frate Costache, ai să rămâi în mănăstire şi ai să te faci călugăr şi preot! Această prezicere a bătrânului s-a împlinit întocmai.

Aşa s-a nevoit Cuviosul Gherasim până în anul 1925. Apoi, chemând un duhovnic din Mănăstirea Bogdana, a primit Preacuratele Taine şi, rugându-se, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Părinţii l-au îngropat în pădure, alături de bordei, iar crucea lui se mai vede şi astăzi.

(Arhimandritul Ioanichie BĂLAN, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria)