PROTESTUL POEŢILOR. După Dan Sociu, şi Andrei Dósa refuză premiul ICR!

Săptămâna trecută, botoşăneanul Dan Sociu refuza premiul de poezie de la Gala Tinerilor Scriitori, premiu acordat de ICR. După acest refuz, s-a desemnat un alt cîştigător: Andrei Dósa. Însă şi acesta a refuzat premiul, menţionând că gestul lui Dan Sociu l-a făcut să mediteze asupra problemei. Premiul are o valoare de 3000 de lei.

Andrei Dósa a scris pe pagina sa de facebook justificarea refuzului:

"M-a contactat azi Dan Mircea Cipariu, să mă anunțe că am luat premiu la Gala Tinerilor Scriitori. Respect decizia juriului, dar nu pot accepta acest premiu.

În general eu nu urmăresc cu prea multă atenție scena politică și nu pot să spun că sunt un activist convins, care să reacționeze imediat la orice nedreptate. Când am văzut nominalizările n-am observat din partea cui sunt banii, însă refuzul lui Dan Sociu m-a făcut să acord atenție problemei. Nu consider că este firesc ca artiștii să urmărească în permanență proveniența finanțării unor premii, proiecte etc., dar din păcate contextul actual cere acest lucru.

M-am gândit la mai multe argumente pro și contra, printre care și acela că refuzul unora dintre noi poate însemna și că cei care vor să facă pe viitor proiecte în colaborare cu ICR să fie văzuți ca oportuniști, chiar dacă nu-i exclus ca unele dintre acele proiecte să fie ok. Eu nu sunt de acord cu acest lucru, sunt de părere că e dreptul fiecăruia în parte să ia o decizie când vine vorba de acceptarea unei colaborări cu instituțiile culturale ale statului. Consider că a refuza un premiu este o formă de protest care poate fi folosită de cei care doresc să facă asta. Inclusiv în ceea ce mă privește, acest refuz vine după ce am acceptat să mă duc la Berlin în noiembrie 2013 pe banii ICR. La vremea respectivă mi s-a părut că în formula actuală institutul încearcă să propună o altă direcție față de cea dată de acțiunile lui Marga. În acel moment, singura care a refuzat să meargă la Berlin dintre cei invitați a fost Livia Ștefan.

Între timp, ICR a refuzat să acorde finanțare pentru FILB (Festivalul Internațional de Literatură București), iar un proiect de lege urmărește o posibilă reducere a Fondului Cinematografic, pentru a finanța reabilitarea unor cinematografe ce urmează să treacă în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale. Cu alte cuvinte, nu observ nicio îmbunătățire în ceea ce privește activitatea și strategiile Ministerului Culturii, respectiv a ICR.

Așadar refuz premiul, dar aș vrea ca banii să fie donați lui Grigore Leșe, Ștefan Hrușcă sau altor cantautori, fanfare, ansambluri folclorice sau trupe de călușari. Rog organizatorii să-i contacteze pe oricare dintre ei și să le dea banii. Protestez astfel împotriva actualei strategii a ICR-ului și a Ministerului Culturii: a ideei de cultura română e una singură, a lipsei de profesionalism, dar și a mediocrității demersurilor noii conduceri ICR, împotriva numirilor cel puțin dubioase în funcții de conducere, a faptului că în 2013 n-a fost finanțat niciun film din banii CNC etc. Protestez pentru că ceea ce se întâmplă acum e o încercare de a pune bețe în roate anumitor mecanisme care funcționau cât de cât ok în promovarea culturii române."

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce să cumperi o boxă portabilă dacă ai deja un sistem audio acasă: avantaje la care nu te-ai gândit

Thursday, 16 July 2026

O boxă portabilă nu vine să înlocuiască sistemul audio pe care îl ai, ci să completeze tot ce îți oferă acesta. Îți permite să iei sunetul cu tine în bucătărie...

Doliu în Biserică: Starețul unei cunoscute mănăstiri a plecat la Domnul, în urma unui stop cardio-respirator - FOTO

Thursday, 16 July 2026

Părintele protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani, din județul Neamț, a trecut la Domnul în această după-amiază de 16 iulie. Potrivit primelor informații, părin...

Șef nou la o instituție care coordonează și sucursala de la Botoșani!

Thursday, 16 July 2026

Un inspector de trafic rutier a fost numit la începutul lunii iulie 2026 în funcţia de inspector-şef teritorial al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I...